PSRM

(VIDEO)„Suntem siguri că va fi un bașcan bun”. PSRM a anunțat pe cine va susține la alegerile din Găgăuzia

Partidul Socialiștilor (PSRM) îl va susține pe Grigorii Uzun pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Anunțul a fost făcut, pe 9 martie, de către secretarul executiv al formațiunii, Vlad Batrîncea, care a precizat că Uzun este candidat independent.

„Pe durata multor ani, PSRM este alături de Găgăuzia. Împreună cu poporul găgăuz, pledăm pentru o Moldovă pașnică, armonioasă, independentă și suverană. O țară în care locuiesc, pașnic, zeci de naționalități și etnii. Împreună pledăm pentru relații armonioase dintre Chișinău și Comrat, dezvoltare economică și prosperitate socială”, a menționat Batrîncea.

Socialistul a anunțat că PSRM susține candidatura independentului Grigorie Uzun.

„Independent, pentru că bașcanul Găgăuziei nu poate fi membru de partid. Nu poate și nu trebuie să fie activist de partid. Acesta conduce întreaga regiune și autonomie. PSRM a respectat și respectă locuitorii autonomiei. Grigorii Uzun este o persoană cu experiență bogată, a fost deputat al Adunării Populare, a Parlamentului de legislatura a X-a și a lucrat alături de echipa PSRM. (…) Suntem siguri că va fi un bașcan bun pentru Găgăuzia”, a menționat Batrîncea.

La rândul său, Grigorie Uzun le-a mulțumit susținătorilor săi și socialiștilor.

„Trăim în timpuri foarte dificile, de aceea nu voi face declarații și promisiuni tari. Dar vă dau cuvântul că echipa noastră va veni în fiecare localitate, se va întâlni cu fiecare locuitori și își va prezenta programul electoral”, a menționat candidatul.

 

În vârstă de 36 de ani, Grigorii Uzun este originar din Vulcănești. La sfârșitul anilor 90, împreună cu familia sa s-a mutat cu traiul în Rusia, însă peste 4 ani s-a întors în Moldova. În 2017 a fost ales deputat în cadrul Adunării populare a Găgăuziei, din partea Partidului Socialiștilor.

Familia lui Uzun a avut o afacere, în Rusia, în domeniul transportului. Potrivit celei mai recente declarații de avere și interese personale, depusă în 2021, Uzun deține un apartament de 78 m2, cumpărat în 2009. El nu a indicat valoarea bunului imobil. El a mai declarat un autoturism Toyota Land Cruiser 200, cumpărat în 2017 și estimat la 1,4 mln lei; șase camioane Kamaz și un autoturism Toyota Hilux.

Rise Moldova scrie că Uzun gestionează în Federația Rusă activitatea unei întreprinderi individuale care-i poartă numele, specializată în servicii de transport. De la ea, în 2017 a declarat un venit de peste 38 de milioane de ruble rusești (circa 12 milioane de lei la cursul din acel an). În declarația de avere pentru 2020, Grigorii Uzun a indicat că a încasat sub formă de donații 15 mii de dolari și 100 de mii de ruble rusești. Asta după ce, în 2019 și 2018, a declarat venituri oficiale totale de doar 4 200 de lei. Tot în 2020, Uzun și-a donat aproape tot venitul de deputat în Adunarea Generală a UTA Găgăuzia, mai exact 14 030 de lei, pentru campania prezidențială a socialistului Igor Dodon.

Uzun s-a remarcat anul 2020, în urma unui scandal care s-a produs în timpul scufundării tradiționale de Bobotează de la Vulcănești. Detalii despre conflictul dintre deputat și primarul de Vulcănești citiți în articolul NM „Microfon într-un loc” și bătaia de Bobotează. Prin ce s-a remarcat următorul deputat PSRM, Grigorii Uzun?

În 2021, el a devenit deputat al PSRM, după ce mandatul deținut de Vladimir Golovatiuc a devenit vacant. În urma alegerilor parlamentare din iulie 2021, el nu a mai ajuns în Legislativ.

***

Amintim că, deocamdată, Comisia Electorală din Găgăuzia a înregistrat doi candidați pentru funcția de bașcan: Grigorie Uzun și Nicolai Dudoglo. De asemenea, deputații Adunării Populare a Găgăuziei Serghei Cimpoeș și Serghei Cernev, precum și foștii bașcani Mihail Formuzal și Dmitri Croitor și-au declarat intenția de a candida la funcția de guvernator al Găgăuziei.

Alegerile pentru funcția de bașcan sunt planificate pentru 30 aprilie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Referendumurile locale de revocare a primarilor: majoritatea alegătorilor au votat „DA”

Pe 17 mai, în Republica Moldova, pe lângă alegeri locale din 10 localități, au avut loc și două referendumuri locale de revocare a primarilor. Este vorba de referendumuri în satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, și în comuna Sadîc, raionul Cantemir. Astfel, potrivit rezultatelor preliminare ale votului, după procesarea tuturor proceselor-verbale, majoritatea locuitorilor au votat pentru revocarea primarilor.

În calitate de participanți la referendumul local din comuna Sadîc, raionul Cantemir au fost depuse 2 cereri: partidul „Democrația Acasă” – cu opțiunea „DA” și Partidul Acțiune și Solidaritate – cu opțiunea „DA”.

Alți doi participanți la referendum au fost înregistrați și în satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova – cu opțiunea „NU” și „Partidul Schimbării” – cu opțiunea „DA”.

Rezultatele preliminare din comuna Sadîc, raionul Cantemir

91,65% (373 de voturi) au votat „DA” la întrebarea: „Susțineți revocarea domnului Porumbescu Ilie din funcția de primar al comunei Sadîc, raionul Cantemir?”.

8,35% (34 de voturi) au ales opțiunea „NU”.

Rezultatele preliminare din satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia

69,67% (340 de voturi) au votat „DA” la întrebarea: „Susțineți revocarea doamnei Moroșan Angela din funcția de primar al satului Hăsnășenii Mari, raionul Drochia?”.

30,33% (148 de voturi) au ales opțiunea „NU”.

***

Amintim că, în contextul situației din Sadîc, în septembrie 2025, pe rețelele de socializare a fost publicat un video în care primarul comunei Sadîc, Ilie Porumbescu, a lovit o femeie. Incidentul a avut loc în incinta Primăriei Sadîc. Porumbescu a devenit primar în urma alegerilor locale generale din noiembrie 2023. Acesta a candidat pe lista Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, condus de fostul premier și actual deputat Ion Chicu.

În satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, un grup de inițiativă a propus revocarea primăriței Angela Moroșanu pe motiv că și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu. Oamenii au menționat, între altele, rezilierea neconformă a unui contract încheiat prin decizia Consiliului local și lipsă de transparență în gestionarea banilor publici. Angela Moroșanu a fost aleasă primar al satului Hăsnășenii Mari în urma alegerilor locale din 2023, pe lista Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: