Vitalii Ignatiev susține că „Tiraspolul face tot posibilul pentru a împiedica escaladarea situației din regiune”

Pretinsul ministru transnistrean de externe, Vitalii Ignatiev, a dat asigurări că autoritățile de la Tiraspol fac tot posibilul pentru a împiedica escaladarea situației din regiune. Într-un interviu acordat publicației ruse Izvestia, Ignatiev a declarat că „Transnistria nu amenință pe nimeni, inclusiv Ucraina”.

„Observăm o anumită dinamică atât din partea ucraineană, cât și din partea moldovenească, dar facem totul pentru a preveni o escaladare a tensiunilor. Cel mai important lucru este că Transnistria nu amenință pe nimeni și nici pe Ucraina”, a declarat Ignatiev.

El a reamintit că președintele în exercițiu al OSCE, Bujar Osmani, s-a întâlnit cu așa-numitul șef al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, la Tiraspol, pe 14 februarie, și „i-a mulțumit pentru contribuția personală la pace și securitate”.

„Cred că această recunoaștere a poziției de menținere a păcii a Transnistriei și a disponibilității pentru soluții constructive din partea OSCE este pozitivă, deoarece arată că Transnistria nu reprezintă o amenințare pentru nimeni și nu ar trebui să fie văzută ca un obiect de manipulare militară”, a declarat Ignatiev.

Rugat să comenteze declarația președintelui Maia Sandu potrivit căreia Rusia pregătește o lovitură de stat în Republica Moldova, Ignatiev a declarat că Moldova și Rusia au „relații destul de complicate”.

„În ceea ce privește chestiunile legate de amenințări, trebuie mai întâi să aflăm de la conducerea moldovenească ce înseamnă acestea. Noi credem că oamenii, inclusiv moldovenii înșiși, vor beneficia în primul rând de normalizarea relațiilor ruso-moldovenești. Dar acțiunile pe care țara le-a întreprins timp de mulți ani au fost, ca să spunem așa, nu foarte prietenoase. Prin urmare, întrebările de aici țin mai mult de diplomația rusă”, a declarat Ignatiev.

Pe 13 februarie, președinta Maia Sandu a spus că „declarația președintelui Zelenski despre planurile Federației Ruse de destabilizarea Republicii Moldova a fost confirmată de instituțiile noastre”. Ea a mai declarat că „planul pentru perioada următoare presupune diversiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”.

„Prin acțiuni violente mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”, a declarat Sandu. Șefa statului a menționat că „în realizarea planului, autorii mizează pe mai multe forțe interne în special pe grupări criminale cum ar fi formațiunea ȘOR și toate derivatele ei, pe unii veterani, foști angajați ai forțelor de ordine și pe mai multe persoane cunoscute în legăturile lor cu Plahotniuc”.

Potrivit Maiei Sandu, scopul acestor acțiuni „este schimbarea puterii legitime de la Chișinău pe una ilegitimă care să pună țara noastră la dispoziția Rusiei pentru a opri procesul de integrare europeană, dar și pentru ca Moldova să poată fi folosită de Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei”.

***

Amintim că recent, președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că Ucraina ar fi intercepat planul Rusiei de a perturba situația politică din Moldova, fapt despre care a informat-o pe Maia Sandu. 

Ulterior Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a confirmat recepționarea informațiilor respective de la partenerii ucraineni. Prin urmare, reprezentanții Serviciului au menționat că au identificat mai multe activități care ar avea ca scop „subminarea statului Republicii Moldova”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

telegraf.news

Apel către Maia Sandu să nu promulge Legea cu privire la medicamente: „Acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice”

Cincisprezece reprezentanți ai societății civile și comunității profesionale medicale au publicat pe 3 iulie o adresare către președinta țării, Maia Sandu, în care îi cere să nu promulge noua Lege cu privire la medicamente, adoptată de Parlament în lectură finală luna trecută. Potrivit semnatarilor, că textul legii „acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice, în detrimentul sănătății oamenilor”.

Noi, reprezentanți ai organizațiilor societății civile și ai comunității profesionale din Republica Moldova, ne exprimăm profunda îngrijorare față de faptul că proiectul de lege cu privire la medicamente nr. 38 din 12 februarie 2025 a fost adoptat de Parlament la 19 iunie 2025 fără desfășurarea unor consultări publice corespunzătoare și fără a ține cont de recomandările argumentate din partea societății civile. Deși au fost transmise numeroase solicitări în anii 2024 și 2025, Ministerul Sănătății și Parlamentul nu au organizat discuții publice și incluzive privind textul proiectului de lege cu privire la medicamente, încălcând astfel principiile de transparență și participare consfințite atât în legislația națională, cât și în standardele internaționale”, se arată în adresare.

Potrivit documentului, propunerile formulate de societatea civilă „nu au fost luate în considerare”, textul legii adoptat de Parlament ar încălca standardele internaționale în domeniul dreptului la sănătate și nu ar corespunde angajamentelor asumate de Republica Moldova în raport cu UE.

Ne îngrijorează în mod deosebit faptul că legea cu privire la medicamente adoptată acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice, în detrimentul sănătății oamenilor, ceea ce contravine articolului 1 din Constituția Republicii Moldova, potrivit căruia demnitatea umană, drepturile și libertățile omului constituie valori supreme și sunt garantate de stat. De asemenea, legea adoptată contravine articolului 313 din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care prevede că sănătatea publică trebuie să prevaleze asupra intereselor comerciale.

Legea adoptată nu prevede mecanisme eficiente pentru asigurarea unui echilibru între protecția drepturilor de proprietate intelectuală (brevete) și dreptul la accesul medicamentelor necesare. Republica Moldova, în calitate de stat membru al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), are dreptul de a utiliza aceste mecanismele prevăzute de Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS) și Declarația de la Doha, însă aceste instrumente nu au fost reflectate corespunzător în textul legii adoptate”, se mai arată în adresare.

Astfel, semnatarii solicită președintei Maia Sandu să promulge Legea cu privire la medicamente în forma sa actuală și să o transmită Parlamentului pentru reexaminare, cu luarea în considerare a obiecțiilor și recomandărilor formulate de societatea civilă.

Adresarea către șefa statului a fost semnată de:

  • Ruslan Poverga, Director Executiv, Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”;
  • Ana Cerneva, Membru Asociației Obștești `Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală LEADER”;
  • Liudmila Untura, AO CREDINȚA (membrul Liga PTH RM);
  • Ilia Trombițki, AO ECO-TIRAS;
  • Olga Antonova, Administrator, AO Asociația pentru Transparența și Apărare Drepturilor Omului „CETĂȚEAN ACTIV”;
  • Lela Metreveli, Director, A.O. Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy);
  • Ala Revenco, Director executiv, AO „Părinți Solidari”;
  • Angela Frolov, Directoare, AO Centrul de Informații GENDERDOC-M;
  • Ala Iațco, Președinta, AO Uniunea pentru Echitate și Sănătate;
  • Vasile Cocîrla, Membru de board, AO Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM);
  • Galina Climov, Director Executiv, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova (AOPD);
  • Vanu Jereghi, Director Executiv, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM);
  • Natalia Vilcu-Bajurean, Asociația părinților copiilor cu cancer „Viața fără leucemie”;
  • Victor Izbaș, AO „IV ANIMO”;
  • Roman Andriiv, Director strategic, AO Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: