Mihai Armas

Zborurile cu Fly One spre și din Moscova care urmau să se reia pe 20 noiembrie, anulate

Urmare a refuzului Agentiei Federale pentru Transportul Aerian a Federației Ruse de acordare a permisiunilor de zbor, compania aeriană Fly One a anunțat pe 19 noiembrie că zborurilor spre și din Moscova din 20 noiembrie 2020 au fost anulate.

În legătură cu această decizie, Fly One anunță că se încalcă principiul de reciprocitate stabilit prin acordul bilateral între Republica Moldova și Federația Rusă, în contextul în care permisunile sunt oferite doar companiei aeriene înregistrată în Federația Rusă.

Compania avia, cere Autorității Aeronautice Civile, să întreprindă măsurile necesare, în corespundere cu actele interne și internaționale, care vin să asigure condiții egale, echitabile și competitive pentru toți operatorii aerieni.

Serviciul Asistență Clienți al Fly One a anunțat toți pasagerii care urmau să zboare spre Moscova despre modificările parvenite urmare a interdicțiilor impuse.

Amintim că pe 18 noiembrie, compania aeriană low-cost Fly One a anunțat că va relua zborurile de la Chișinău la Moscova din 20 noiembrie. Potrivit site-ului companiei, avioanele din Chișinău către Moscova vor zbura de două ori pe săptămână.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ilan Șor, condamnat la închisoare și fugit din țară, la Moscova: „Singura salvare pentru R. Moldova este uniunea cu Rusia” (VIDEO)

Un congres al Blocului „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor, a fost organizat pe 6 iulie, la Moscova. Prezent la reuniune, Șor a declarat că, în opinia sa, „singura salvare” a Republicii Moldova ar fi „uniunea” cu Federația Rusă.

Congresul Blocului „Victorie” a reunit în capitala rusă zeci de politicieni afiliați lui Șor, printre care primarul Taracliei, Veaceslav Lupov, primarul Orheiului, Tatiana Cociu, și parlamentarul Vasile Bolea. De asemenea, la eveniment au participat și oficiali ruși, deputatul Dumei de Stat Leonid Sluțki.

Speakerii evenimentului au adus mai multe acuzații la adresa actuala formațiune de guvernământ a Republicii Moldova, PAS, și președintei Maia Sandu. Aceștia au transmis că forțele politice controlate oligarhului fugar, care este condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, vor putea dezvolta țara și au pledat pentru restabilirea relațiilor cu Federația Rusă, care s-au deteriorat din cauza invaziei ruse la scară largă asupra Ucrainei și atacurilor hibride la adresa Republicii Moldova.

Poziția mea politică constă în faptul că singura salvare pentru Republica Moldova – mai bine spus oameni, pentru că într-un final fiecare țară înseamnă simpli cetățeni – este uniunea cu Federația Rusă. (…) Această uniune trebuie să strânsă, de încredere și veșnic. Pentru că avem tradiții comune, istorii comune, o înțelegere comună a vieții”, a declarat Ilan Șor în timpul discursului său.

El a mai menționat că, săptămână viitoare” Blocul „Victorie” va depune la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Potrivit lui, prima persoană de pe lista electorală a formațiunii va fi bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, Aceasta este cercetată penal în două dosare și se află în prezent în arest la domiciliu.

Amintim că Blocul „Victorie”, controlat de Ilan Șor, a fost creat pe 21 aprilie 2024, la Moscova. Acesta este format din Partidul „Renaștere”, Partidul „Șansă”, Partidul „Victorie” și „Forța Alternativă de Salvare a Moldovei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: