tvrmoldova.md

Vot final: agențiile de turism din Moldova au primit timp suplimentar pentru a întoarce banii călătorilor

Termenul de restituire a plăților pentru serviciile de turism contractate până la data de 17 martie 2020 a fost extins până pe 30 septembrie 2022. Proiectul de lege privind unele măsuri suplimentare de susținere a călătorilor și a agenților economici din industria turismului pentru atenuarea efectelor negative generate de situația epidemiologică (COVID-19) a fost votat în lectură finală, de 72 de deputați.

Prin derogare de la prevederile Codului civil și ale Legii privind protecția consumatorilor, dacă călătorul are dreptul la restituirea plăților efectuate ca urmare a rezoluțiunii contractului, organizatorul este obligat să restituie plățile respective nu mai târziu de data de 30 septembrie 2022.

Ca urmare a adoptării legii, agențiile de turism și operatorii locali vor obține timp suplimentar pentru depășirea problemelor financiare cauzate de criză și pentru onorarea obligațiunilor față de clienți.

Totodată, cererile de chemare în judecată prin care se solicită restituirea plăților efectuate ca urmare a rezoluțiunii contractelor privind pachetele de servicii de călătorie încheiate până la data de 17 martie 2020, precum și cele depuse între 31 decembrie 2021 și data intrării în vigoare a legii se examinează în continuare.

Datele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din Moldova arată că datoriile agențiilor turistice și operatorilor de turism naționali se estimează la cca 1,1 milion de euro față de turiștii din Republica Moldova.

Acestea constituie datoriile a peste 300 de agenți economici locali, primordial din sectorul entităților mici, acumulate față de peste 4.000 de călători.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mitropolia Basarabiei cere României să retragă cetățenia preoților moldoveni implicați în „războiul hibrid”

Mitropolia Basarabiei va solicita autorităților de la București retragerea cetățeniei române pentru toți preoții Mitropoliei Moldovei care „susțin propaganda rusă” și participă la „războiul hibrid” în R. Moldova. Autoritatea bisericească subordonată Patriarhiei Române a anunțat acest lucru într-un comunicat de presă emis sâmbătă, 12 iulie.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, unii preoți ai Mitropoliei Moldovei „participă direct la războiul hibrid, se pronunță împotriva a tot ce este românesc și răspândesc informații false”. Ca exemplu, este invocată declarația episcopului de Bălți și Fălești, Marchel, potrivit căreia „bisericile moldovenești care aderă la Mitropolia Basarabiei ar deveni proprietatea României”.

„Aceasta nu sunt doar minciuni sfruntate, ci și atentate la demnitatea și alegerea liberă și conștientă a credincioșilor”, se menționează în declarația Mitropoliei Basarabiei.

Autoritatea bisericească a condamnat reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei care, potrivit acesteia, „deși critică public Biserica Ortodoxă Română, doresc să mențină colaborarea cu parohii, mănăstiri și instituții de stat din România”. Aceștia participă la pelerinaje, conferințe și proiecte finanțate din fonduri europene.

De asemenea, Mitropolia susține că este „grav faptul că acești clerici nu ezită să se solidarizeze cu personaje compromise din politica moldovenească”.

„Nu vom mai admite ca elevii și studenții basarabeni formați în seminariile și facultățile de teologie ortodoxă din România — educați, sprijiniți și ocrotiți de statul român și de Biserica Ortodoxă Română — să fie apoi folosiți ca instrumente de propagandă antiromânească. Este de neconceput ca, după ce beneficiază de sprijinul frățesc al României, să se întoarcă în Republica Moldova pentru a sluji interesele unei structuri ecleziastice și ale unui stat agresor. Vom face toate demersurile necesare pentru ca, de acum înainte, la instituțiile teologice din România să fie admiși, pentru studii și formare, doar tineri înfiați sau aflați sub oblăduirea canonică a eparhiilor Mitropoliei Basarabiei și trimiși cu binecuvântarea ierarhilor Sinodului Mitropolitan”, se mai arată în declarație.

În acest context, Mitropolia Basarabiei intenționează să solicite autorităților române retragerea cetățeniei române pentru acei preoți care „participă activ la lupta împotriva identității românești, a valorilor creștine autentice și a unității”.

„Nu putem accepta ca unii să culeagă roadele generoase ale solidarității românești, în timp ce sădesc, fără rușine, semințele dezbinării, urii și propagandei rusești”, a menționat instituția administrativă a Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei nu au comentat deocamdată această declarație.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: