„Unii politicieni intenționat aprind spiritele”. Ministerul Sănătății neagă că terenul Spitalului „Toma Ciorba” va fi cedat ONU
Full Article 4 minutes read

„Unii politicieni intenționat aprind spiritele”. Ministerul Sănătății neagă că terenul Spitalului „Toma Ciorba” va fi cedat ONU

Liderul Partidului „Nostru” (PN), Renato Usatîi, susține că terenul pe care este amplasat Spitalul Clinic Republican de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău ar urma să fie oferit Organizației Națiunilor Unite (ONU), după fuzionarea cu Spitalul Dermatologic și Maladii Comunicabile. Usatîi a declarat că transmiterea lotului de pământ în proprietatea ONU ar urma să aibă loc la începutul anului viitor. Contactat de NM, Ministerul Sănătății, care este autorul proiectului de hotărâre privind reorganizarea celor două instituții medicale, prin fuzionare, a sugerat că afirmațiile lui Renato Usatîi sunt „nefondate”.

În cadrul ediției din 17 decembrie a emisiunii sale online „Puterea e în adevăr”, Renato Usatîi a abordat subiectul fuzionării Spitalului „Toma Ciorbă” și cel Dermatologic. În speță, politicianul a declarat că, după reorganizarea celor două instituții medicale, terenul pe care este amplasat Spitalul „Toma Ciorbă” va fi oferit ONU.

E centrul orașului. Un spital cu istorie prin care au trecut zeci de mii de pacienți. Și pe mine m-au adus odată, pe targă, de la Odesa. (…) Am mâncat raci morți și m-am trezit la „Toma Ciorbă”. (…) Un spital cu istorie. Spitalele astea sunt sfinte, sunt neatinse și nu contează, în orașul Viena, în Austria, că ai noștri doar sunt pentru UE, pentru valori europene. Dar ei, prin optimizare, astăzi l-au promis acest teren cuiva. Da, nu l-au promis unei grupări criminale, nu l-au promis la un constructor. L-au promis unei organizații internaționale. Astăzi, ca să știți, că după Anul Nou, acest teren, fără licitație, fără tender, va fi dat organizației ONU și tuturor structurilor lor: UNICEF și tot așa mai departe”, a comunicat liderul PN.

Usatîi a sugerat că pe terenul în cauză se intenționează a construi un Ambassador Village.

Băi, oameni buni. Nebunilor, construiți un Ambassador Village, construiți un Ambassador City, dar dați-le măcar câte 10 hectare, că Chișinăul nu-i New York, nu-i Berlin. Mă refer ca metri pătrați. Construițile un cartier rezidențial. Ambasada SUA la București are ambasada mai spre ieșirea din oraș. Da, într-un loc foarte frumos, într-o zonă rezidențială. (…) Noi n-avem locuri frumoase lângă Chișinău, unde să faci Ambassador Village?”, a spus el.

NM a solicitat o reacție referitor la declarațiile lui Renato Usatîi de la Ministerul Sănătății.

Nu comentăm interpretările nefondate ale unor politicieni, care în mod intenționat încing spiritele în jurul acestui subiect”, au declarat reprezentanții ministerului.

Inițiativa Ministerului Sănătății

Precizăm că Ministerul Sănătății a pregătit un proiect de hotătâre privind reorganizarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din capitală și Spitalului Dermatologic și Maladii Comunicabile din orașul Codru, municipiul Chișinău, prin fuzionarea celor două instituții. Scopul inițiativei, potrivit ministerului, este îmbunătățirea actului medical. În document se menționează că termenul de exploatare a clădirii Spitalului „Toma Ciorbă” este „depășit” și nu corespunde cerințelor contemporane, iar sediul Spitalului Dermatologic se află într-o stare mai bună și „poate fi ajustat la standardelactuale de prestare a serviciilor medicale acordate de ambele instituții” (Detalii – AICI).

Reacția angajaților celor două spitale

Între timp, angajații din cele două spitale au cerut anularea inițiativei și au ieșit la proteste în centrul capitalei. Ei nu au exclus că ar putea intra chiar într-o grevă generală, dacă autoritățile nu vor renunța la proiect. (Detalii – AICI). În replică, reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat că Republica Moldova nu își permite „luxul” de a avea un spital ca cel Dermatologic, care să activeze cu un grad de ocupare de doar 40%. Aceștia au declarat că niciunul din cele două spitale „nu vor fi închise”, ci vor fi comasate sub un singur management (Detalii – AICI).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: