Andrei Mardari / NewsMaker

VIDEO Vlah, nemulțumită că ofițerii SIS vor putea avea mai multe cetățenii. Recean: Sunt din cei cu o singură cetățenie și sunt trădători de patrie

Un nou schimb de replici la ședința Guvernului între premierul Dorin Recean și bașcanul Găgăuziei Irina Vlah. Cea din urmă s-a arătat nemulțumită că legea privind Serviciul de Informații și Securitate (SIS) va fi schimbată. Mai exact, Vlah nu este de acord că ofițerii SIS vor putea avea mai multe cetățenii. Premierul i-a spus bașcanului că ar avea „o privire foarte îngustă”, adăugând că aceasta „este o practică europeană normală”. 

Pe 29 martie, ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru a dat citire Avizului la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 170/2007 privind statutul ofițerului de informații și securitate.

Bașcanul a ținut să precizeze că „odată cu adoptarea acestor modificări, ofițerii SIS pot deține cetățenie dublă”.

„În legea curentă, ofițerii nu pot deține o altă cetățenie, decât cea moldovenească. Dacă dețin alta, sunt concediați. Care este poziția dumneavoastră și poziția Guvernului în acest caz când autorii permit ofițerilor SIS să dețină și o altă cetățenie?”, a menționat Vlah.

„În aviz noi ne-am expus detaliat cu mai multe propuneri și obiecții privind revizuirea mai multor aspecte problematice, inclusiv subiectul dat”, a răspuns ministra Justiției.

De cealaltă parte, Recean a precizat că nu vede o problemă „ca ofițerii SIS sau alți angajați în serviciul public să aibă două cetățenii”.

„Doamna Vlah, eu ce vreau să vă spun, că sunt din cei care sunt cu o singură cetățenie și sunt trădători de patrie. Nu este o problemă ca ofițerii SIS sau alți angajați în serviciul public să aibă două cetățenii. Este o practică europeană normală. Eu observam că și dumneavoastră sunteți foarte pro-europeană, de asta haideți să vedem cum aceasta este organizată în alte părți – acolo unde noi mergem împreună”, a comunicat premierul.

„Domnule prim-ministru, aceasta este demagogie. Eu acum vorbesc concret despre SIS. Nu trebuie de amestecat cursul european cu Serviciul care trebuie să se ocupe de securitatea națională. Și dumneavoastră, ca fost secretar al Consiliului Suprem de Securitate, probabil ar fi trebuit să fiți mai mult interesat ca angajații SIS să dețină doar cetățenia moldovenească”, a mai spus Vlah.

La rândul său, Recean a îndemnat-o pe Vlah să nu „inducă oamenii în eroare”.

„Nu vă supărați doamna Vlah, este o privire foarte îngustă și care demonstrează lipsă de înțelegere a naturii acestui Serviciu. Fără supărare. Eu știu foarte bine ce acest lucru înseamnă. (…) Haideți să nu inducem oamenii în eroare”, a conchis Recean.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: