captură/facebook/Maia Sandu

(VIDEO) Flashmob în fața președinției. PAS cere convocarea ședinței parlamentului și declararea stării de urgență în agricultură

Mai mulți susținători și deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în frunte cu liderul formațiunii, Maia Sandu, au organizat pe 6 august un flashmob în fața clădirii președinției, în semn de susținere a agricultorilor. Maia Sandu a cerut convocarea de urgență a ședinței parlamentului, dar și declararea stării de urgență în agricultură. În caz contrar,  Maia Sandu a precizat că, pe 16 august, PAS va organiza un protest.

„În timp ce personajul din spatele acestui gard se plimbă cu 8 mașini de lux pe arătura oamenilor ca să-și facă poze, fără să vadă tragedia din agricultură, agricultorii se confruntă cu cea mai cumplită secetă din ultima jumătate de secol”, a declarat Maia Sandu.

Președinta PAS a acuzat guvernul că nu ia măsuri pentru susținerea agricultorilor.

„Îi interesează obiectivul lor imediat: să aibă bani pentru campania lui Igor Dodon. Potrivit primelor estimări, pierderile sunt de peste 2 miliarde de lei, iar guvernul promite 100 de milioane de lei, o picătură într-o mare de nevoi”, a mai spus liderul PAS.

https://www.facebook.com/maia.sandu/videos/292525311811050/?v=292525311811050&notif_id=1596704338908721&notif_t=live_video_explicit

Manifestanții au adus cu ei pancarte cu mesajele „Nică agricultură”, „2 miliarde pierderi, acțiuni – 0”, ș.a.

Liderii PAS au cerut convocarea ședinței parlamentului și decretarea stării de urgență în agricultură. De asemenea, Maia Sandu a cerut să fie alocat cel puțin un miliard de lei pentru susținerea agricultorilor, iar în cazul în care pentru acest scop nu sunt suficiente resurse financiare, să fie luat un împrumut de la partenerii externi și să fie supus moratoriu pe procedura de insolvabilitate în agricultură.

„Dacă acest lucru nu se va întâmpla, daca săptămâna viitoare nu vom avea un răspuns responsabil din partea autorităţilor statului, atunci peste o săptămână şi jumătate, pe 16 august, o să chemăm oamenii la un protest care să susţină cerințele oamenilor din sectorul agricol”, a declarat lidera PAS, Maia Sandu

Amintim că, pe 27 iulie, premierul Ion Chicu a declarat că prejudiciul provocat de secetă pentru semănăturile cu grâu depășește 700 de milioane de lei, iar pentru orz și rapiță – câte o sută de milioane de lei. Pentru compensarea parțială a pierderilor suferite de agricultori în urma secetei și grindinei, guvernul alocă, la această etapă, 350 de milioane de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: