Денис Дерменжи / NewsMaker.md

(VIDEO) Podoleak, despre centrala nucleară de la Zaporojie: Atât Ucraina, cât și R. Moldova trebuie să fie pregătite pentru orice scenariu

Centrala nucleară de la Zaporojie prezintă un risc enorm, pentru că rușii aflați acolo sunt foarte slab pregătiți și nu conștientizează pericolul pe care-l generează. O spune consilierul președintelui Zelensky, Mihail Podoleak. Potrivit oficialului, atât Ucraina, cât și Republica Moldova trebuie să fie pregătite pentru orice scenariu, întrucât Rusia depozitează muniții pe teritoriul centralei, neînțelegând că acest loc nu este destinat luptelor, notează IPN.

Consilierul prezidențial Mihail Podoleak a calificat drept extrem de periculoasă situația creată în jurul centralei nucleare de la Zaporojie. Centrala se află în mâinile unor oameni nepregătiți, care nu înțeleg că ar putea genera o catastrofă nucleară, spune Podoleak. Consilierul președintelui Zelensky spune că atât timp cât centrala se află sub controlul rușilor, atât Ucraina, cât și Republica Moldova trebuie să fie pregătite pentru cel mai sumbru scenariu.

„În ultimele două săptămâni are loc minarea teritoriului centralei nucleare de la Zaporojie, pe teritoriul centralei este adusă tehnică militară grea, acolo are loc depozitarea munițiilor. În plus, de pe teritoriul centralei nucleare au loc împușcături în direcția orașului Nikopol. La cea mai mare centrală nucleară din Europa, aflată acum sub control rus, nu există oameni pregătiți, sunt oameni care nu știu ce este periculos și ce nu. Rusia interzice inspectarea centralei de către experți ucraineni care știu foarte bine cum funcționează această centrală. Nivelul intelectual al membrilor armatei ruse este foarte redus, sunt oameni slab pregătiți, oameni care nu înțeleg ce riscuri generează prin acțiunile lor, ei nu înțeleg ce-i asta fizică nucleară. Mă bucur că Guvernul de la Chișinău înțelege toate riscurile și amenințările. Noi la fel, pregătim oamenii. Noi înțelegem că Rusia cu cât mai mult suferă eșec pe câmpul de luptă cu atât mai mult lovește populația civilă. Din acest motiv, este firesc să ne pregătim pentru orice”, a mai spus oficialul ucrainean în cadrul unui interviu la postul public de televiziune Moldova 1.

Acum două zile, România a donat Republicii Moldova un lot de peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Pastilele urmează a fi repartizate de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică centrelor de sănătate publică din țară la indicația Comisiei pentru Situații Excepționale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

meduza.io

Depozite Wildberries din Rusia, atacate cu drone ucrainene: 8 persoane au murit. Reacția lui Zelenski

Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 18 iulie, două centre logistice de mari dimensiuni ale platformei ruse de comerț online Wildberries, situate în regiunile Tambov și Moscova. Potrivit presei ruse, în urma atacurilor o persoană a murit în regiunea Moscovei, iar alte șapte și-au pierdut viața în apropiere de Tambov. În total, aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că depozitele Wildberries vizate în atac erau folosite pentru stocarea unor componente destinate producerii dronelor.

În regiunea Moscovei, dronele au vizat nu doar un depozit Wildberries, ci și o bază petrolieră din orașul Noginsk. În urma atacului a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite. Autoritățile regionale susțin că, în noaptea de sâmbătă, aproape 50 de drone ucrainene au atacat regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe parcursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au doborât 379 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și al Crimeii anexate.

Fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a reacționat la atac printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O noapte cumplită, evenimente tragice pentru compania noastră și pentru țara noastră. Este o durere care nu poate fi exprimată în cuvinte. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a scris aceasta.

Kim a promis că Wildberries va oferi sprijin familiilor victimelor și va acorda „toată asistența necesară” persoanelor rănite.

Ea nu a precizat însă dacă vor fi despăgubiți și comercianții ale căror mărfuri au fost distruse sau avariate în urma atacului. Potrivit presei, Wildberries a modificat anterior contractele cu vânzătorii, excluzându-și răspunderea pentru daunele provocate de utilizarea armelor, tehnicii militare, dronelor, munițiilor, bombardamentelor sau exploziilor.

Atacul a fost comentat inclusiv de președintle Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Astăzi, sancțiunile noastre cu rază lungă de acțiune au funcționat în trei direcții – pe teritoriul Rusiei, pe teritoriile noastre ocupate temporar și pe mare. Ca răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii civile, orașelor și regiunilor noastre, au fost lovite două importante obiective logistice din regiunile Moscova și Tambov, aflate la peste 500, respectiv aproximativ 700 de kilometri de linia frontului. Acestea erau utilizate pentru aprovizionarea cu componente aflate sub sancțiuni, necesare producerii dronelor și echipamentelor de navigație. De asemenea, a fost lovit un obiectiv din sectorul petrolier”, a scris Zelenski pe Telegram.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: