captură video/Colaj NM

VIDEO „Nu am venit la Vanea acasă” vs „indicații de parcă ar fi la dumnealui acasă“. Scandal la Pretura Ciocana cu un deputat PAS

Deputatul partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Dorian Istratii îi acuză pe primarul capitalei, Ion Ceban, și angajații Preturii Ciocana de abuz. Se întâmplă după ce parlamentarul a dorit să primească mai mulți chișinăuieni în audiență, în sediul preturii, însă a fost refuzat. Motivul – „lipsă de spații”. Nemulțumit de răspuns, parlamentarul a încercat să intre, totuși, în sediul preturii. Acțiunea s-a lăsat cu scandal. Pentru a calma spiritele, la fața locului au intervenit, inclusiv, oamenii legii. În timp ce Istratii consideră că autoritățile municipale i-au încălcat drepturile, reprezentanții Primăriei Chișinău au calificat acțiunile parlamentarului drept un „show cu presiuni”.

Istratii: „Au 5 oficii libere, ceea ce au făcut este ilegal”

Deputatul PAS Dorian Istratii s-a plâns în seara zilei de 5 februarie că angajații Preturii Ciocana i-au restricționat accesul în sediul instituției publice, „la indicația lui Ivan Ceban” (nr. red: primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban). Mesajul parlamentarului a fost însoțit, inclusiv, de mai multe clipuri video.

„Cei 15 cetățeni care au venit în audiență au fost nevoiți să aștepte o oră până când accesul a fost deblocat cu ajutorul angajaților Inspectoratului de Poliție. Cetățenii vin în audiență pentru soluționarea problemelor într-o instituție de stat, nu vin la Vanea acasă. Este un abuz din partea primarului general Ivan Ceban de a restricționa accesul cetățenilor și un abuz din partea angajaților preturii Ciocana care îndeplinesc ordinele ilegale ale lui Ceban”, a scris parlamentarul.

În cele din urmă, Istratii a spus că a fost nevoit să primească cetățenii care s-au înscris în audiență chiar pe holurile Preturii.

Contactat pentru un comentariu, parlamentarul a declarat pentru NM că nu este pentru prima dată când organizează audiențe cu cetățenii în sediul preturii. El a explicat că legea privind statutul deputatului îi permite să o facă, iar administrația publică locală – este obligată să ofere spațiu pentru deputați.

„De doi ani și jumătate organizez regulat audiența cetățenilor din sectorul Ciocana la Pretură, or nu toți cetățenii pot să se deplaseze la Parlament.  Nu este prima dată și nu este o noutate ca deputații să facă audiențe în teritoriu. Preventiv am anunțat Pretura cu un demers privind audiența și necesitatea oferirii spațiului pentru audiențe. Am primit refuz, deși la pretură la moment sunt 5 oficii libere, deoarece nu au angajați oameni în toate funcțiile. Ceea ce au făcut unii funcționari din pretură este ilegal. Consider că primarul general Ion Ceban intenționat a restricționat accesul în clădirile publice ale preturilor, deoarece și alți colegi deputați au primit refuz de a organiza audiențe în preturile din alte sectoare”, a declarat Istrati pentru NM.

Reacția Primăriei Chișinău și motivul refuzului, invocat de Pretura Ciocana

În răspunsul oficial semnat de pretorul sectorului Ciocana, pus la dispoziția NM de deputatul Dorian Istratii, pretorul Sinilga Școlnic a explicat că instituția nu îi poate oferi spațiu parlamentarului, având în vedere „agenda manifestațiilor programate la început de an și cererile privind rezervarea spațiului” înregistrate înainte ca deputatul să își depună cererea cu solicitarea corespunzătoare.

NM a solicitat un comentariu și din partea Primăriei Chișinău. Consiliera edilului, Ion Ceban, Natalia Ixari, a respins acuzațiile lui Istratii. Mai multe, Ixari a declarat că parlamentarul ar fi fost agresiv, și ar fi dat buzna în pretură: „a cerut și a dat indicații să i se ofere spații, de parcă ar fi la dumnealui acasă. La fel, deputatul era însoțit și ajutat de o persoană, care se prezenta ca angajat al poliției de sector. Din comportamentul deputatului putem deduce că orice deputat poate veni și da indicații în orice Administrație Publică Locală, iar toți trebuie să îi îndeplinească cerințele”.

Natalia Ixari a explicat că deputatul PAS ar fi trebuit să facă o nouă solicitare și să stabilească o nouă zi pentru audiență, în condițiile în care spațiile erau deja ocupate pentru ziua respectivă.

„Ceea ce am urmărit ieri, a fost un nou show cu presiuni din partea reprezentanților PAS. Mereu cei care au solicitat spații, li s-a oferit acest drept, dacă nu erau ocupate încăperile, fără a ține cont de apartenențe de partid. PAS a desfășurat în repetate rânduri astfel de acțiuni anterior, dar cu respectarea procedurii”, a mai explicat Natalia Ixari pentru NM.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, Natalia Stati, a confirmat că poliția a fost solicitată în seara zilei de luni, la pretură.

„Poliția a fost prezentă pentru menținerea ordinii și securității publice, pentru a nu admite producerea unor altercații”, a precizat Stati.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mansarda arsă la Durlești: procurorii au încheiat urmărirea penală în prima cauză. Trei oameni ajung în fața judecătorilor

Procurorii au finalizat urmărirea penală și au expediat, în instanța de judecată, una din cele două cauze penale pornite în urma incendiului care a izbucnit pe 16 mai 2025 la mansarda unui bloc din orașul Durlești. Pe banca acuzaților vor compărea trei persoane, acuzate de încălcare cu rea-voință a regulilor de protecție împotriva incendiilor, a anunțat Procuratura Generală pe 21 aprilie.

Potrivit legii, dacă vor fi găsiți vinovați, persoanele învinuite riscă amendă în mărime de până la 42.500 lei sau cu închisoare de până la 2 ani.

Procuratura anunță că, conform raportului de constatare tehnico-incendiar, focarul incendiului ar fi pornit în spațiul acoperișului mansardei blocului de locuit, între șindrila bituminoasă lipită de plăcile fibrolemnoase și țesătura din polipropilenă. Cauza probabilă care a dus la incendiu este nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la executarea lucrărilor de foc, fiind folosite aparate de gaze care prezintă pericol de incendiu, fără respectarea măsurilor de precauție.

În urma incendiului, au fost deteriorate toate cele 15 apartamente de la etajul mansardă și avariat întreg blocul locativ, astfel fiind cauzat prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

Reamintim că, în urma incendiului, procurorii au inițiat două cauze penale, în cadrul cărora au fost recunoscute în total 14 persoane în calitate de învinuiți. PG precizează că, la moment, urmărirea penală în cea de-a doua cauză penală – pornită pentru fapte de abuz de serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu și executarea necalitativă a lucrărilor de construcție, investigată de Centrul Național Anticorupție, sub conducerea procurorilor din cadrul Oficiului principal al Procuraturii Chișinău – est în derulare. Se cercetează acțiunile persoanelor responsabile de executarea lucrărilor de construcție și recepționarea acestora. PG mai precizează că, în acest scop, a fu fost inițiate  acțiuni procesuale ample, inclusiv 21 de percheziții.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: