VIDEO Atac masiv asupra Ucrainei, soldat cu morți și răniți. Polonia a ridicat în spațiul aerian avioane NATO, din cauza unei rachete
Full Article 2 minutes read

VIDEO Atac masiv asupra Ucrainei, soldat cu morți și răniți. Polonia a ridicat în spațiul aerian avioane NATO, din cauza unei rachete

Trupele ruse au atacat masiv, în dimineața zilei de 7 februarie, mai multe regiuni ale Ucrainei, inclusiv Kiev și Lvov. Sunt morți și răniți. Polonia, din cauza unei rachete care se îndrepta spre teritoriul său, a ridicat în spațiul aerian inclusiv avioane NATO.

În dimineața zilei de miercuri, trupele ruse au atacat regiunile Kiev, Nikolaev, Harkov, Lvov și Cerkasî, a scris presa ucraineană.

La Kiev, resturile de rachete au deteriorat două linii de înaltă tensiune. Mai mulți consumatori din capitala ucraineană au rămas fără energie electrică. Tot la Kiev, două persoane au suferit răni. O clădire multietajată din Goloseevskii a luat foc. Potrivit lui Vitalii Kliciko, primarul Kievului, urmare a căderii rachetei 6 persoane au fost spitalizate. Printre acestea, o femeie însărcinată. Alte două victime au fost internate în sectorul Dniprovskii. 

La Harkov, urmare a bombardamentelor, o clădire a fost avariată. Șeful administrației militare din Lvov Taksim Kozițkii a anunțat că o rachetă a lovit o instalație industrială. A izbucnit un incendiu pe o suprafață de aproximativ 300 metri. 

La Nikolaev, atacat cu drone și rachete, au fost avariate aproximativ 20 de locuințe. În urma bombardamentelor un bărbat a fost ucis, a anunțat primarul de Nikolaev Aleksandr Senkevici.

Comandamentul operațional al Poloniei i-a avertizat pe locuitorii țării într-un mesaj pe rețelele de socializare că din cauza direcției unei rachete rusești către teritoriul polonez, în spațiul aerian au fost ridicate avioane, inclusiv aeronave NATO. 

„Avertizăm că au fost implicate avioane poloneze și aliate, ceea ce poate duce la creșterea nivelului de zgomot în special în partea de sud-est a țării”, au menționat autoritățile poloneze. Racheta care zbura spre Polonia la 20 km de granița polono-ucraineană s-a întors și s-a îndreptat spre regiunile ucrainene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: