screenshot

„Viitorul Moldovei este în Uniunea noastră”. UE deschide procedura rapoartelor privind statul de drept și pentru statele în curs de aderare

Comisia Europeană va propune alocarea unui sprijin suplimentar pentru Ucraina în mărime de 50 miliarde de euro. Banii vor fi acordați în următorii 4 ani și vor fi utilizați pentru investiții și reforme. Anunțul a fost făcut de către președinta Comisiei Europene Ursula von dar Leyen în cadrul ultimului său discurs din cadrul actualului mandat legislativ, înainte de alegerile europene din 2024. Oficialul european a vorbit și despre perspectiva extinderii UE și a menționat că pentru Ucraina, Balcanii de Vest și Republica Moldova – viitorul este în Uniunea Europeană. 

Viitorul Ucrainei este în UE, viitorul Balcanilor de Vest este în UE, viitorul Moldovei este în Uniunea noastră. Și știu cât de importantă este perspectiva aderării la UE pentru atât de multe persoane în Georgia.  Am început prin a vorbit despre Europa care răspunde la chemarea istoriei. Istoria ne cheamă acum pentru a lucra în vederea completării uniunii noastre. într-o lume în care unii încearcă să atace țări una câte una, noi nu ne putem permite să îi lăsăm în urmă pe concetățenii europeni”, a menționat președinta Comisiei Europene.

Ursula von der Leyen a vorbit despre extinderea UE în contextul unui interes strategic al Uniunii: „Într-o lume în care mărimea și greutatea contează, e clar în interesul strategic și de securitate să completăm această uniune. Vedem exact care este miza: trebuie să stabilim o viziune pentu a avea o extindere completă, cu o uniune de peste 50 miliarde de persoane, care trăiesc într-o uniune liberă, democratică și prosperă”.

Totodată, oficialul european a anunțat că va fi deschisă „procedura rapoartelor privind statul de drept și pentru statele în curs de aderare, care sunt gata și mai rapid”.

„Statul de drept și drepturile fundamentale vor fi întotdeauna fundamentul uniunii noastre: atât în statele actuale, cât și în cele viitoare. De aceea, Comisia a făcut din rapoartele privind statul de drept o prioritate-cheie. Colaborăm strâns cu statele-membre pentru a identifica progresele înregistrate și să formulăm recomandări pentru anul următor. Cred că putem face exact același lucru și pentru viitoarele state-membre. Mă bucur să anunț că vom deschide procedura rapoartelor privind statul de drept și pentru statele în curs de aderare, care sunt gata și mai rapid. Aceasta le va face să fie pe picior de egalitate cu statele-membre. Și le va sprijini în eforturile de reformă. Ne va asigura că viitorul nostru este o uniune a libertății, drepturilor și a valorilor pentru toți”, a menționat von dar Leyen.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: