alegeri.md

VIDEO „Nu ar fi corect să meargă cineva în calitate de carne de tun”. Chirtoacă explică de ce nu a fost înrolat în armata ucraineană

Fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a explicat într-un podcast de ce nu a ajuns să lupte în războiul din Ucraina, după ce s-a înregistrat ca voluntar. Potrivit lui, responsabiliii nu i-au permis întrucât nu are serviciul militar satisfăcut.

Ex-primarul capitalei susține că această idee a apărut din solidaritate în raport de rudele sale din Ucraina, dar și restul ucrainenilor.

„Eu am rude în Ucraina. Am mers din prima zi și mi-am adus o nepoată pe care o am acolo, am ajutat prin transportarea de voluntari, care s-au înscris pentru a merge și a lupta de partea Ucrainei. Am mers la ei acasă după asta, la Kiev, și i-am ajutat cu ce aveau nevoie în gospodărie. Casa le-a fost parțial distrusă, ca urmare a căderii mai multor bombe, rachete în regiune. I-am ajutat și eu cu ce am putut”, a declarat Chirtoacă.

Totodată, fostul președinte al Partidului Liberal susține că el s-a înscris drept voluntar în armată, ajutând cu ce este nevoie, dar nu i-a fost permis să lupte pe front.

„Eu am mers și m-am înscris la Ambasada Ucrainei, chiar atunci în februarie, pentru a fi voluntar și a mă înrola în Legiunea internațională. Însă condiția pusă a fost serviciul militar satisfăcut, or eu nu am un stagiu militar făcut în perioada respectivă, pentru că la 18 ani eram la studii în România, la Iași, după care la București. Tocmai atunci ar fi fost perioada de făcut armata și întrucât eram la studii nu am făcut-o, nici măcar acea catedra militară. Potrivit legilor lor interne, asta era condiția pentru a fi înrolat și atunci am convenit că îi ajut cu ce pot. De exemplu am transportat persoane care, având stagiul militar făcut, au fost acceptate și, respectiv, am mers și i-am dus acolo unde mi s-a spus. După asta am mai ținut legătura cu ei, din câte știu toți sunt vii și luptă în continuare. Unii au primit liber, au venit acasă, s-au întors din nou. Cu ce am putut m-am implicat pentru a ajuta. Asta și înseamnă să fii voluntar în armată. Ei au spus că nu ar fi corect să meargă cineva în calitate de carne de tun”, a precizat ex-primarul general.

Amintim că fostul primar al Chișinăului Dorin Chirtoacă a vorbit într-un interviu pentru presa română despre presupusul plan al lui Vladimir Putin, după invadarea Ucrainei. Acesta a menționat că s-a înregistrat voluntar pentru a lupta în Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
VI

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 3 regiuni în loc de 32 de raioane/Lacul de acumulare Dubăsari e plin/Moldova va primi gaz din SUA?

Joi, 1 octombrie 2026, premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a susținut o conferință de presă. Pe scurt, vă povestim despre principalele declarații ale premierului:

Guvernul anunță reforma teritorială: Nord, Centru și Sud în loc de 32 de raioane
Guvernul a prezentat conceptul reformei administrativ-teritoriale: trei regiuni — Nord, Centru și Sud — în locul celor 32 de raioane. Nordul va reuni 11 raioane, cu centrul la Bălți, Centru — 13 raioane, cu centrul la Chișinău, iar Sudul — șapte raioane, cu centrul la Cahul. Raionul Taraclia va deveni municipiu, iar Chișinăul, Bălțiul și Găgăuzia își vor păstra statutul. Premierul Vasile Tofan a explicat: „Mai puține regiuni, mai puține atribuții, mai puțini funcționari, primării mai puternice”. Fiecare regiune va avea propriul conducător. Pachetul de proiecte de lege va fi prezentat Parlamentului în această toamnă.

„Una dintre puținele vești bune”: Tofan, despre rezervele de apă de la Dubăsari
Nivelul apei din lacul de acumulare Dubăsari este mai mare decât de obicei, a anunțat Tofan. Autoritățile au insistat ca hidrocentrala să acumuleze apă și să nu evacueze întregul volum. Ministerul Mediului a dat asigurări că în Nistru este suficientă apă pentru Chișinău — orașul are nevoie de 2 metri cubi pe secundă dintr-un debit de 33. Problema este însă funcționarea stației de captare la un nivel scăzut al apei. Chișinăul va primi încă trei pompe puternice din rezervele de stat. Primarul Ion Ceban a avertizat că, dacă orașul rămâne fără apă, pot apărea probleme cu sistemul de canalizare, producția de pâine și spitalele. În Moldova este instituită stare de urgență în sectorul hidrologic pentru 60 de zile.

Tofan răspunde criticilor privind achizițiile de gaz: toată lumea e expertă
Tofan a răspuns criticilor privind achizițiile de gaze: „Acum toți au devenit experți, dar și eu sunt nemulțumit de preț”. El a declarat că șansele de a găsi gaz mai ieftin sunt mici, dar există. Deocamdată, nu sunt planificate schimbări în conducerea „Energocom”. De la 1 octombrie, gazul costă 26,14 lei pentru un metru cub — în două luni, prețul a crescut cu aproape 12 lei.

Moldova analizează importul de gaze lichefiate din SUA
Moldova ia în calcul achiziționarea de gaz lichefiat din SUA. Tofan a discutat acest subiect cu oficiali americani, însă negocierile sunt abia la început. SUA își dorește contracte pe 20 de ani, cu un preț fix, ceea ce implică anumite riscuri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: