benzinărie

O explozie a avut loc la o stație de alimentare cu combustibil din orașul Groznîi, Rusia, în data de 12 octombrie. Aceasta a provocat un incendiu cu o suprafață de 900 m2, care a fost lichidat deja. Patru persoane, printre care doi copii, au murit din cauza deflagrației, scrie Novaya

Angajații „Bercut”, care – potrivit Avocatului Poporului – au agresat un tânăr în apropierea unei benzinării din Ialoveni, l-au încătușat și ulterior l-au abandonat fără a-l preda autorităților, vor fi cercetați penal pentru rele tratamente. Procuratura raionului Ialoveni a început să investigheze circumstanțele incidentului din 26 august curent pentru a

Incendiu pe teritoriul unei benzinării din Chișinău. O mașină care staționa a luat foc. Două echipaje de pompieri au intervenit la fața locului. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, victime nu au fost înregistrate. În seara zilei de 17 iunie, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost

O remorcă, parcată în preajma unei benzinării din Chișinău, a luat foc noaptea trecută. Aceasta, încărcată cu bunuri materiale și cinci generatoare pe benzină, a ars în totalitate. Tot noaptea trecută, focul a distrus complet o altă remorcă din capitală. Cea de-a doua era încărcată cu echipament scenic și pânză

Pe rețelele de socializare din Republica Moldova au devenit virale imagini cu o mașină radiocontrolată de mici dimensiuni care face inclusiv cumpărături, fără a fi însoțită de cineva. Pe lângă utilizatorii internetului, mașina controlată de la distanță a surprins inclusiv persoanele cu care a trebuit să interacționeze. Într-una din imagini

O șoferiță din Republica Moldova a fost la un pas de moarte, după ce a pierdut controlul mașinii din cauza șoselei alunecoase și a condițiilor meteo nefavorabile. Incidentul s-a întâmplat pe 26 noiembrie, în localitatea Răducăneni din județul Iași, scrie publicația de peste Prut, evz.ro. Potrivit sursei citate, șoferița, în

La o săptămână după exploziile de la Crevedia, 20 dintre pompierii români răniți în timpul intervenției mai sunt internaţi în spital. 12 dintre ei sunt tratați în România și alți 8 în unităţi medicale din străinătate. Datele au fost comunicate de șeful Departamentului român pentru Situații de Urgență Raed Arafat,

27 de persoane au murit și mai mult de 70 au suferit răni într-o explozie și incendiu la o benzinărie din Mahacikala, Daghestan – sudul Rusiei. Printre morți sunt cel puțin doi copii. Potrivit datelor preliminare, explozia a avut loc într-o clădire a unui service auto din apropierea centrului comercial

A plătit operatorilor unei benzinării 600 de lei pentru a-i alimenta mașina, iar după câțiva metri parcurși a depistat că rezervorul automobilului este gol. Cel puțin aceasta declară un bărbat cu privire la situația care ar fi avut-o la o stație PECO – la intrarea în Ialoveni. De cealaltă parte,

Patru indivivi care au răpit și amenințat cu moartea un bărbat, care a fost parte vătămată într-un dosar din 2012, în privința hoțului în lege „Machena”, vor compărea pe banca acuzaților. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că trimis în judecată cauza penală a celor

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x