VIDEO Ambulanță, solicitată pentru a acorda ajutor unei persoane cu probleme cardiace, la vama Leușeni, blocată din cauza tractoarelor

Un bărbat cu probleme cardiace, căruia i s-a făcut rău în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, blocat și astăzi de fermieri, nu poate beneficia de ajutorul medical. Inspectoratul General al Poliției (IGP) susține că ambulanța a rămas blocată la aproape 1 km de punctul de trecere a frontierei, din cauza protestului fermierilor. Poliția califică acțiunile agricultorilor-protestatari drept „regretabile”.

„Cu puțin timp în urmă, a parvenit un apel la 112 de la un bărbat cu probleme cardiace, căruia i s-a făcut rău în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița. Cu regret, serviciul de urgență nu a reușit să ajungă la el din cauza unităților de tehnică care au blocat accesul. Ambulanța a rămas blocată la aproape 1 km de punctul de trecere a frontierei”, anunță IGP.

IGP precizează că oamenii legii oferă la moment suport asistenților medicali ca să se poată deplasa să acorde ajutor bărbatului.

„Amintim repetat persoanelor care de mai multe zile perturbează traficul pe acest traseu, prejudiciind activitățile cotidiene și cele economice ale cetățenilor, că acțiunile lor nu trebuie să afecteze dreptul persoanelor la libera circulație, dar mai ales la sănătate”, mai precizează IGP.

ACTUALIZARE: IGP anunță că bărbatul a fost dus de polițiști și asistenții medicali până la ambulanță, care a rămas blocată pe traseu, la aproape 1 km de punctul de trecere a frontierei. „La moment, persoana este transportată spre instituția medicală”, anunță IGP.

Poliția anunță că s-a autosesizat pe acest caz, urmând să fie pornit un proces penal pentru îngrădirea accesului serviciului medical la acordarea ajutorului unei persoane care a solicitat acest lucru.

ACTUALIZARE: Contactat de NM pentru un comentariu, președintele „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, a declarat că fermierii care protesteaza la vama Leuseni „regretă încercarea poliției de a manipula opinia publică cu informația că nu a fost asigurat acces ambulanței”.

„Ei atenționează că sunt camerele video, care fixează că micul trafic este posibil. Circulă și autocare. Probabil că cineva a pregătit acest incident, care până la urmă s-a rezolvat destul de operativ”, a precizat Slusari.

Agricultorii mentionează în comunicatul emis că comisarul din Hâncești „nici nu s-a apropiat de fermieri”.

„Agricultorii solicită de la poliție să stopeze acțiunile de provocare, care au scopul de a periclita și a discredita protestul lor”, a mai spus Slusari.

Precizăm că Vama Leușeni, de la frontiera Republicii Moldova cu România, este blocată cu tractoare și vineri, 16 februarie – pentru a cincea zi consecutiv. Autoritățile le recomandă călătorilor să opteze din timp pentru alternativele disponibile, cum ar fi: PVFI Sculeni, PVFI Costești sau PVFI Leova-Bumbăta, „pentru a evita eventualele neplăceri și întârzieri”. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: