VIDEO Controale inopinate la stațiile PECO din centrul țării. Inspectorii au verificat cantitatea combustibilului turnat cu o „mașină capcană”

Inspectoratul Supraveghere Produse Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISPNPC) anunță că împreună cu experții de la Institutul Național de Metrologie au demarat controale inopinate în baza reclamațiilor la anumite stații PECO din centrul țării. 

Astfel, în cadrul controalelor, inspectorii împreună cu experții au utilizat un autoturism adaptat și modificat cerințelor. „Mașina capcană” reprezintă un proiect dezvoltat în parteneriat cu INM, cu coordonarea Ministerul Economiei al Republicii Moldova, pentru verificarea inopinată a cantității combustibilului. În mașină este încorporat un sistem de măsurare care determină cantitatea volumului turnat în recipientul ascuns prin metoda gravimetrică de determinare a unității de măsurare a volumului.

La fel s-a folosit mijlocul de măsurare etalonat, pentru determinarea erorii distribuitoarelor de gaze lichefiate, cu care a fost dotat recent Inspectoratul.

În acest context, ISPNPC recomandă cetățenilor cărora le-au fost încălcate drepturile în calitate de consumator să apeleze la Telefonul Consumatorului 022 51 51 51 și să prezinte probe concludente (audio, video și locația stației PECO), pentru a documenta încălcările și de a atrage la răspundere persoanele vinovate.

Amintim că recent o stație PECO din raionul Florești și-a sistat temporar activitatea de comercializare a benzinei, motorinei și gazului lichefiat. Se întâmplă după ce inspectorii ISSPNPC au constatat că agentul economic a comercializat produse petroliere și gaze lichefiate fără să dispună de autorizație.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Joe Kline/AP Photo

Un adolescent ar fi deschis focul într-o școală primară din SUA: trei elevi și un profesori, uciși

Cel puțin trei copii și un profesor au fost uciși joi, 15 octombrie, într-un atac armat la o școală primară din orașul Bend, statul american Oregon. Informația a fost raportată de poliția locală.

Potrivit CNN, atacatorul este un adolescent de 16 ani. Identitatea acestuia și motivele atacului nu au fost stabilite deocamdată. La momentul incidentului, în școală se aflau, conform datelor preliminare, aproximativ 400 de elevi și 40 de angajați.

Poliția din Bend a anunțat că un profesor și un copil de șapte ani au fost transportați la spital. Numărul exact al răniților nu este cunoscut deocamdată. Atacatorul a ucis un profesor și trei copii cu vârste de cinci, opt și 11 ani.

Oamenii legii investighează circumstanțele în care s-a produs atacul. Potrivit CNN, care citează poliția locală, adolescentul înarmat a fost ucis înainte ca polițiștii să ajungă la fața locului.

Un localnic ar fi văzut cum tânărul înarmat pătrunde în școală și ar fi intervenit pentru a-l opri.

Potrivit CNN, atacul armat din Bend este al 36-lea incident de acest fel înregistrat în școlile din Statele Unite ale Americii de la începutul anului 2026.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: