captură video

(VIDEO) Unioniștii din PUN cer demisia lui Nicu Popescu, după declarația privind unirea Moldovei cu România

Reprezentanții Partidului Unității Naționale (PUN) cer demisia vicepremierului Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Pe 22 noiembrie, aceștia au protestat în fața sediului MAEIE. Acțiunea a fost organizată după ce Popescu a declarat în cadrul unui interviu pentru jurnaliștii ruși că majoritatea populației Republicii Moldova nu își dorește unirea cu România.

„Sunt declarații scandaloase, care afectează grav suveranitatea și independența Republicii Moldova. I-am pus lui Popescu melodiile sale preferate – atât imnul Uniunii Sovietice, cât și „Широка страна моя родная”,(„Este mare patria mea”, melodie sovietică, NM) pentru că afecțiunea lui pentru acest stat este mai mare decât interesele naționale ale românilor, implicit ale celor două state românești”, a declarat Octavian Țîcu, președintele PUN.

Liderul PUN Octavian Țîcu a mai declarat că formațiunea condamnă „atât spiritul, cât și litera” Acordului de prietenie între Fed. Rusă și Republica Moldova.

Amintim că, în timpul vizitei la Moscova, ministrul de Externe Nicu Popescu a acordat un interviu pentru „Eho Moskvî”. Întrebat despre eventualitatea unirii dintre Republica Moldova și România, acesta a răspuns că majoritatea populației R. Moldova nu își dorește unirea, iar autoritățile reies anume din aceste considerente.

„Majoritatea populației R. Moldova nu își dorește unirea cu România. Eu nu sunt pur și simplu Nicu Popescu, sunt ministru de Externe al unei țări independente. România a fost prima care a recunoscut independența Moldovei. Eu pledez pentru independența Moldovei, acesta este mandatul nostru și în acțiunile mele reies anume din aceste considerente”, a răspuns Popescu.

Vicepremierul s-a referit și la Pactul Molotov-Ribbentrop: „Avem aceeași limbă cu România, vorbim româna. Avem aceeași istorie, aceiași poeți, aceiași domnitori, o cultură comună. Toate legile UE sunt scrise și în română, limba noastră este oficială în spațiul UE. Avem relații foarte apropiate cu România. În Europa sunt multe state în care locuitorii vorbesc limba țării vecine. Prezența istoriei și culturii comune nu exclude independența țării la etapa dată. Ce a fost acum 1000-2000 de ani…(…) Moldova este o țară independentă, iar Molotov-Ribbentrop este o etapă dificilă a istoriei, din punctul nostru de vedere a fost un act ilegal cu consecințe negative asupra regiunii, au fost și deportări, a fost o tragedie. Dar acum privim în viitor”.

Conform datelor publicate în luna iunie de Barometru Opiniei Publice (BOP) 41,4% dintre respondenți ar vota pentru unirea dintre Republica Moldova și România. Împotriva unirii s-au pronunțat 46% dintre participanții la sondaj.

 

https://youtu.be/yc_MgAI_kxg?t=976

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Funcționar din Primăria Durlești, reținut după ce a provocat un accident: se afla în stare de ebrietate (VIDEO)

Un funcționar din cadrul Primăriei Durlești a fost reținut în seara zilei de 21 august, după ce a provocat un accident rutier în localitate, în timp ce se afla în stare de ebrietate. Bărbatul deține o funcție de demnitate publică în cadrul primăriei din aceiași localitate. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General de Poliție (IGP).

Conform IGP, preliminar, un automobil de marca Audi, condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, a tamponat o Toyota parcată.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentrație de 1,15 mg/l alcool în aerul expirat.

Polițiștii au stabilit că bărbatul deține o funcție publică în cadrul Primăriei Durlești. Totodată, cu o zi înainte de producerea accidentului, acesta a fost documentat de polițiștii din Chișinău pentru consum de băuturi alcoolice în loc public, însoțit de manifestări huliganice.

Automobilul Audi a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Conform informațiilor din spațiul public, șoferul vizat ar fi Tudor Bucșan, consilier independent din Durlești. Acesta a fost surprins consumând whisky la ședința Consiliului Local din 21 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: