Vladislav Kulminski/Facebook

Vicepremierul Vlad Kulminski s-a întâlnit, la Bender, cu reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Vlad Kulminski și reprezentantul politic în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană din partea Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, au avut pe 3 septembrie o întrevedere în incinta sediului din or. Bender a Misiunii OSCE în Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare, reprezentanții politici au discutat „cele mai actuale subiecte de pe agendă și au convenit asupra necesității identificării unor soluții în interesele locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului”.

Problematica autovehiculelor cu plăci de model neutru a figurat pe agenda discuțiilor, fiind relevate potențiale mecanisme practice de eficientizare a activității punctelor de înmatriculare din or.Tiraspol și or. Râbnița și de sporire a numărului de beneficiari ai acestui serviciu public oferit de autoritățile Republicii Moldova.

De asemenea, s-a agreat ca în timpul apropiat să fie relansată activitatea grupurilor de lucru sectoriale, în special a experților în domeniul transportului auto în vederea determinării soluțiilor tehnice la problemele care apar în proces.

La fel, au fost abordate și alte subiecte importante, precum aprovizionarea cu loturi de vaccin împotriva Covid-19 a locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, asigurarea bunei funcționări a școlilor cu predare în grafie latină, eliminarea impedimentelor în calea liberei circulații ș.a.

***

Începând cu 1 septembrie, autoritățile ucrainene nu permit accesul pe teritoriul țării a mijloacelor de transport cu plăci de înmatriculare transnistrene. Biroul Politici de Reintegrare a solicitat, repetat, amânarea restricțiilor până pe 10 ianuarie 2022, întrucât doar 5% din numărul total al autovehiculelor din regiunea transnistreană au fost înmatriculate cu plăci neutre.

Pe de altă parte, autoritățile de la Kiev au anunțat, într-un comunicat de presă, că intenția de a restricționa intrarea pe teritoriul Ucrainei a mașinilor cu numere transnistrene rămâne în vigoare. Zilele trecute, Serviciul Vamal Odesa a anunțat că Ucraina a amânat până anul viitor obligația pentru șoferii din regiunea transnistreană de a avea numere de înmatriculare neutre, pentru a putea merge în statul vecin. Ulterior, Serviciul Vamal al Ucrainei a dezmințit informația.

Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a declarat în cadrul unei conferințe de presă că va cere explicații de la Guvernul Ucrainei și de la participanții la negocierile în format „5+2”.

Ministerul de Externe al Rusiei a calificat drept „revoltătoare” decizia Kievului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: