„Vrem siguranță, pe stradă și în casă”: Marșul Pride, marcat de incidente și îmbrânceli

Marșul Pride, organizat de comunitatea LGBTQ din Moldova, nu a trecut fără incidente. Evenimentul a început cu o scurtă întârziere, după ce primăria nu ar fi coordonat blocarea traficului cu poliția, deși anterior ar fi emis autorizația pentru desfășurarea marșului. Organizatorii au acuzat municipalitatea de intimidare și încălcarea drepturilor. Manifestanții au continuat marșul pe carosabil, chiar dacă traseul stabilit nu a fost respectat.

„Primăria, după ce a dat pe 29 declarația și autorizația pentru desfășurarea marșului Pride, și-a încălcat azi declarația, drepturile noastre și nu a vrut să blocheze traseul pe care a fost anunțat marșul Pride. Este o intimidare, o încălcare a drepturilor noastre. Acum ne cer să mergem pe carosabil, nu pe traseul stabilit, dar vom merge înainte pentru că drepturile noastre nu sunt subiect politic pentru domnul Ceban”, a declarat activistul LGBTQ Vasile Micleușanu, organizator al marșului Pride.

Manifestanții au fost redirecționați în cele din urmă de poliție pe strada Șciusev. „Libertate” și „Vrem siguranță, pe stradă și acasă” – a scandat mulțimea.

„Astăzi nu mă simt în siguranță”, a declarat Oxana Gumennaia, adjuncta Avocatului Poporului. Ea a precizat pentru NM că este prezentă la marș pentru a monitoriza respectarea dreptului la întrunire.

„Astăzi am făcut un pas înapoi. Acest marș amintește de modul în care se desfășura marșul în 2013” – perioadă în care marșurile Pride erau constant perturbate – a declarat pentru NM juristul și activistul Ion Bambuleac.

Marșul din acest an a avut loc pe fundalul mai multor contra-proteste organizate în capitală de politicieni și reprezentanți ai bisericii. De dimineață, socialiștii au pornit un marș „pentru familie” în centrul capitalei. Tot în centru, comuniștii, în frunte cu fostul președinte Vladimir Voronin, au protestat împotriva LGBT și pentru „familia tradițională”. La manifestație s-a alăturat și fostul premier Vasile Tarlev, liderul partidului „Viitorul Moldovei”. Manifestațiile s-au desfășurat pe fundalul clopotelor și al rugăciunilor, în fața Catedralei Mitropolitane. Vezi detalii – AICI.

Tot în centrul capitalei, un grup de preoți și credincioși, înarmați cu agheasmă și cruci, au rostit rugăciuni în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt și au cerut modificarea legii pentru interzicerea familiilor și relațiilor „netradiționale”. După mai bine de o oră de protest, aceștia au pornit pe bulevardul Bodoni, în întâmpinarea marșului Pride.

Marșul a degenerat în îmbrânceli, când preoți și credincioși au încercat să spargă cordonul poliției pentru a ajunge la participanții Pride. În altercații a fost implicat și un bărbat care ținea un copil în brațe. Contactată de NM, poliția a condamnat orice formă de violență și a făcut apel la responsabilitatea participanților.

Potrivit estimărilor, la marșul Pride din acest an au participat în jur de 700 de persoane. Cifra nu a fost anunțată, deocamdată, oficial, nici de organizatori, nici de oamenii legii.


Disclaimer! Redacția NM condamnă orice formă de discriminare, revanșism, xenofobie, limbaj al urii și exploatare a fobiilor și stereotipurilor în scopuri politice. Nu tolerăm manipulările îndreptate către divizarea oamenilor în „ai noștri” și „străini” în funcție de naționalitate, proveniență etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, posibilități limitate, viziuni, loc de trai, apartenență, orientare sexuală, etc. Misiunea noastră este informarea corectă a cititorilor despre ceea ce se întâmplă și susținerea principiilor drepturilor omului, toleranței, libertății de exprimare și gândire, diversitate, precum și respectarea drepturilor minorităților.



Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Femeia de 30 de ani, spulberată pe zebră pe bd. Grigore Vieru, a murit la spital; celălalt pieton este în stare gravă. Șoferul – reținut (ACTUALIZARE)

ACTUALIZARE 22:01: IGP anunță că angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă (BPRO) au localizat și reținut bărbatul suspectat în comiterea accidentului rutier.  Au fost demarate acțiunile procesuale.

ACTUALIZARE 20:01: Femeia în vârstă de 30 de ani, spulberată de un Ford pe bulevardul Grigore Vieru, a decedat la spital. Inspectoratul General al Poliției dă asigurări că, în continuare, oamenii legii întreprind acțiuni operative pentru localizarea și reținerea conducătorului auto care a părăsit locul accidentului.

ȘTIREA INIȚIALĂ 19:43: Doi pietoni au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost loviți de o mașină pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău. Accidentul a avut loc în seara zilei de 10 noiembrie. Șoferul a abandonat mașina la fața locului și a fugit, anunță Inspectoratul General al Poliției.

Potrivit datelor preliminare, la volanul mașinii de marca Ford se afla un bărbat în vârstă de 25 de ani. Victimele, o femeie de aproximativ 30 de ani și un tânăr în vârstă de 21 de ani, traversau regulamentar strada, atunci când au fost loviți în plin.

IGP precizează că mașina era închiriată. Oamenii legii au reușit să identifice persoana care a luat-o în chirie și acum îl caută pe șofer.

„La moment, oamenii legii desfășoară acțiuni operative pentru localizarea și reținerea bărbatului”, precizează IGP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: