trm.md

Vasile Bacalu a revenit în funcția de șef al postului vamal Cahul

Inspectorul vamal Vasile Bacalu a revenit în funcția de șef al postului vamal Cahul. Anterior, Bacalu a demisionat după ce a fost cercetat într-un dosar penal, fiind învinuit de contrabandă cu țigări. Ofițerul de presă al Serviciului Vamal ne-a informat că „la data de 15.11.2019, de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a fost dispusă scoaterea numitului Bacalu Vasile de sub urmărire penală”. 

Potrivit sursei citate, la data de 5 ianuarie 2020, Vasile Bacalu a fost renumit în funcția de șef al postului vamal Cahul, „ca temei servind ordonanța de scoaterea a acestuia de sub urmărire penală, ținându-se cont și de competențele profesionale și manageriale deținute”. În acest sens, Serviciul Vamal a specificat că transferul în funcție a unui funcționar public este făcut cu acordul acestuia.

Amintim că la începutul lunii august, Bacalu și-a dat demisia din funcția de șef al postului vamal Cahul. La 31 iulie, Vasile Bacalu a fost reținut pentru 72 de ore, fiind vizat într-un caz de contrabandă cu țigări. Potrivit Ministerului de Interne de atunci, cauza penală a fost pornită ca urmare a stabilirii de către Direcția Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din România a existenței unui grup infracțional organizat, specializat pe introducerea și valorificarea pe teritoriul României în mod ilegal a unor cantități importante de produse de tutun.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

Cum va fi vremea în acest weekend în Moldova: ploi și temperaturi de până la +35°C

În acest weekend, Republica Moldova se va confrunta cu caniculă și instabilitate atmosferică localizată. Sâmbătă, sudul țării va înregistra temperaturi de până la +31°C, iar în nord sunt așteptate averse cu descărcări electrice. Duminică, temperaturile vor crește până la +35°C.

În centrul țării, pe 5 iulie, se vor înregistra temperaturi de până la +29°C ziua și +17°C noaptea. Cerul va fi noros. Pe 6 iulie, temperaturile vor urca până la +33°C ziua, iar noaptea vor coborî până la +19°C.

În nordul țării, sâmbătă, se vor înregistra temperaturi de până la +26°C ziua și +14°C noaptea. Sunt prognozate averse însoțite de descărcări electrice. Duminică, temperaturile vor urca până la +33°C ziua, iar noaptea vor coborî până la +16°C.

În sudul țării, sâmbătă, se vor înregistra temperaturi de până la +31°C ziua și +19°C noaptea, iar cerul va fi noros. Duminică, maximele vor atinge +35°C, iar minimele nocturne vor coborî până la +21°C.

Menționăm că, pentru ziua de 6 iulie, este în vigoare un cod galben de caniculă, valabil pe întreg teritoriul țării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: