Facebook/Poliția de Frontieră

VIDEO Polițiști de frontieră, remunerați cu până la 7 mii de euro fiindcă creau „coridoare” pentru contrabandiști

 

Un grup criminal specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, constituit din 15 persoane a fost destructurat de ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, angajații Poliției de Frontieră în comun cu Procuratura Anticorupție. În schemă erau implicați și angajați ai Poliției de frontieră, care erau remunerați cu sume între 4.000-7.000 euro.

Activitatea grupului a fost cercetată pe parcursul a șase luni, perioadă în care s-a documentat cinci livrări controlate a țigărilor peste segmentul „verde” al frontierei de stat. În acest sens, fiind acumulate probe relevante și desfășurate rețineri în flagrant.

Totodată, s-a fost stabilit că persoanele documentate au corupt și angajați ai Poliției de Frontieră, pentru ca să le asigure trecerea ilegală a frontierei de stat prin zona „verde”. Polițiștii de frontieră erau remunerați cu sume între 4.000-7.000 euro, pentru organizarea fiecărei treceri clandestine.

În cadrul operațiunii, au fost desfășurate 12 percheziții în mai multe localități din regiunea de nord a Republicii Moldova,  fiind reținute patru persoane.

Figuranții sunt cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani. În fapt, persoanele procurau și depozitau marfa în apropierea frontierei ca ulterior să o transporte ilegal peste frontiera de stat.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maib lansează a șasea emisiune de obligațiuni corporative din cadrul Programului IV de ofertă publică

Începând cu 7 septembrie 2026, maib lansează a șasea emisiune de obligațiuni corporative din cadrul celui de-al IV-lea program de ofertă publică. Perioada de subscriere este deschisă timp de 22 de zile, până la 28 septembrie 2026, perioadă în care sunt disponibile 10.000 de obligațiuni, în valoare totală de 200.000.000 MDL, cu o valoare nominală de 20.000 MDL fiecare.

În cadrul acestei emisiuni sunt oferite obligațiuni de clasa VII, cu o marjă fixă de 1,50%. Rata dobânzii pentru primul an de circulație este de 7,17%, formată din rata de referință (5,67%) + marja fixă stabilită pentru clasa VII (1,50%).

Avantajele investiției în obligațiunile corporative maib:

  • Cuponul (dobânda) este mai atractiv comparativ cu alte instrumente de economisire;
  • Posibilitatea de răscumpărare benevolă parțială sau totală, la valoarea nominală, în limita a 250 de obligațiuni per emisie;
  • Cererea de răscumpărare benevolă se poate depune la orice sucursală maib pe parcursul cuponului III din cadrul unui trimestru, până la plata acestuia (ultimul cupon aferent obligațiunilor răscumpărate nu se achită);
  • Admiterea la tranzacționare pe piața reglementată a Bursei de Valori a Moldovei, emisiunea fiind efectuată prin intermediul unui participant profesionist pe piața de capital.

Beneficii suplimentare pentru clienții care subscriu:

  • Card gratuit „maib daily avantajos” pentru transferul cuponului (dobânzii);
  • Posibilitatea rezilierii anticipate a unui depozit existent, fără recalcularea dobânzii, în cazul migrării sumelor către achiziția de obligațiuni.

Ce trebuie să știi:

  • Dobânzile obținute din obligațiuni reprezintă venit impozabil, conform prevederilor Codului Fiscal;
  • Înainte de a investi, îți recomandăm să consulți Prospectul de ofertă publică;
  • Poți completa o cerere online pe pagina oficială, iar echipa noastră te va contacta în scurt timp pentru a te ghida în procesul de subscriere: al IV-lea program de ofertă publică | maib.

Investește cu încredere în obligațiunile corporative maib – un instrument sigur, flexibil și profitabil pentru economiile tale.

Tu conduci. maib

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: