captură video

VIDEO Medvedciuk, apel către Putin și Zelenski. Vrea să fie schimbat cu apărători și locuitori ai orașului Mariupol

Deputatul ucrainean Victor Medvedciuk, reținut cu o săptămână în urmă, s-a adresat președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski și președintelui Federației Ruse Vladimir Putin cu propunerea de a-l schimba cu apărătorii și locuitorii orașului Mariupol. Un filmuleț video cu apelul acestuia a fost publicat pe 18 aprilie de Serviciul de Securitate al Ucrainei.

„Eu, Medvedciuk Victor Vladimirovici vreau să mă adresez către președintele Federației Ruse Vladimir Putin și președintele Ucrainei Volodimir Zelenski cu rugămintea de mă schimba cu apărătorii și locuitorii Mariupolului, care se află acolo, în prezent, și nu au posibilitatea să iasă în siguranță prin coridoarele umanitare”, a spus Medvedciuk.

Agresiunea Rusiei a provocat una dintre cele mai mari catastrofe umanitare la Mariupol. Invadatorii bombardează civili, blochează livrarea ajutoarelor umanitare în oraș, deportează forțat ucraineni în Rusia și distrug în mod deliberat orașul. Totodată, conform diverselor estimări, în Mariupol rămân circa 120.000 de civili, iar orașul continuă să fie apărat de militari ai Regimentului Azov și de a 36 Brigadă a Marinei.

Pe 12 aprilie, Kievul a anunțat că Medvedciuk a fost reținut. În martie, partidul acestuia a fost unul dintre cele pe care Zelenski le-a suspendat din cauza legăturilor sale cu Rusia.

Anterior, Medvedciuk a fost acuzat de trădare de patrie, iar autoritățile ucrainene l-au pus în arest la domiciliu. El a scăpat la trei zile după ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie. Președintele Vladimir Zelenski a propus Moscovei să îl preia pe Medvedciuk în schimbul ostaticilor din rândul armatei ucrainene.

Oligarhul Viktor Medvedciuk este liderul Platformei de opoziție Pentru Viață, cel mai mare partid de opoziție din Ucraina.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Nicușor Dan, după discuția cu Maia Sandu: Încălcarea spațiului aerian de drone rusești – o provocare. Vom aprofunda cooperarea

Președintele României, Nicușor Dan, care efectuează o vizită la Chișinău, a anunțat că a discutat cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, despre securitate energetică, proiectele de interconectare, combaterea dezinformării, precum și despre necesitatea de a contracara presiunile venite din partea Rusiei. „Încălcarea spațiului aerian de către drone rusești reprezintă o provocare constantă pentru autoritățile noastre și vom aprofunda cooperarea noastră pe acest palier”, a comunicat Nicușor Dan.

„Întâlnirea noastră de astăzi este o dovadă în plus a apropierii dintre România și Republica Moldova și a relației noastre speciale, bazate pe comunitatea de istorie, limbă, cultură și tradiții. Am adresat cuvinte de încurajare Republicii Moldova pentru progresele realizate în procesul de integrare europeană, care au dovedit o dată în plus o mobilizare politică, administrativă și civică exemplară pentru a implementa legislația europeană și reformele necesare. Reformele trebuie continuate în ritm susținut, pe toate palierele, iar România va rămâne aproape, oferind expertiză tehnică și sprijin diplomatic pentru ca procesul de integrare europeană să avanseze într-un ritm accelerat”, a scris Nicușor Dan pe rețelele de. socializare.

El a menționat că a discutat cu Maia Sandu despre securitate energetică și proiecte de interconectare. „Avem un angajament comun ferm de a continua în mod susținut eforturile pe acest palier”, a menționat președintele român.

Potrivit lui Nicușor Dan, au fost abordate și „temele rezilienței, combaterii dezinformării și amenințărilor hibride, precum și necesitatea de a contracara presiunile venite din partea Rusiei”. „Dintre acestea, încălcarea spațiului aerian de către drone rusești reprezintă o provocare constantă pentru autoritățile noastre și vom aprofunda cooperarea noastră pe acest palier”, a conchis Nicușor Dan.

***

Președintele României, Nicușor Dan, întreprinde o vizită în Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței. Înainte de a fi primit de Maia Sandu, Nicușor Dan a fost la Cahul. Detalii AICI. În prezent, acesta se află, alături de președinta Republicii Moldova, la parada militară din centrul capitalei. Video AICI.

Pe 27 august, la Chișinău, va ajunge și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Oficialul ucrainean va fi întâmpinat de Maia Sandu la ora 18:00. Ulterior, va avea loc o reuniune trilaterală a delegațiilor Republicii Moldova, României și Ucrainei, urmată, la ora 19:25, de declarații de presă ale Maiei Sandu, Vladimir Zelenski și Nicușor Dan. Seara, cei trei șefi de stat vor merge în PMAN, unde, după ora 21:00, se vor adresa cetățenilor. Menționăm că, începând cu ora la 18:00, va avea loc un concert în Piața Marii Adunări Naționale.

***

Amintim că, în dimineața zilei de 27 august, Ministerul Apărării a anunțat că cinci drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, noaptea trecută. Dronele au intrat dinspre Ucraina. Unele au ieșit înapoi spre teritoriul ucrainean, iar altele au dispărut de pe sistemele de monitorizare. Iar poliția a anunțat despre un obiect zburător căzut la sol, în apropierea traseului Chișinău-Basarabeasca. Detalii AICI. Ulterior, a raportat că obiectul zburător s-a dovedit a fi corpul deteriorat al unui aparat de zbor fără pilot de model „Parodia”. Detalii AICI.

Mai precizăm că, pe 24 august, o dronă a intrat în spațiul aerian al R. Moldova, iar ulterior s-a îndreptat spre România. Detalii AICI. Înainte de aceasta, pe 16 august, o dronă Shahed a survolat timp de 18 minute spațiul aerian al R. Moldova, după care a ajuns în România, unde a fost doborâtă. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: