VIDEO Bătaie cu pumni și picioare în cap într-o benzinărie din Călărași. Doi bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale

Pe teritoriul unei stații PECO din orașul Călărași s-a produs o bătaie. Oamenii legii au stabilit că doi bărbați de 40 ani și 45 ani, originari din localitate, au agresat fizic alți doi bărbați de 39 și 43 ani. Vă avertizăm că imaginile vă pot afecta emoțional. 

Cazul a avut loc în noaptea de 5 septembrie curent.

Pentru NM, ofițerul superior de presă al IP Călărași Cristina Vicol a declarat că în urma unui conflict spontan, doi bărbați de 40 ani și 45 ani din Călărași au aplicat forță fizică asupra altor doi bărbați de 39 și 43 ani.

Victimele, potrivit reprezentantului Poliției, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Totodată, oamenii legii au deschis un dosar penal, iar dacă bărbații vor fi găsiți vinovați, riscă până la 5 ani de închisoare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Salut, Moldova!”: Zelenski s-a adresat în română, ucraineană și engleză mulțimii din PMAN. Ce mesaje au transmis Sandu și Dan (VIDEO)

Președinta Maia Sandu și omologii săi din Ucraina și România, Volodimir Zelenski și Nicușor Dan, au urcat în seara zilei de 27 august pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, unde s-au adresat miilor de oameni veniți să sărbătorească cei 35 de ani de independență ai Republicii Moldova. Cei trei lideri au vorbit despre libertate, identitate, solidaritatea dintre cele trei țări și viitorul european al Republicii Moldova și Ucrainei.

Maia Sandu a declarat că Republica Moldova își sărbătorește independența alături de doi vecini care îi sunt și „prieteni foarte buni”.

„Republica Moldova este norocoasă să aibă asemenea vecini. România ne-a fost întotdeauna alături, la bine și la rău. Ucraina, care ne dă cea mai puternică lecție de curaj și demnitate . Ucraina este astăzi scutul nostru. Libertatea noastră depinde și de libertatea Ucrainei”, a declarat Maia Sandu.

La rândul său, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre identitatea și „conștiința colectivă”, pe care spune că oamenii le-au păstrat „în ciuda opresiunilor și deportărilor”.

„Acum mai este doar puțin până când Moldova să intre acolo unde îi este locul – în Uniunea Europeană. Are conducătorii care știu să o ducă acolo și vă are pe voi, cei care susțineți asta. Domnul președinte Zelenski și poporul ucrainean dovedește că atunci când există conștiință și când oamenii își apără identitatea, nimic nu le poate sta în cale. Țineți-o tot așa”, a declarat Nicușor Dan de pe scena din PMAN.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a început adresarea către mulțimea din PMAN cu un mesaj în limba română: „Salut, Moldova! Vă felicit cu Ziua Independenței”. Acesta și-a continuat discursul, ulterior, în ucraineană și engleză.

Liderul ucrainean a declarat că Republica Moldova a demonstrat în cei 35 de ani de independență că este „o națiune puternică” și și-a exprimat convingerea că Moldova și Ucraina vor ajunge în Uniunea Europeană.

„Sunt convins că, în anii care urmează, vom rămâne independenți și uniți. În acești 35 de ani, Moldova a trecut prin multe și ați demonstrat că Moldova este o națiune puternică și, fără îndoială, o țară măreață. Sunteți un popor măreț, o națiune europeană. Și sunt absolut convins că, unindu-ne, vom deveni cu toții parte a Europei. O Europă liberă și pașnică. Anume acest lucru este cel mai important pentru popoarele noastre. Prețuim în egală măsură viața umană și vrem să trăim cu demnitate în propriile noastre țări. Și vrem să rămânem națiuni europene”, a transmis liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, de pe scena din PAMN.

Discursurile celor trei președinți au fost întâmpinate cu aplauze și urale. În timpul acestora au răsunat și mesajele „Trăiască, trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”, precum și „Slava Ucrainei!”.

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției, oferite pentru NewsMaker, aproximativ 15.000 de persoane au participat la evenimentele organizate în centrul Chișinăului cu ocazia Zilei Independenței.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: