VIDEO „Neutralitatea nu înseamnă indiferență”. Popescu a spus de ce Moldova participă la reuniunea NATO de la București

Dezvoltarea parteneriatului internațional și creșterea rezistenței la amenințările externe – principalele obiective ale participării Republicii Moldova la reuniunea miniștrilor de externe, care are loc la București. O declarație în acest sens a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu, în cadrul unor declarații de presă. 

„Acest război creează probleme pentru întreaga lume, pentru întreaga Europă și este o mare problemă pentru Moldova în special”, a spus oficialul moldovean.

Popescu a adăugat că „în acest context, Moldova are nevoie de prieteni pentru dezvoltarea parteneriatului și consolidarea rezistenței”.

„Lucrăm la aceasta cu ajutorul tuturor partenerilor noștri, țărilor și organizațiilor care ne susțin independența, integritatea teritorială și libertatea noastră. Printre acestea se numără România, NATO, Uniunea Europeană”, a comunicat Popescu în fața jurnaliștilor.

Potrivit lui, neutralitatea constituțională – nu înseamnă autoizolarea țării și indiferență față de ceea ce se întâmplă în regiune.

„Conform Constituției, Moldova este o țară neutră. Acest lucru împiedică țara să adere la NATO. Dar pentru Moldova asta nu înseamnă autoizolare, demilitarizare și nu înseamnă indiferență față de tot ce se întâmplă în lume, inclusiv condamnarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei”, a comunicat Popescu.

El a adăugat că Moldova este „interesată să-și întărească stabilitatea, inclusiv cu ajutorul NATO”. „Vom vorbi despre diferite moduri de a ne crește rezistența. Noi, ca autorități, trebuie să fim pregătiți pentru întreaga gamă de amenințări”, a susținut ministrul.

***

Amintim că la București are loc reuniunea miniştrilor afacerilor externe a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), fiind prezidată de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Republica Moldova a fost invitată, în premieră, să participe la reuniunea miniștrilor de Externe NATO. Delegația Republicii Moldova este condusă de vicepremierul Nicu Popescu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei/NewsMaker

Moldovenii își pot declara noul loc de ședere pentru parlamentare. Care este termenul-limită

Comisia Electorală Centrală (CEC) reamintește cetățenilor cu drept de vot că pot să-și declare noul loc de ședere la primărie sau pretură, dacă, de la ultimele alegeri, s-au mutat într-o altă localitate.

Declarația de ședere permite includerea alegătorilor în lista electorală corespunzătoare noii adrese. În același timp, persoana va fi radiată automat din lista electorală unde acesta își are domiciliul sau reședința temporar valabilă.

Pentru a face declarația, cetățenii trebuie să se prezinte la administrația publică locală cu actul de identitate. Registratorul va înregistra modificarea în Registrul de Stat al Alegătorilor și va elibera o recipisă de confirmare.

Data-limită pentru depunerea declarației este 3 septembrie 2025, inclusiv – cu 25 de zile înainte de alegeri.

CEC avertizează că declarația este valabilă doar pentru scrutinul din 20 octombrie și că cele depuse pentru alegerile anterioare nu mai sunt valabile.

Reamintim că alegerile parlamentare vor avea loc la toamnă, pe data de 28 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: