(VIDEO) Moldova urmează calea Ucrainei? Lavrov: Președinta vrea unirea cu România și tinde spre NATO
Full Article 2 minutes read

(VIDEO) Moldova urmează calea Ucrainei? Lavrov: Președinta vrea unirea cu România și tinde spre NATO

Republica Moldova ar putea urma calea Ucrainei, potrivit „planurilor” țărilor occidentale. Declarația a fost făcută de către ministrul rus de externe Serghei Lavrov, într-un interviu difuzat pe 2 februarie de RIA Novosti și Rossia 24. NM a solicitat un comentariu din partea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

În prezent, pentru acest rol este luată în calcul Moldova”, a răspuns Lavrov la întrebarea moderatorului Dmitri Kiseliov despre „care ar putea fi următoarea țară care va urma calea Ucrainei”.

„Mai întâi de toate, pentru că au putut să pună în fruntea țării, prin metode specifice, departe de a fi liber-democratice, un președinte care pur și simplu tinde cu ardoare spre NATO. Ea deține cetățenia României, este gata să se unească cu România și în general e gata de orice”, a menționat Lavrov.

De asemenea, șeful diplomației ruse a acuzat Chișinăul că nu ar mai dori actualul format de negocieri „5+2” pentru soluționarea diferendului transnistrean.

Este una dintre țările pe care Vestul vrea să le transforme în una anti-Rusia”, a conchis Lavrov.

UPDATE Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a comentat declarația ministrului de Externe al Rusiei Serghei Lavrov, potrivit căreia Moldova ar urma „calea Ucrainei”, potrivit unor planuri ale țărilor occidentale.

„Respingem categoric declarațiile șefului diplomației ruse care nu corespund adevărului și fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută a diplomației ruse. Ținem să amintim părții ruse că drumul pe care merge Republica Moldova este calea aderării la Uniunea Europeană. Acesta este proiectul de țară susținut de cetățeni. Moldova ca stat și moldovenii indiferent de preferințele politice sau geopolitice își doresc Pace, Libertate și Democrație. Vom aprecia ca toate țările lumii, inclusiv Federația Rusă să respecte decizia poporului nostru. Republica Moldova și-a ales clar viitorul, iar acest viitor este parte a lumii libere.” – a subliniat purtătorul de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: