NewsMaker

VIDEO Transnistria: persoanele LGBTQ+ sunt amenințate / MGRES furnizează insuficient căldură / note la purtare în atestate?

Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo?

NewsMaker prezintă principalele știri din regiune, din 3 februarie.


— Discriminarea persoanelor LGBTQ+ în Transnistria
Persoanele LGBTQ+ care locuiesc în regiunea transnistreană sunt extrem de vulnerabile. Potrivit centrului GENDERDOC-M, care pe 3 februarie a prezentat raportul pentru anul 2025 privind situația drepturilor persoanelor LGBTQI, în regiune au fost înregistrate cazuri de atacuri și șantaj, iar forțele de ordine locale le intimidează și le rețin.

— Calorifere reci în orașul de lângă MGRES
În orașul Dnestrovsk, de la sfârșitul lunii ianuarie, se înregistrează probleme cu încălzirea. Temperatura în apartamente a scăzut până la 16–17 grade, iar caloriferele din unele blocuri se încălzeau până la aproximativ 37 de grade. Se știe că orașul este încălzit datorită activității MGRES, care îl asigură nu doar cu energie electrică, ci și cu căldură reziduală. Potrivit publicației „MOST”, temperatura agentului termic furnizat de Centrala Electrică de la Moldovenească (MGRES) este de aproximativ 60–65 de grade, cu circa 20 de grade sub norma stabilită.

— În Transnistria ar putea reveni notele la purtare
În școlile din Transnistria ar putea fi reintrodusă nota la purtare în certificatele de absolvire. Cu această inițiativă a venit liderul nerecunoscut al regiunii, Vadim Krasnoselski, care consideră că o astfel de notă ar trebui să figureze și în certificatul de studii medii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ex-vicepreședintele raionului Hîncești, Dumitru Vartic, are statut de bănuit în procesul penal pornit după moartea soției. Copiii familiei vor fi audiați

Fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, Dumitru Vartic, are statut de bănuit în procesul pornit după moartea soției sale, Ludmila Vartic, care, potrivit informațiilor preliminare, și-ar fi pus capăt zilelor. Informația a fost confirmată de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la RLive. Potrivit acesteia, pe caz, în condiții speciale, urmează să fie audiați și copiii familiei.

„Soțul victimei are calitatea de bănuit. La moment nu putem vorbi exact despre (nr: ce i se încriminează) până când nu vor fi desfășurate toate măsurile procesuale necesare, inclusiv audiați copiii în condiții speciale, dar și alți martori care pot contribui la o elucidare mai clară a situației și, bineînțeles, documentația medicală, dar și telefoanele mobile”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.

Șefa MAI a precizat că, până în prezent, au fost audiate aproximativ 30 de persoane, inclusiv persoane care aveau o relație apropiată atât cu victima, cât și cu bănuitul.

În paralel, au fost dispuse mai multe expertize, iar rezultatele acestora ar urma să clarifice dacă există o legătură directă între o posibilă violență în familie și tragedia produsă.

„Când vom avea toate aceste expertize, ne vom putea expune mai concret pe acest caz și dacă există legături, care sunt aceste legături cauzale care au determinat această persoană la o decizie extremă”, a mai declarat ministra de Interne.

Ludmila Vartic, fostă educatoare la grădinița „Andrieș” din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc de locuințe din capitală. Mai multe organizații neguvernamentale și activiști au calificat cazul drept femicid. Acestea susțin că moartea femeii nu ar fi fost un accident.

Soțul acesteia, Dumitru Vartic, este acuzat în spațiul public de „ani de abuzuri”, care ar fi împins-o spre acest gest. Cazul a generat un val de reacții, iar în urma scandalului Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești și a fost exclus din rândurile partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate.

Într-o primă reacție, publicată pe rețelele de socializare în seara zilei de 7 martie, Dumitru Vartic și-a exprimat durerea față de pierderea soției, pe care a descris-o drept „o mamă extraordinară și o soție bună”. El a cerut public discreție pentru familia sa. „În astfel de momente, o familie are nevoie mai ales de liniște, de discreție și de înțelegere. Vă rog doar să respectați durerea unei familii care încearcă să se ridice după o pierdere atât de mare”, a transmis acesta. Mesajul ar fi fost șters, ulterior.

Președinta raionului Hîncești, Nicoletta Moroșanu, a declarat pentru NM că Vartic respinge acuzațiile de violență.

În legătură cu decesul Ludmilei Vartic au fost pornite două procese penale: unul la Chișinău, unde a avut loc tragedia, și altul la Hîncești, pentru a verifica circumstanțele invocate în spațiul public. Oamenii legii au verificat informații până în anul 2019 și, potrivit datelor preliminare, nicio plângere din partea victimei nu a fost depusă la poliție. Între timp, Dumitru Vartic a fost audiat de anchetatori.

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a confirmat pe 11 martie că certificatul de deces al Ludmilei Vartic a fost eliberat soțului acesteia pe 4 martie, de către Centrul de Medicină Legală, la o zi după tragedie. În document este indicată drept cauză a decesului căderea de la înălțime, fără alte urme de violență. Analiza toxicologică a sângelui victimei este încă în lucru. Potrivit ministrului, Ministerul Sănătății investighează cazul, inclusiv circumstanțele internării Ludmilei Vartic în spital în noiembrie 2025.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: