Colaj NM

VIDEO „Tata este om de afaceri, mama face curățenie”. Recean i-a cerut lui Topală să fie atent cu manualele școlare

Premierul Dorin Recean l-a îndemnat pe ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală să fie atent cu manualele școlare. Recean a spus că autoritățile „formează conștiința copiilor”, iar exemplele din cărți că tata este om de afaceri și mama – casnică să fie scoase. Potrivit oficialului, elevii trebuie să cunoască „despre rachetele cosmice, despre încercările oamenilor de știință de a ajunge pe lună”. Educația, a menționat Recean, trebuie începută din școală pentru „a avea o societate mai reziliență și independentă”. 

Precizările lui Recean au fost făcute urmare a proiectului de hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului cu privire la asigurarea cu manuale a elevilor. Proiectul a fost dat citirii de ministrul Anatolie Topală. 

„Tare mult sper că noi vom fi foarte atenți cu manualele pentru că noi formăm conștiința copiilor noștri, generației următoare, inclusiv prin curriculă și manuale”, a comunicat Recean.

Ulterior, el a dat un exemplu din „manualul de clasa a 7-a sau a 8-a limba rusă”, unde elevilor li se cere analiza structurii gramaticale a unui textul. Iar textul, potrivit lui Recean ar avea aproximativ următorul conținut: „папа бизнесмен его постоянно нету дома, мама заботится о нас, готовит, убирает (în traducere: tata este om de afaceri și rar este acasă, mama are grijă de noi, gătește, face curățenie)”.

„Iată chestii de astea trebuie să le scoatem din manuale pentru că asta creează conștiința copiilor noștri. Același lucru se referă și la orientarea copiilor în trecut sau orientarea copiilor în viitor. Trebuie să respectăm tradițiile, trebuie să știm despre istoria noastră, despre „Carul cu boi” și așa mai departe, dar trebuie să știm și despre rachetele cosmice, despre încercările oamenilor de știință de a ajunge pe lună, de a explora spațiul din punct de vedere al colectării și procesării mineralelor, etc”, a adăugat premierul.

Recean a mai spus că lucrurile enumerate trebuie incluse în manuale „dincolo de o educație antreprenorială care, de asemenea, trebuie să o începem din școală” – „pentru că această educație va permite să avem o societate mai rezilientă, o societate mai independentă, o societate care poate să-și asume responsabilitatea pentru sine dar și pentru comunitate”.

De menționat că pe 15 martie, Guvernul a majorat tariful minim pentru remunerarea specialiștilor implicați în evaluarea proiectelor manualelor școlare. Astfel, tariful minim pentru o coală de autor (16 pagini de text) va fi de 550 de lei față de 15 lei, cât era anterior.

„Activitatea evaluatorului este foarte importantă pentru a asigura calitatea unui manual școlar. În același timp, majorarea remunerării ne permite să-i atragem în acest proces pe cei mai buni specialiști”, a menționat ministrul Anatolie Topală.

Amintim că Ministerul Educației și Cercetării este în proces de elaborare a noilor manuale pentru învățământul general și liceal. Până în septembrie 2024, elevii din țara noastră vor avea manuale noi la majoritatea disciplinelor școlare. Prima tranșă de manuale noi – 43 de titluri – va ajunge în școli până la începutul anului de studii 2023-2024, iar celelalte 67 de titluri vor fi editate până în septembrie 2024.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vitalie Perciun fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel’s Wolverine”

Chișinău, – Pe 15 septembrie 2026, Sony Interactive Entertainment lansează la nivel global ediția limitată PlayStation 5 Digital Edition „Marvel’s Wolverine Battle Yellow”, alături de un controller DualSense tematic și huse de consolă dedicate. Lansarea hardware-ului coincide cu apariția jocului Marvel’s Wolverine, dezvoltat de Insomniac Games.

O ediție de colecție, nu doar o consolă

Bundle-ul include consola PlayStation 5 Digital Edition în design galben-negru inspirat de costumul iconic al lui Wolverine, un controller DualSense asortat cu urme de gheare gravate, precum și un cod de descărcare pentru joc. Separat, sunt disponibile și huse de consolă pentru proprietarii de PS5 Slim și PS5 Pro care nu doresc o consolă nouă, dar vor să obțină același design.

Precomenzile pentru această gamă au început la nivel internațional pe 19 august 2026, prin PlayStation Direct și retaileri parteneri.

Energy One SRL, prezent și pe piața din Moldova

Energy One SRL, condusă de directorul Vitalie Perciun, este distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova. Compania a anunțat anterior că, în primul an complet de activitate pe acest segment, și-a dublat cifra de afaceri — de la 1,2 milioane USD la 2,5 milioane USD — consolidându-și parteneriatele cu rețele de retail precum Darwin, Enter, Ultra, Bomba, Maximum și Sony Center.

„Fiecare lansare PlayStation este o poveste, iar noi suntem onorați să o aducem mai aproape de gamerii din Republica Moldova. Ediții precum aceasta continuă să apropie gamingul de cultura pop internațională și să confirme încrederea comunității noastre în produsele originale”, a declarat Vitalie Perciun, Director Energy One SRL.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: