„Victoria” a venit de unde nu ne așteptam. Cum a obținut Șor „Victorie” la Moscova și nu o va obține în Moldova
Full Article 9 minutes read

„Victoria” a venit de unde nu ne așteptam. Cum a obținut Șor „Victorie” la Moscova și nu o va obține în Moldova

Mai multe partide afiliate lui Șor au organizat un congres la Moscova şi s-au unit în blocul politic „Victorie” . Atracția acestei „sărbători” a fost oligarhul fugar Ilan Șor, care a condus „blocul victorios”. NM vă povestește ce partide s-au adunat în jurul lui Șor, cine are de câștigat din crearea „Victoriei”, și dacă noul bloc are șanse să participe la alegerile prezidențiale.

„ Serbarea lui Șor” la Moscova

Pe 21 aprilie, în unul din hotelurile de la Moscova a avut loc un congres al opoziției pro-ruse din Moldova. La el au participat partide apropiate oligarhului fugar Ilan Șor, care a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Moldova. În plus, la congres au participat bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, aleasă cu sprijinul lui Șor în această funcție, și președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov. La congres a fost creat blocul politic „Victorie”, condus de Șor. Evghenia Guțul a devenit secretarul executiv al consiliului politic al blocului, iar deputatul Marina Tauber, secretarul comitetului executiv.„Victoria” a venit de unde nu ne așteptam. Cum a obținut Șor „Victorie” la Moscova și nu o va obține în Moldova

La sfârșitul evenimentului, interpreții ruși Filip Kirkorov și Nikolai Baskov au cântat pentru participanți.„Victoria” a venit de unde nu ne așteptam. Cum a obținut Șor „Victorie” la Moscova și nu o va obține în Moldova

Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) a calificat deja blocul drept „formație criminală”. „Este rușinos să fii la Moscova când întreaga lume condamnă Kremlinul pentru războiul barbar din Ucraina. Moldova se îndreaptă cu încredere către aderarea la UE, unde domnește pacea, prosperitatea și justiția echitabilă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, pentru NM.

Partidele afiliate lui Șor, într-un singur bloc

„Șansă”

Cel mai cunoscut partid apropiat lui Șor este „Șansă”. A fost înregistrat după ce partidul „ȘOR” a fost declarat neconstituțional. La șefia partidului „Șansă” a fost numit Alexei Lungu, iar la scurt timp acesta a devenit primar interimar al orașului Orhei. Primăria Orhei a fost condusă din 2015 în mod tradițional de persoane asociate cu Șor. Iar primul în acest șir a fost însuși Șor, care a câștigat alegerile pentru funcția de primar din Orhei în 2015.

Partidul „Șansă” a adoptat complet culorile și stilul partidului „ȘOR”, iar deputații și aleșii locali din „ȘOR” au participat la evenimentele „Șansă”. În plus, „Șansă” a declarat deschis că va continua proiectele partidului „ȘOR”.

Cu două zile înainte de alegerile locale din noiembrie 2023, Comisia Națională pentru Situații de Urgență a scos din cursa electorală partidul „Șansă”.

„Renaştere”

Un alt partid asociat cu Șor este „Renaștere”. Multă vreme nu a fost vizibil pe arena politică a Moldovei. Oamenii au început să vorbească despre acest partid când membrii Partidului Socialiștilor au început să se alăture acestuia în masă. Primul „dezertor” a fost deputatul socialist Alexandr Nesterovschi, care se alăturase anterior „Mișcării pentru Poporul Moldovei”, ce a apărut sub auspiciile partidului „ȘOR”.

Formațiunii „Renaștere” i s-au alăturat și deputații socialiști Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski. Înainte de a face acest pas, aceștia au zburat în Israel, unde s-au întâlnit cu Șor. Experții spuneau atunci despre „Renaștere” ca despre un „aerodrom de rezervă” al lui Șor (partidul „Șansă” a fost creat mai târziu).

Plus cei fără nume

Pe lângă, „Șansă” și „Renaștere” în blocul  lui Șor a mai intrat partidul Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei (FASM) și partidul „Victoria”. Puțini oameni au auzit de FASM până la alegerile locale din 2023. Atunci Șor a îndemnat oamenii să voteze candidatul FASM la funcția de primar al orașului Orhei, după ce partidul „Șansă” a fost scos din cursa electorală.

Partidul „Victoria” a apărut la începutul acestui an. Este condus de Vadim Grozavu. „Suntem un partid pro-moldovenesc, axat pe interesele cetățenilor. Credem că dezvoltarea statului necesită o viziune clară a viitorului său, neinfluențată de opinii și interese geopolitice”, se arată în programul politic al formațiunii.„Victoria” a venit de unde nu ne așteptam. Cum a obținut Șor „Victorie” la Moscova și nu o va obține în Moldova

Nu este prima încercare

Ilan Șor a mai încercat anterior să adune partidele de opoziție în jurul său. Totuși, încercările nu s-au  soldat cu succes. În februarie 2023, partidul „ȘOR” a inițiat crearea Mișcării pentru Poporul Moldovei. Aceasta a inclus partidul „ȘOR”, partidul fostului șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție căutat de oamenii legii Gheorghe Cavcaliuc „Acasă construim Europa” (PACE) și unii activiști civici, de exemplu, Maia Laguta. Mișcarea pentru Poporul Moldovei a organizat proteste în primăvara anului 2023, iar apoi activitatea sa politică s-a stins.

În vara lui 2023, când partidul  „ȘOR” a fost declarat neconstituțional, Șor a anunțat crearea unui bloc politic care poartă numele său: „Șansă. Obligații. Realizări.”, abreviat „S.O.R.” Blocul includea FASM și partidul „Ai noștri”, care mai târziu a fost înlocuit cu „Șansă”. Pe el s-a bazat Șor la alegerile locale când partidul  „ȘOR” a fost exclus din cursă.

În Moldova menționăm că sunt înregistrate doar blocurile electorale, iar blocurile politice nu sunt înregistrate. Expertul WatchDog Andrei Curăraru a atras atenția asupra acestui lucru, menționând că noul bloc al lui Șor „Victorie” nu are forță juridică.

Doctora în științe politice Angela Colațchi a subliniat, între timp, diferența dintre acest bloc și altele: „Totul a fost organizat pentru a nu da înapoi. Șor a zburat la Moscova, toată lumea s-a înghesuit în jurul lui, evenimentul a fost pompos. În mod clar au intenții serioase.”

Alegerile în Moldova sunt programate pentru 20 octombrie. Sunt puțin peste cinci luni distanță și, prin urmare, este prea devreme să vorbim despre vreun bloc electoral. Dar se apropie o altă dată importantă pentru politicienii pro-ruși și pro Kremlin – 9 mai. Și, după cum a menționat expertul, este foarte posibil ca numele blocului să nu fi fost ales întâmplător, iar pe 9 mai vom vedea acțiuni ale blocului „Victorie”. „Este păcat că acum există o asemenea profanare a tot ceea ce are legătură cu victoria. Ilan Șor distruge tot ce atinge”, a adăugat Colațchi.

Va fi înregistrat blocul?

Dacă blocul „Victorie” decide să participe la alegerile prezidențiale, atunci, înainte de a vorbi despre posibilele sale rezultate, merită remarcat faptul că va fi dificil pentru formațiunile afiliate lui Șor să se înregistreze la alegerile viitoare. În primul rând, partidul de la putere a adoptat deja de două ori un proiect de lege pentru limitarea participării la alegeri a reprezentanților partidelor neconstituționale. În ambele cazuri Curtea Constituțională (CC) a declarat aceste legi neconstituționale. Însă președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus că „noi [PAS] nu vom permite grupărilor criminale să submineze democrația” și, prin urmare, autoritățile, desigur, vor ajusta legislația în conformitate cu decizia Curții Constituționale, dar așa ca susținătorii lui Șor să nu poată participa la alegeri.

Partidele apropiate lui Șor au probleme cu rapoartele financiară. Astfel, în 2021, Marina Tauber a fost scoasă din cursă la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Bălți din cauza cheltuielilor electorale nedeclarate. Iar partidul „Șansă” a transmis Comisiei Electorale Centrale informații financiare incomplete, iar acesta poate deveni un motiv pentru suspendarea activității formațiunii.

În acest sens, Andrei Curăraru a remarcat că nu este foarte clar cum va fi reflectată participarea la congresul de la Moscova în rapoartele partidelor: „Doar să mergi acolo și să te întorci înseamnă deja mulți bani”.

Expertul crede că blocul „Victorie” a ales o tactică perdantă. „Cel mai probabil, acest bloc [dacă participă la alegeri] va fi exclus din cursă. Este mai bine ca aceste partide să participe separat. Sau ei chiar își doresc excluderea pentru a-și radicaliza alegătorii și a-i încuraja să participe la proteste pentru a destabiliza situația”, a menționat expertul.

Nivelul de încredere

Potrivit unui sondaj IRI din martie, 21% dintre respondenți au încredere în Ilan Șor. Astfel, el ocupă locul trei în ratingul încrederii moldovenilor în politicieni. Pe primul și pe al doilea loc se află actualul președinte Maia Sandu și, respectiv, fostul președinte Igor Dodon.

În același timp, conform unui sondaj WatchDog din aprilie, Șor se află pe locul 8 în ratingul încrederii, 27,9% dintre respondenți au încredere în el.

Partidele afiliate lui Șor în sondajul IRI sunt prezentate drept blocul S.O.R, care a ocupat locul trei în sondaj. 10% dintre respondenți sunt gata să-l voteze. Pe primul și al doilea loc se află partidul de guvernământ PAS și, respectiv, Partidul Socialiștilor. În sondajul WatchDog sunt reprezentate două partide ale lui Șor: „Șansă” și „Renaștere”. „Șansă” a ocupat locul trei, 8,5% dintre cei deciși sunt gata să-l voteze, iar „Renaștere” a ocupat locul șapte cu 3,2% dintre respondenți deciși.

Potrivit Angelei Colațchi, există o cerere electorală în societate pentru blocul „Victorie”, iar autoritățile vor trebui să depună eforturi mari pentru a „împiedica grupul infracțional” să participe la alegeri dacă încearcă să se înregistreze:

„Să nu se supere ceilalți membri ai blocului că au fost numiți criminali. Da, există o prezumție a nevinovăției, dar liderul lor Ilan Șor a fost deja condamnat. […] Statul va trebui să-și arate dinții fără a depăși cadrul legal.” Expertul a remarcat, de asemenea, că partidele politice ar trebui să lucreze mai activ cu alegătorii de diferite orientări pentru a-i „convinge să nu voteze pentru grupări criminale”.

Cei care au rămas fără „Victorie”

Blocul Șor a unit principalii jucători pro-ruși din Moldova. Dar nu pe toți. Pe acest câmp au rămas atât jucători mici, precum Partidul Patrioții Moldovei, cât și mari, precum Partidul Socialiștilor. Conform celor mai multe sondaje, socialiștii își păstrează poziția de a doua forță politică din țară după PAS. Și asta, în ciuda divizării (tranziția în masă la „Renaștere”) și a prezenței active a lui Șor în politică (proteste, victorie la alegerile bașcanului, prezență constantă în spațiul informațional).

Socialiștii și liderul lor Igor Dodon nu au fost prezenți la congresul de la Moscova. Potrivit Angelei Colațchi, asta nu înseamnă că Kremlinul a încetat să mai finanțeze și să susțină socialiștii. „Kremlinul are multe turnuri. Și fiecare are sarcina lui”, a menționat expertul, sugerând că Moscova va avea mulți candidați la viitoarele alegeri prezidențiale din Moldova.

Totodată, potrivit expertului, socialiștii vor avea de câștigat din crearea blocului lui Șor. „Acum că măștile au fost aruncate, este clar cine se ascundea după ele. Electoratul pro-rus, care nu vrea să se asocieze cu criminalitatea, va „zbura cu hurta” către socialiști”, a conchis expertul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: