instagram/patron_dsns

VIDEO Câinele ucrainean Patron a câștigat premiul Palm Dog Umanitar la Festivalul de Film de la Cannes

Câinele Patron, care îi ajută pe salvatorii ucraineni la curățarea teritoriilor de mine și la căutarea oamenilor, a primit premiul Palm Dog Umanitar la Festivalul de Film de la Cannes. Anunțul a fost făcut pe contul de Instagram al câinelui.

Ministerul pentru Situații de Urgență al Ucrainei a precizat că Patron, „din păcate, a aflat despre premiul său de la distanță”, scrie Novaya Gazeta.

„Totuși, după victorie – cine știe! este micul nostru erou și va vizita capitala mondială a filmului pentru a organiza o sesiune de autografe pentru fanii săi”, a spus serviciul de presă într-un comunicat.

Anterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acordat câinelui medalia „Pentru serviciu dedicat”. Proprietarul câinelui, Mihail Iliev, a primit și premiul de gradul al treilea „Pentru curaj”.

Cu o săptămână mai devreme, pisica Stepan din Harkov, cunoscută de mulți din videoclipul despre „petrecerile triste”, a devenit câștigătoarea World Influencers and Bloggers Awards 2022 la Cannes.

La ceremonia de premiere de la hotelul Martinez, animalul a apărut într-un papion de culoarea drapelului ucrainean. Pisica a fost însoțită de celebrul blogger TikTok Khaby Lame.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Banca Națională a Moldovei

„La BNM, femeile au un rol activ în luarea deciziilor”. Anca Dragu, la un eveniment cu lidere din instituții financiare internaționale

64% dintre angajații Băncii Naționale a Moldovei (BNM) sunt femei, iar peste jumătate dintre funcțiile de conducere sunt deținute de femei. Datele au fost prezentate de guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la evenimentul „Women Leaders’ Discussion”, organizat de vicepreședinta Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, Antonella Bassani. Anca Dragu a declarat că, la BNM, „femeile au un rol activ în luarea deciziilor, iar echitatea este o realitate organizațională”.

Reprezentanții BNM au comunicat, pe 18 octombrie, că guvernatoarea Anca Dragu și viceguvernatoarea Tatiana Ivanicichina au participat la „Women Leaders’ Discussion”, un eveniment care a reunit femei-lider din instituții financiare internaționale, bănci centrale și ministere de finanțe.

Potrivit instituției, la eveniment s-au discutat teme precum accesul egal la finanțare, leadership-ul feminin și rolul echității de gen în consolidarea rezilienței economice.

Conform BNM, Anca Dragu a subliniat în intervenția sa că „incluziunea financiară și echitatea de gen sunt condiții pentru o economie modernă, eficientă și rezilientă”. „Când femeile au acces egal la resurse financiare și la educație economică, întreaga societate are de câștigat”, a mai declarat guvernatoarea. Totodată, Dragu a menționat că BNM integrează principiile de diversitate, echitate și incluziune în toate politicile sale – atât ca autoritate de reglementare, cât și ca angajator responsabil. „64% dintre angajații BNM sunt femei, iar peste jumătate dintre funcțiile de conducere sunt deținute de femei”, a mai relatat sursa citată.

„La BNM credem într-o cultură bazată pe merit, profesionalism și colaborare. Femeile au un rol activ în luarea deciziilor, iar echitatea este o realitate organizațională”, a adăugat guvernatoarea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: