MIDR

Vom trece frontiera mai ușor? Moldova instituie control comun la vama cu Ucraina și instaurează un punct de coordonare la vama cu România

Republica Moldova va fluidiza traficul de la frontieră, prin instaurarea unui control vamal comun pe segmentul Moldova-Ucraina și instaurarea unui punct de coordonare a frontierei pe segmentul Moldova-România, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), după o ședință trilaterală desfășurată la Chișinău. Sursa citată precizează că, în acest fel, va fi fluidizat exportul, importul și tranzitul de mărfuri pe teritoriul celor trei state.

Ministerul de resort anunță că a găzduit pe 25 octombrie o ședință trilaterală Moldova-Ucraina-România, cu participarea secretarilor de stat în domeniul transporturi din cele trei state. Oficialii au vizitat și punctele de trecere a frontierei de stat Ucraina-Moldova-România.

Sursa citată precizează că discuțiile purtate la fața locului s-au referit la elaborarea unui concept comun pentru fluidizarea traficului la toate cele trei puncte de trecere a frontierei. Totodată, partea ucraineană a prezentat conceptul de rând electronic implementat în Ucraina, care va servi drept model și pentru dezvoltarea acestui concept în Republica Moldova.

„Părțile au convenit asupra optimizării proceselor de trecere a frontierei prin instaurarea unui control vamal comun pe segmentul Moldova-Ucraina și instaurarea unui punct de coordonare a frontierei pe segmentul Moldova-România” – anunță MIDR.

MIDR
MIDR
MIDR
MIDR

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: