VIDEO Explozie și incendiu uriaș la bordul unei nave militare din SUA. Cel puțin 21 de persoane au fost rănite
Full Article 1 minutes read

VIDEO Explozie și incendiu uriaș la bordul unei nave militare din SUA. Cel puțin 21 de persoane au fost rănite

O explozie urmată de un incendiu s-a produs duminică dimineață la bordul unei nave amfibie de asalt, USS Bonhomme Richard, ancorate la baza militară de la San Diego, California, scrie Digi24.

Cel puțin 21 de persoane – 17 militari și 4 civili  – au fost rănite și transportate la spital, relatează presa americană. Viața nu le este pusă în pericol, potrivit armatei americane.

În jur de 160 de marinari și ofițeri se aflau la bord.

După explozie, a izbucnit un incendiu și s-a degajat o coloană groasă de fum, vizibilă din depărtare.

Focul nu fusese stins nici după mai bine de cinci ore, în condițiile în care incidentul s-a produs în jurul orei locale 9:00. Două distrugătoare aflate în apropierea navei au fost mutate din precauție.

Cauza incendiului nu este deocamdată cunoscută și a fost deschisă o anchetă.

USS Bonhomme Richard, o navă amfibie de asalt, având o lungime de 255 de metri, se afla la baza de la San Diego pentru lucrări de mentenanță. Nava are capacitatea de a găzdui elicoptere, vase mai mici și alte vehicule amfibie.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: