Trupa Carla’s Dreams a susținut un concert la Chicago, pe 1 decembrie. Urmare a evoluției, organizatorii concertului au venit cu precizări în contextul unor critici. Menționăm că pe online au apărut imagini cu o altercație după concert. Potrivit organizatorilor, „a fost o confuzie ce ține de ora la care începea evenimentul”. Totodată, publicul a fost nemulțumit de „atitudinea securității din sală”. În context, organizatorii au venit cu scuze. La același eveniment, Carla’s Dreams a întârziat cu peste jumătate de oră. Se menționează că au fost probleme tehnice iar trupa sau organizatorii evenimentului „nu au nici o vină”. De cealaltă parte, organizatorii susțin că au fost persoane „care nu știu să respecte un artist și s-au comportat foarte urât”. „Ne este rușine. Un artist trebuie primit cu respect”, au comunicat responsabilii care s-au ocupat de organizarea evenimentului.
„Dorim să venim cu un mesaj după concertul Carlas’ Dreams în Chicago! În primul rând, dorim să mulțumim tuturor pentru prezență, susținere, cuvintele frumoase dar și de critică!”, au menționat organizatorii într-un mesaj către cei care au participat la concert.
Organizatorii au declarat că „a fost o confuzie ce ține de ora la care începea evenimentul”.
„Ora 7:00 Pm, noi am postat că deschidem ușile, am anunțat că vom avea artist local, saxobeat show și DJ în deschidere, înainte să înceapă Carlas! Nu era nici cum posibil să înceapă la 7 – pe Website în descrierea evenimentului este scris că concertul Carla’s începe la 9.30 de aia dorim să ne cerem scuze că s-a interpretat ca și cum ei vor începe la 7! Ne pare rău ca nu a fost mai vizibil poate anunțat. Da, a fost o întârziere de peste jumate de oră deoarece au fost niște probleme tehnice ce nu ține de trupă sau de organizatori. Carla’s Dreams nu au nici o vină, ei au fost mai mult decât foarte profesioniști și punctuali”, au comunicat organizatorii.
Aceștia și-au cerut scuze și pentru „atitudinea Securității de la sală”: „Au fost foarte obraznici și pe viitor vom fi mult mai precauți”.
„Dar hai să nu negăm că a fost un concert tare frumos, cu multe emoții, toți ne-am distrat și cântat cu trupa împreună. Pentru noi ca organizatori a fost un proiect deosebit, noi suntem foarte mândri de ce a ieșit! Da, nu a fost perfect – dar astfel de concert Live cu atât de multa lume nu s-a mai organizat pentru comunitatea noastră. Pentru noi tot a fost ceva nou”, au adăugat organizatorii.
Ei au mai spus că au fost persoane „care nu știu să respecte un artist și s-au comportat foarte urât”.
„Vrem să atenționăm că ne pare rău că există oameni care nu știu să respecte un artist și s-au comportat foarte urât! Ne este rușine. Un artist trebuie primit cu respect, pentru ei este un efort foarte mare ca să vină aici. Noi ca organizatori am depus foarte multă muncă, nopți nedormite, stres, ca să putem să vă bucurăm cu un eveniment frumos. Concertele Live, nu sunt ușoare, în orice moment situația se poate schimba. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, se arată într-o declarație a echipei Dm Star Production.
UPDATE: Un cititor NM a transmis în adresa redacției imagini cu altercațiile de la evenimentul din Chicago. Potrivit sursei, publicul a rămas nemulțumit că trupa a întârziat la eveniment, dar și de sunetul din timpul concertului. La fel, cititorul NM a declarat că o parte din oameni a părăsit evenimentul.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!