Andrei Mardari / NewsMaker

VIDEO A consumat alcool șeful Poliției de Frontieră, filmat într-un restaurant în timpul orelor de muncă? Ce spune ministrul de Interne

Ministra Afacerilor Interne a Republicii Moldova Ana Revenco a comentat imaginile din spațiul public cu șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi dintr-un restaurant. Ministra a fost întrebată, în cadrul emisiunii Rezoomat, dacă s-a autosesizat în cazul imaginilor video în care Vasiloi, îmbrăcat în uniforma de serviciu, se presupune că ar fi consumat alcool în timpul orelor de muncă. Revenco a spus că șeful Poliției de Frontieră a participat la un prânz de protocol, iar portul uniformei este un element de normalitate. Cu privire la consumul de alcool, ministra a declarat că este o presupunere lansată pentru „a submina încrederea în conducătorii structurilor MAI”. 

Cu referire la imaginile din spațiul public, Revenco a spus că Vasiloi a participat la un prânz de protocol cu ocazia vizitei șefului Poliției de Frontieră din Lituania.

„Este un element de manipulare, de dezinformare. În această perioadă sunt foarte esențiale pentru noi parteneriatele, noi am deblocat parteneriatele, acum mergem și noi în vizite, vin și la noi în Republica Moldova foarte mulți colegi care reprezintă sistemul Afacerilor Interne. Ori, mai ales pe palierul de securitate și managementul frontierei, schimbul de practici și suportul reciproc vin ca și aer dacă doriți în suportul colegilor de la frontieră. Am avut în această toamnă vizite ale colegilor de la Poliția de Frontieră din mai multe state, inclusiv acel prânz la care vă referiți, este un prânz de protocol oferit cu ocazia vizitei șefului Poliției de Frontieră din Lituania”, a menționat Revenco.

Ministra a mai precizat că este „un element de normalitate” să se meargă la prânz în uniformă.

„Și este dacă nu vreți omenește, atunci este absolut corect și normal, conform unui protocol să mergem împreună la un prânz, lumea mai merge la prânz. Și da, este în această perioadă portul uniformei, un element de normalitate, în special a conducătorilor subdiviziunilor din subordinea MAI”, a declarat Revenco.

Întrebată de prezentatoarea de la Rlive dacă faptul că s-a consumat alcool nu contravine legii, Revenco a menționat: „s-a consumat de către cine?”. „Nu putem afirma asta cu certitudine, am văzut sticle de vin pe masă”, a fost răspunsul prezentatoarei.

„Și automat s-a lansat ipoteza, și dumneavoastră continuați. Iarăși este o încercare de a submina încrederea în conducătorii structurilor subordonate MAI, ori subminarea încrederii înseamnă slăbirea sistemului. Și iarăși, asta înseamnă că se țintește o destabilizare în țara și asta este un element concertat de către un grup bine intenționat spre divizarea societății, spre epuizarea sistemului. Astfel, obținând mult mai multe pârghii de manipulare”, a conchis Ana Revenco.

Menționăm că în spațiul public au apărut imagini video cu șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi, într-un restaurant, alături de 3 persoane. Din imagini se observă cum un chelner îi deservește cu băuturi alcoolice.

Înregistrarea video ar fi avut loc în perioada 5-7 octombrie 2022, dacă să ne raportăm la informația oferită de ministra Ana Revenco, atunci o delegație a instituțiilor de frontieră a Republicii Lituania a efectuat o vizită în Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

telegraf.news

Apel către Maia Sandu să nu promulge Legea cu privire la medicamente: „Acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice”

Cincisprezece reprezentanți ai societății civile și comunității profesionale medicale au publicat pe 3 iulie o adresare către președinta țării, Maia Sandu, în care îi cere să nu promulge noua Lege cu privire la medicamente, adoptată de Parlament în lectură finală luna trecută. Potrivit semnatarilor, că textul legii „acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice, în detrimentul sănătății oamenilor”.

Noi, reprezentanți ai organizațiilor societății civile și ai comunității profesionale din Republica Moldova, ne exprimăm profunda îngrijorare față de faptul că proiectul de lege cu privire la medicamente nr. 38 din 12 februarie 2025 a fost adoptat de Parlament la 19 iunie 2025 fără desfășurarea unor consultări publice corespunzătoare și fără a ține cont de recomandările argumentate din partea societății civile. Deși au fost transmise numeroase solicitări în anii 2024 și 2025, Ministerul Sănătății și Parlamentul nu au organizat discuții publice și incluzive privind textul proiectului de lege cu privire la medicamente, încălcând astfel principiile de transparență și participare consfințite atât în legislația națională, cât și în standardele internaționale”, se arată în adresare.

Potrivit documentului, propunerile formulate de societatea civilă „nu au fost luate în considerare”, textul legii adoptat de Parlament ar încălca standardele internaționale în domeniul dreptului la sănătate și nu ar corespunde angajamentelor asumate de Republica Moldova în raport cu UE.

Ne îngrijorează în mod deosebit faptul că legea cu privire la medicamente adoptată acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice, în detrimentul sănătății oamenilor, ceea ce contravine articolului 1 din Constituția Republicii Moldova, potrivit căruia demnitatea umană, drepturile și libertățile omului constituie valori supreme și sunt garantate de stat. De asemenea, legea adoptată contravine articolului 313 din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care prevede că sănătatea publică trebuie să prevaleze asupra intereselor comerciale.

Legea adoptată nu prevede mecanisme eficiente pentru asigurarea unui echilibru între protecția drepturilor de proprietate intelectuală (brevete) și dreptul la accesul medicamentelor necesare. Republica Moldova, în calitate de stat membru al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), are dreptul de a utiliza aceste mecanismele prevăzute de Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS) și Declarația de la Doha, însă aceste instrumente nu au fost reflectate corespunzător în textul legii adoptate”, se mai arată în adresare.

Astfel, semnatarii solicită președintei Maia Sandu să promulge Legea cu privire la medicamente în forma sa actuală și să o transmită Parlamentului pentru reexaminare, cu luarea în considerare a obiecțiilor și recomandărilor formulate de societatea civilă.

Adresarea către șefa statului a fost semnată de:

  • Ruslan Poverga, Director Executiv, Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”;
  • Ana Cerneva, Membru Asociației Obștești `Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală LEADER”;
  • Liudmila Untura, AO CREDINȚA (membrul Liga PTH RM);
  • Ilia Trombițki, AO ECO-TIRAS;
  • Olga Antonova, Administrator, AO Asociația pentru Transparența și Apărare Drepturilor Omului „CETĂȚEAN ACTIV”;
  • Lela Metreveli, Director, A.O. Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy);
  • Ala Revenco, Director executiv, AO „Părinți Solidari”;
  • Angela Frolov, Directoare, AO Centrul de Informații GENDERDOC-M;
  • Ala Iațco, Președinta, AO Uniunea pentru Echitate și Sănătate;
  • Vasile Cocîrla, Membru de board, AO Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM);
  • Galina Climov, Director Executiv, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova (AOPD);
  • Vanu Jereghi, Director Executiv, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM);
  • Natalia Vilcu-Bajurean, Asociația părinților copiilor cu cancer „Viața fără leucemie”;
  • Victor Izbaș, AO „IV ANIMO”;
  • Roman Andriiv, Director strategic, AO Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: