Victor Babcinețchi – tânărul care inspiră alți tineri

La 18 ani, Victor Babcinețchi, aflat la al doilea mandat în calitate de președinte al Consiliului Raional al Tinerilor din Șoldănești, este un model pentru tinerii din comunitate. El este cel care îi inspiră și îi adună în jurul diferitelor activități, cauze nobile sau idei.

Cu o experiență bogată în scrierea și implementarea proiectelor pentru tineri, Victor și echipa din Consiliul de Tineret, au adus o schimbare pozitivă în felul în care adolescenții aleg să-și petreacă timpul liber. Acesta a amenajat un spațiu prietenos în care tinerii se întâlnesc, socializează și practică jocuri intelectuale. «Tineri care stăteau toată ziua în telefon, care nu cunoșteau decât despre jocuri pe calculator, noi am reușit să-i implicăm în Consiliu. Lor le place și merg până în ziua de azi în diferite programe», ne-a povestit Victor Babcinețchi.

Acesta a adunat și echipa care a pus umărul la organizarea maratonului Șoldănești Run, din vara trecută. Tinerii au făcut voluntariat, iar în așa mod, autoritățile locale au economisit resurse financiare importante. Ulterior, banii au fost redirecționați pentru sectorul de tineret. Tot în vara lui 2023, Victor a organizat o tabără pentru refugiați, tinerii din raion și cei din diasporă. Ca să-și poată implementa ideea, acesta a scris un proiect pentru care a și obținut finanțare. Victor își amintește cu entuziasm despre această experiență: «Au fost cinci zile destul de atractive, cu activități nonformale, la care s-au distrat, s-au dezvoltat, au făcut cunoștință cu ei.»

Iar iarna își adună echipa pentru un scop nobil — să ducă în casele copiilor sau ale vârstnicilor cu posibilități reduse cadouri de Crăciun. Pentru a aduna darurile, bate la ușa mai multor agenți economici. Îi convinge să doneze haine, produse alimentare și de igienă. Iarna trecută, 40 de familii au primit pachete de sărbători.

Pentru eforturile și realizările sale, Victor a fost distins în acest an cu Premiul Național pentru Tineret. Iar Consiliul condus de Victor a primit din partea Ministerului Educației, titlul de Consiliul de Tineret al Anului 2021.

Ideile lui Victor nu se opresc aici. El vede în tineri atât prezentul, cât și viitorul comunității, motiv pentru care vrea să aducă în raion proiecte care să contribuie la educarea și dezvoltarea acestora. «Este important să creștem o generație de tineri educați și capabili. De când am început să mă implic am spus că vreau să fiu primar la mine în comunitate, așa voi face mult mai mult decât pot acum, ca un simplu cetățean al acestui oraș, de care îmi pasă și vreau să fac o schimbare.», spune Victor, privind optimist către viitor.

Acest material a fost realizat în cadrul campaniei «Incluziunea începe de la mine». Campania își propune să contribuie la diminuarea stereotipurilor existente despre grupurile social-vulnerabile și marginalizate, precum și la îmbunătățirea atitudinii societății față de aceste persoane. La fel, campania este orientată să sporească gradul de înțelegere a noțiunii de incluziune de către cetățeni, sporind astfel șansele pentru o societate mai incluzivă.

Campania este organizată în cadrul proiectului «Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării», desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul programului «Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale — Faza II», implementat cu suportul Guvernului Elveției.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Militar beat, implicat într-un accident/ Chiveri merge la Tiraspol/ Andronachi a fugit din Moldova?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Mașină a Armatei Naționale, implicată în accident la Ocnița: șoferul era beat
— Chiveri și Ignatiev se vor întâlni din nou la Tiraspol
— Două obiecte zburătoare neidentificate, deasupra Moldovei în aceeași zi
— Începe depunerea actelor pentru alegerile la funcția de bașcan
— Sandu a convocat Consiliul Național de Securitate
— Carburanții, în continuă creștere: un litru de benzină – aproape 34 de lei
— Andronachi nu s-a prezentat în instanță pentru că este „La muncă peste hotare”?


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Скриншот

„Nu vorbesc moldoveneasca”. Deputatul Grigore Uzun renunță la planul de a candida la funcția de bașcan al Găgăuziei

Grigore Uzun, deputat din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), pe care liderul formațiunii, Igor Dodon, îl anunțase anterior drept candidatul PSRM la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, a comunicat că nu va concura în cursa electorală. El a motivat decizia prin faptul că nu cunoaște limba română, pe care politicianul a numit-o „moldovenească”, și că, în aceste condiții, nu îndeplinește una dintre cerințele obligatorii pentru înregistrarea candidaturii, introdusă prin recentele modificări ale Codului Electoral. Declarațiile au fost făcute luni, 21 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu Igor Dodon.

Eu nu vorbesc, în primul rând moldoveneasca, nu româna. Consider că limba este moldovenească – a fost, este și va fi. Dar nu o cunosc, la fel ca majoritatea cetățenilor autonomiei găgăuze. (…) Nu vreau să pun în dificultate cel mai mare partid de opoziție din țară – Partidul Socialiștilor – și am luat decizia să nu-mi înaintez candidatura la viitoarele alegeri pentru funcția de bașcan”, a declarat Grigore Uzun.

Deputatul a menționat că va studia „limba moldovenească”, iar la actualul scrutin se va ocupa de pregătirea candidaților PSRM pentru Adunarea Populară a Găgăuziei (APG).

La rândul său, liderul PSRM, Igor Dodon, a precizat că, în următoarele zile, vor avea loc consultări cu potențiali candidați la funcția de bașcan, iar ulterior se va decide cine va reprezenta formațiunea politică. Politicianul a refuzat să dezvăluie numele potențialilor candidați, dar a subliniat că sunt „cel puțin 2-3”.

Amintim că, până acum, și-a anunțat intenția de a candida la funcția de bașcan ex-deputatul APG Petru Uzun, fostul deputat socialist Fiodor Găgăuz și fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, în prezent deputat „Alternativa”, care a beneficiat de sprijinul PSRM la alegerile prezidențiale din 2024.

Grigore Uzun a reprezentat PSRM la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei din 2023, reușind să ajungă în turul II, unde a fost învins de Evghenia Guțul.

Depunerea documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de guvernator al autonomiei a început luni, 21 septembrie, iar campania electorală va demara pe 16 octombrie. Alegerile propriu-zise vor avea loc pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Scrutinele vor fi organizate conform noilor prevederi ale Codului Electoral al Republicii Moldova, adoptate de Parlament în luna august, după o dispută îndelungată cu Comratul privind modul de desfășurare a procesului electoral în autonomie. Potrivit noilor reguli, pentru a candida la funcția de guvernator al Găgăuziei, o persoană trebuie să îndeplinească mai multe criterii: să dețină cetățenia Republicii Moldova și drept de vot, să fi împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 35 de ani, să fi domiciliat sau să domicilieze pe teritoriul unității teritoriale autonome Găgăuzia timp de cel puțin 10 ani, să cunoască limbile găgăuză și română și să nu se afle sub incidența restricțiilor privind exercitarea drepturilor electorale.

***

Faptul că limba de stat în Republica Moldova este română se menționează încă în Declarația de Independență a țării, adoptată în anul 1991. În martie 2023, Parlamentul a adoptat un proiect de lege prin care sintagmele „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială” și „limba maternă” au fost înlocuite cu „limba română” în Constituție și legislație.

Nova Post își extinde rețeaua în Moldova și invită la parteneriat

Nova Post continuă să dezvolte activ rețeaua de puncte de servicii din Moldova și invită antreprenorii să deschidă mini-oficii partenere sau să instaleze poștomate.

Rețeaua de parteneri ajută compania să își extindă prezența în regiunile Moldovei, pentru a fi și mai aproape de clienți acolo unde aceștia au nevoie și pentru a susține dezvoltarea comunităților locale.

Astfel, Nova Post invită la colaborare și le oferă partenerilor două formate:

  • deschiderea unui mini-oficiu partener, care funcționează în spațiul partenerului și oferă clienților acces la întreaga gamă de servicii Nova Post. Un astfel de oficiu poate fi deschis de o persoană juridică ce deține un spațiu comercial și condiții de bază pentru activitate — energie electrică, internet, supraveghere video și posibilitatea amplasării elementelor de brand;
  • instalarea unui poștomat pentru primirea coletelor de către clienți la o oră convenabilă, fără a apela la un operator și fără a depinde de programul de lucru al oficiului. Pentru instalarea acestuia sunt importante accesibilitatea locației, amplasarea în siguranță a echipamentului și posibilitatea accesului 24/7.

La rândul său, Nova Post le oferă partenerilor sprijin complet pentru lansare și funcționare stabilă: software, instruirea personalului, brandingul spațiului. De asemenea, partenerii primesc acces la inovațiile și tehnologiile Nova Post, care și-au demonstrat deja eficiența în 16 țări din Europa. Remunerarea este o plată lunară fixă pentru fiecare colet eliberat.

„Parteneriatul cu afacerile locale ne ajută să ne extindem mai rapid prezența, iar antreprenorilor le oferă posibilitatea de a-și completa serviciile și de a crea oportunități suplimentare de dezvoltare. Până la sfârșitul anului planificăm să deschidem 60 de mini-oficii partenere, precum și să instalăm aproximativ 150 de poștomate”, comentează Serhii Shapran, CEO Nova Post  Moldova.

Să devii partener Nova Post în Moldova este simplu. Completează cererea de colaborare accesând linkul.

Al doilea caz de survolare neautorizată a spațiului aerian al R. Moldova într-o singură zi. Ce spune Ministerul Apărării

Încă un obiect aerian a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova astăzi, 21 septembrie, pe fondul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei. Informația a fost confirmată de Ministerul Apărării într-un comunicat.

Potrivit instituției, Serviciul Operații Aeriene a detectat obiectul aerian la ora 12:34. Acesta a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Maiaki, regiunea Odesa, traversând frontiera de stat în zona satului Palanca, raionul Ștefan Vodă.

Ministerul Apărării a precizat că obiectul aerian a rămas în spațiul aerian al țării aproximativ două minute. La ora 12:36, acesta a părăsit spațiul aerian național și s-a îndreptat spre Ucraina, în direcția localității Bileaivka.

Instituția nu a oferit, deocamdată, detalii despre tipul obiectului aerian detectat.

Acesta este al doilea incident de survolare neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova înregistrat astăzi, 21 septembrie. Sistemele de supraveghere aeriană au mai detectat, la ora 00:17, un aparat de zbor neidentificat. Acesta a dispărut de pe radare la ora 00:44, în proximitatea satului Tabani, raionul Briceni, iar echipe de recunoaștere și de geniu ale armatei au fost trimise în localitate pentru cercetări. Totodată, pe fondul incidentului, spațiul aerian din zona de nord a țării a fost închis timp de 24 de minute.

De la începutul anului, au fost înregistrate 39 de cazuri de survolare neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova.

Chișinăul va răspunde Moscovei cu „măsuri diplomatice”, după ce a organizat alegeri în Transnistria? MAE: Ne rezervăm dreptul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă organizarea de către Federația Rusă a alegerilor pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fără acordul Chișinăului. Într-o declarație emisă pe 21 septembrie, instituția a declarat că desfășurarea procesului electoral în stânga Nistrului, aflat în afara controlului autorităților constituționale, reprezintă o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a țării și a menționat că își rezervă dreptul să întreprindă „măsurile diplomatice necesare”.

Organizarea procesului electoral de către Federația Rusă pe teritoriul suveran al Republicii Moldova, în afara controlului autorităților constituționale și fără acordul acestora, constituie o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și contravine principiilor dreptului internațional”, a transmis MAE.

Ministerul de Externe a precizat că autoritățile ruse au fost informate „în repetate rânduri” că deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană nu poate avea loc fără acordul autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Totodată, Chișinăul a informat partea rusă că cetățenii Federației Ruse aflați pe teritoriul Republicii Moldova își pot exercita dreptul de vot la secțiile constituite în localitățile aflate sub controlul autorităților constituționale, cu respectarea procedurilor relevante.

Totodată, instituția a subliniat că organizarea unor procese electorale de către un alt stat în regiunea transnistreană nu produce efecte juridice și nu poate afecta în niciun fel statutul juridic internațional al acesteia ca parte integrantă a Republicii Moldova.

Republica Moldova își rezervă dreptul de a întreprinde măsurile diplomatice necesare și va continua să coopereze cu partenerii internaționali pentru apărarea suveranității și integrității sale teritoriale, precum și a ordinii juridice internaționale și a principiilor Cartei ONU”, a menționat MAE.

Amintim că alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse s-au desfășurat în perioada 18–20 septembrie. Acestea sunt primele alegeri parlamentare din Rusia de la începutul invaziei ruse pe scară largă a Ucrainei, în februarie 2022.

Potrivit rezultatelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale de Moscova, Partidul „Rusia Unită”, aflat la putere în ultimele două decenii, a câștigat scrutinul, obținând 355 de mandate – ceea ce constituie majoritate constituțională. Totodată, în regiunea transnistreană ar fi votat peste 51 000 de cetățeni ruși, dintre care circa 78% ar fi susținut „Rusia Unită”.

Anterior, administrația nerecunoscută de la Tiraspol a publicat adresele a 15 secții de votare la care cetățenii ruși din stânga Nistrului își vor putea exprima votul pentru alegerile în Duma de Stat. Asta deși Chișinăul a autorizat deschiderea unei singure secții de votare – în incinta ambasadei Federației Ruse la Chișinău.

Pe 3 septembrie, ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a fost convocat la MAE, unde i s-a înmânat o notă de protest față de intenția Moscovei de a deschide secții de votare în stânga Nistrului.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: