Șapte primării vor beneficia de granturi din partea UE. Gavrilița: „Abia aștept să vizitez localitățile dumneavoastră”

Șapte primării din Republica Moldova vor beneficia de granturi în cadrul Inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG), finanțată de Uniunea Europeană și implementată cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Investiția pentru cele 7 localități este în valoare de 2,5 milioane de euro. În acest fel, comuna Cărpineni din raionul Hîncești, orașul Căușeni, orașul Șoldănești, municipiul Ungheni, municipiul Cahul, orașul Călărași și municipiul Ceadîr-Lunga sunt localitățile care vor beneficia de suportul anunțat.

În cadrul unei ceremonii se semnare a contractelor de grant, prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a menționat că dezvoltarea locală se regăsește în prioritățile Guvernului.

„Din nou este anunțat un suport generos din partea Uniunii Europene în valoare de 2,5 milioane de euro în formă de grant. Acesta este oferit pentru dezvoltarea economică a acestor șapte localități. Dezvoltarea locală de rând cu creșterea economică și deschiderea noilor locuri de muncă, combaterea corupției și reforma justiției sunt priorități de bază ale Guvernului pe care îl conduc. Sunt convinsă că țara noastră are un potențial enorm de dezvoltare”, a spus Gavrilița.

Premierul a mai declarat că întotdeauna a pledat pentru asigurarea finanțării directe a autorităților publice locale. „Totodată, am vorbit despre acest concept de sat european, care ar asigura că locuitorii fiecărei localități să aibă acces la servicii de bază, la sisteme de canalizare, infrastructură de calitate, drumuri calitative și mijloace de transport. Abia aștept să vizitez localitățile dumneavoastră și să vedem împreună cum se îmbunătățește viața cetățenilor în mod concret”, a spus premierul.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a spus că dezvoltarea economică regională este una dintre prioritățile principale ale UE. „Crearea locurilor de muncă la nivel local și generarea de oportunități economice în regiunile Republicii Moldova reprezintă cheia pentru îmbunătățirea nivelului de viață a cetățenilor”, a precizat ambasadorul.

Pe lângă granturi, UE va oferi celor 7 regiuni asistență și soluții personalizate în lupta cu provocările cu care se confruntă.

De menționat că, proiectul este implementat de PNUD Moldova.

***

Amintim că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că Guvernul Republicii Moldova este în curs de elaborare a proiectului „Satul european”, care prevede investiții, anuale, de 100 mln de euro. Declarația a fost făcută în timpul discursului susținut la cea de-a zecea reuniune a Conferinței autorităților regionale și locale din Parteneriatul Estic (CORLEAP), platformă ce întrunește primari și lideri locali din regiune și din statele europene. Au participat la discuții și primarul orașului Edineț, Constantin Cojocari, dar și europarlamentarul român Siegfried Mureșan.

Maia Sandu a mai menționat că țările Parteneriatului Estic se confruntă cu provocări comune în domeniul guvernării locale, au obiective și aspirații similare. De asemenea, șefa statului a remarcat că depopularea a lovit puternic comunitățile rurale. Președinta țării a mai spus că este nevoie de investiții ample pentru reînvierea comunităților rurale, iar multă vreme, în Republica Moldova, politicienii de la guvernare au folosit fondurile pentru dezvoltare locală pentru a-și satisface nevoile personale sau a atinge obiective de partid. Totodată, Maia Sandu a menționat că noul Guvern și-a asumat să schimbe această practică vicioasă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: