Pentru a-și ascunde activitățile ilegale, trei bărbați au sustras mijloacele speciale de supraveghere a frontierei. Grupul era specializat în pescuit ilicit în apele de frontieră a râului Nistru. Bărbații au fost prinși în flagrant de reprezentanții Poliției de Frontieră, în data de 23 decembrie curent. Aceștia și-au recunoscut vina și au predat benevol mijloacele speciale sustrase.
În ziua organizării flagrantului, persoanele urmau să scoată din apele râului peștele depozitat în juvelnice sub formă de sac, confecționate din plasă, cu transportarea ulterioară a acestora în localitatea Palanca și transmiterea intermediarului pentru comercializare.
„Din motivul identificării mijloacelor speciale de supraveghere a frontierei din dotarea Poliției de Frontieră, făptașii și-au întrerupt activitatea ilicită planificată și au hotărât să șteargă urmele prin sustragerea echipamentului”, comunică reprezentanții Poliției de Frontieră.
Ca urmare a acțiunilor de căutare au fost identificați trei cetățeni moldoveni cu vârstele cuprinse între 21 și 50 ani. Toți locuitori ai satului Palanca. Aceștia și-au recunoscut vina și au predat benevol mijloacele speciale sustrase.
Polițiștii de frontieră spun că din Nistru au fost scoase două juvelnice cu 103 kg de pește de diferite specii și trei plase de pescuit, pe care bărbății le foloseau la pescuitul ilicit. Totodată, în apropiere a fost oprit în trafic un tractor la volanul căruia a fost legitimat un locuitor al satului Palanca, în vârstă de 35 ani. „Acesta prezenta vizibil stare de ebrietate, dar și personal a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice. Există bănuială rezonabilă că este în cârdășie cu ceilalți braconieri, ultimul urma să ajute la transportare”, precizează cei de la Poliția de Frontieră.
Cazul în continuare este cercetat sub toate aspectele legale. Polițiștii de frontieră examinează circumstanțele aflării și desfășurării activităților ilicite în fâșia de protecție a frontierei. Pe faptul sustragerii bunurilor a fost pornit un proces penal.
Reprezentanții Poliției de Frontieră mai declară că peștele și echipamentul de pescuit au fost transmise Inspectoratului pentru Protecția Mediului Ștefan Vodă, iar cazul de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate – deferit Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă.
În Republica Moldova, 25 de partide au fost admise în cursa pentru alegerile parlamentare. Printre acestea se numără partidul de guvernământ PAS, PSRM al lui Igor Dodon, dar și Partidul MAN al primarului Chișinăului, Ion Ceban. Pentru alte 14 partide, inclusiv comuniștii și AUR, situația este deocamdată incertă, iar în cazul partidelor «Șansa» și «Renaștere» se desfășoară procese judiciare — fiind vorba despre o posibilă interdicție de participare.
CEC a mai reamintit că alegătorii care vor să voteze în altă localitate decât cea în care au viza de reședință trebuie să depună o cerere de schimbare a adresei la primărie sau pretură până la 3 septembrie.
Șor și sancțiunile UE
Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva a șapte persoane și trei organizații afiliate oligarhului fugar Ilan Șor, pentru tentativele de destabilizare a Republicii Moldova și amenințarea adusă suveranității țării.
Pe listă se regăsesc lideri ai partidelor «Șansă», «Moldova Mare», «Renaștere» și ai Blocului «Pobeda». Sancțiunile presupun înghețarea activelor, interdicția de intrare în UE și orice relație economică cu spațiul comunitar.
În plus, în UE va fi creat centrul FACT care va ajuta Moldova și Ucraina să combată dezinformarea, inclusiv în perioada electorală. Centrul va monitoriza campaniile de dezinformare și manipulare, în special din partea Rusiei.
Greva avocaților și Maia Sandu
În Republica Moldova a început greva generală a avocaților. Aceștia sunt nemulțumiți de modificările legislative care permit autorităților să intervină în treburile interne ale breslei, ceea ce, în opinia juriștilor, reprezintă o amenințare la adresa independenței avocaturii. Parlamentul a adoptat legea fără consultări publice, susțin avocații și cer Președintei Maia Sandu să nu promulge legea adoptată.
Președinția a declarat, în legătură cu acest subiect, că Maia Sandu are la dispoziție 14 zile pentru a lua o decizie și a dat asigurări că răspunsul ei va fi «public și transparent».
Despre esența modificărilor și argumentele avocaților, NM a relatat [aici].
Vettingul și justiția
Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat o parte din rezultatele evaluării externe (vetting) a judecătorilor instanțelor de apel și a candidaților la Curtea Supremă de Justiție. Majoritatea au trecut evaluarea, dar au existat și excepții. Candidații care au promovat vor fi propuși Președintei Maia Sandu spre numire.
Între timp, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a explicat de ce a anulat hotărârea Curții de Apel privind organizarea de noi alegeri ale primarului în Boldurești și, astfel, a admis parțial plângerea lui Nicanor Ciochină, acuzat de moartea unui adolescent. CSJ a subliniat că doar CEC «are dreptul de a declara alegerile nevalabile».
Cheltuielile pentru deplasările Președintei: continuare
Purtătorul de cuvânt al Președintei Maia Sandu, Igor Zaharov, comentând criticile privind costurile vizitelor externe ale președintei, a declarat că Igor Dodon, în perioada mandatului său, cheltuia de două ori mai mult pentru deplasări externe. Potrivit lui Zaharov, «întrebarea corectă nu este cât costă o deplasare, ci care sunt beneficiile aduse țării».
Protestul transportatorilor
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat un nou protest pentru 22 iulie în fața oficiului UE, unde vor să vorbească despre «acțiunile și inacțiunile» autorităților, care «contravin legislației». Transportatorii cer aprobarea tarifelor și renunțarea la obligativitatea adaptării mijloacelor de transport pentru persoanele cu dizabilități.
Autoritățile au răspuns că metodologia este încă «în proces de aprobare», iar majorarea tarifelor este posibilă doar «cu respectarea standardelor».
Recensământul populației: rezultate
Biroul Național de Statistică a prezentat rezultatele finale ale recensământului din 2024. În articolul «O treime din populația Moldovei locuiește în Chișinău, NM a făcut o sinteză a celor mai interesante date privind distribuția geografică a populației, precum și informații despre raioanele și orașele unde populația este în creștere sau în scădere și cum s-a schimbat situația în ultimii 10 ani.
Moldova: 35 de ani de independență
Anul acesta, Republica Moldova marchează 35 de ani de independență. NM i-a întrebat pe cititori cum s-au schimbat țara și viața lor în acest răstimp. Răspunsurile au fost diverse: unii sunt nostalgici după trecut, alții mulțumiți de prezent și încrezători în viitor.
«Avem întrebări» pentru Dorian Istratii
De ce în Chișinău vor fi evacuate mult mai rar mașinile, când va fi legalizată utilizarea criptovalutei în Moldova și care este viitorul economiei moldovenești? Acestea și alte teme au fost discutate de jurnalistul Nicolae Paholinițchi cu deputatul PAS Dorian Istratii în noul episod al podcastului «Avem întrebări».
Bloggerul și Mitropolia. Scandal
Mitropolitul Moldovei Vladimir «îi primește, îi sfătuiește și îi binecuvântează pe toți», iar întâlnirea cu bloggerul Dima White, acuzat de pornografie infantilă, nu înseamnă aprobare a păcatului — a declarat vicarul Mitropoliei, episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, comentând scandalul provocat de întrevederea Mitropolitului cu bloggerul.
Centrul Internațional de Protecție a Drepturilor Femeilor «La Strada» a criticat această întâlnire, considerând că bloggerul a încercat astfel să îmlânzească eventuala pedeapsă. El este acuzat de producerea de pornografie infantilă și trafic de copii, infracțiuni pentru care riscă până la 15 ani de închisoare.
Meningita în Moldova
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă (CNAMUP) a raportat că în primele șase luni ale anului, în Moldova au fost diagnosticate 11 cazuri de meningită bacteriană, dintre care cinci cazuri au fost depistate la copii. Majoritatea cazurilor au fost înregistrate în Chișinău și Bălți.
De asemenea, este în creștere numărul infecțiilor meningococice, mai ales în rândul copiilor, ceea ce este deosebit de periculos din cauza evoluției rapide a bolii.
Agenda zilei, 16 iulie:
10:00 — Ședința Guvernului
10:00 — Conferință de presă a fracțiunii PAS din Consiliul municipal Chișinău
11:30 — Briefing de presă privind rezultatele ședinței Guvernului