VIDEO Un colonel al structurilor de forță, bănuit că vindea droguri care produc paranoia sau halucinații: a fost reținut

Un colonel al structurilor de forță a fost reținut pentru trafic de droguri. Precizările au fost făcute în dimineața zilei de 8 iunie de reprezentanții Poliției Republicii Moldova. 

Oamenii legii au declarat că ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu Procuratura Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au reținut doi bărbați pentru trafic de droguri.

Unul dintre aceștia, au menționat polițiștii, este colonel al structurilor de forță, din afara sistemului Ministerului Afacerilor Interne.

Cei doi au vârste de 40 și, respectiv, 43 de ani.

Urmare a perchezițiilor din Chișinău, au fost depistate droguri de tip PVP (denumit și „sare”, care produce simptome cardiovasculare și neurologice, precum paranoia sau halucinații), accesorii pentru consum de droguri, cinci telefoane mobile, cartele bancare, precum și mijloace bănești care ar proveni din vânzarea drogurilor”, se arată într-o declarație a polițiștilor.

Unul dintre bănuiți era anunțat în căutare, după ce a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru mai multe infracțiuni, inclusiv legate de circulația ilegală a drogurilor.

În urma perchezițiilor, ambii au fost reținuți pentru 72 de ore.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ucraina, vizată de noi atacuri cu rachete și drone: două persoane ucise la Cernăuți. Mesajul lui Zelenski

În noaptea trecută, Rusia a lansat un nou val de atacuri cu drone și rachete asupra orașelor ucrainene. În orașul Cernăuți, din vestul țării, două persoane au murit în urma căderii resturilor unor drone doborâte, iar cel puțin 14 persoane au fost rănite, potrivit  Radio Svoboda.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că în cursul nopții Rusia a lansat asupra Ucrainei 26 de rachete de croazieră și 597 de drone, dintre care mai mult de jumătate au fost de tip Shahed, cu capabilități de atac. Potrivit lui, forțele de apărare antiaeriană au doborât peste 20 de rachete și majoritatea covârșitoare a dronelor.

La Cernăuți, o femeie de 26 de ani și un bărbat de 43 de ani au fost uciși din cauza unor fragmente căzute, a raportat Ruslan Zaparnyuk, șeful Administrației Militare din Cernăuți. Cel puțin 14 persoane au fost rănite în regiune, inclusiv patru persoane care se află în stare gravă, notează The Kyiv Independent.

La Lvov a izbucnit un incendiu pe acoperișul unei clădiri nerezidențiale, a raportat primarul Andrii Sadovy. Mai multe clădiri rezidențiale și industriale, vehicule și o grădiniță au fost lovite în oraș.

Harkovul a fost lovit de două bombe aeriene ghidate și 10 drone. Doi oameni au fost răniți și spitalizați, a anunțat primarul orașului, Igor Terehov.

În regiunea Cerkasî au fost avariate 8 clădiri și linii electrice.

La Luțk, o casă privată a fost complet distrusă, iar alte distrugeri au fost raportate, fără informații despre victime.

Explozii s-au produs în cursul nopții și în Kiev, Nikolaev, Kropivnițki și Herson.

„Ritmul atacurilor aeriene ale Rusiei impune decizii rapide și poate fi redus prin sancțiuni, chiar acum. Sunt necesare sancțiuni secundare dure împotriva tuturor celor care ajută „rușii” să producă drone și să câștige bani din petrol. Este nevoie de mai multă apărare antiaeriană și investiții în drone-interceptoare, care deja dau rezultate bune. Războiul poate fi oprit doar prin forță. Așteptăm din partea partenerilor nu doar semnale, ci acțiuni care să salveze vieți”, a scris Zelenski într-o postare pe Telegram.

ДСНС України
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: