imagine simbol

Zile libere pentru părinți și indemnizație: ce prevede Codul muncii, dacă elevii învață online

Părinții sau tutorii din Republica Moldova pot beneficia de zile libere de la serviciu, în cazul în care procesul educațional cu prezență fizică este suspendat, iar elevii învață online. Pentru această perioadă, legea prevede acordarea unei indemnizații de cel puțin 50% din salariul de bază. Prevederea a fost inclusă în Codul muncii încă din anul 2021.

Potrivit Codului muncii, de zile libere și indemnizație poate beneficia unul dintre părinți sau tutore, dacă are copii cu vârsta de până la 12 ani, înscriși într-o instituție de învățământ, sau copii cu dizabilități, indiferent de vârstă.

Zilele libere se acordă la cererea scrisă a părintelui sau tutorelui, la care se anexează o declarație pe proprie răspundere, semnată de ambii părinți – cu excepția familiilor monoparentale – sau de tutorele care va supraveghea copilul în perioada respectivă.

În familiile cu mai mulți copii care întrunesc condițiile legale, de zile libere va beneficia doar unul dintre părinți.

Legea mai prevede că, în cazul în care se constată că ambii părinți au beneficiat simultan de zile libere, dreptul de a mai primi indemnizația va fi anulat pentru perioadele ulterioare.

Indemnizația este achitată de către angajator, iar în anumite situații poate fi compensată integral sau parțial din bugetul de stat, în condițiile stabilite de Guvern.

Precizăm că, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile, Guvernul a decis, pe 27 ianuarie, ca, pe parcursul acestei săptămâni, ziua de lucru și orele de studii să înceapă de la ora 09:00.

Ministerul Educației a recomandat, în acest context, instituțiilor de învățământ, în care va fi posibilă organizarea procesului educațional în regim fizic, să înceapă lecțiile la ora 09:00, pentru a reduce riscurile asociate deplasărilor în condiții de circulație dificile. Totodată, MEC a recomandat direcțiilor de educație și instituțiile de învățământ să evalueze zilnic situația și să ia decizii menite să asigure și să protejeze siguranța copiilor, cadrelor didactice și a personalului școlilor.

Autoritățile municipale din Chișinău și Bălți au anunțat deja că toți elevii vor învăța online, până la sfârșitul acestei săptămâni.

Aflați în timp real care este situația în țară în contextul condițiilor meteo nefavorabile în LIVE TEXTUL NewsMaker.

Cum va fi vremea în următoarele zile în Moldova, află AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

madein.md

Moldova își propune să stabilească un record Guinness în PMAN, de Ziua Națională a Vinului

Pe 3 octombrie, participanții la Ziua Națională a Vinului, eveniment care va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău, vor forma cea mai mare imagine umană a unei vițe-de-vie din lume, pentru a stabili un record mondial. Anunțul a fost făcut pe 17 septembrie de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu.

„Pe 3 octombrie, noi deja pentru a doua oară în istoria noastră vom deveni listați în Cartea Recordurilor Guinness (…) pentru cea mai mare viță-de-vie umană din lume. (…) În Piața Marii Adunări Naționale, oamenii, noi toți, vom compune viță-de-vie. (…) Rădăcina va fi spre Arcul de Triumf, fața va fi spre clădirea Guvernului. Ne așteptăm să fie înregistrat acest record”, a comunicat Osmochescu în timpul unei conferințe de presă dedicată celei de-a 25-a ediție a Zilei Naționale a Vinului.

Ziua Națională a Vinului va avea loc pe 3 și 4 octombrie. Potrivit ministrului Agriculturii, anul acesta se așteaptă circa 200 de mii de vizitatori. La ediția curentă vor participa 114 vinării. Spre comparație, în 2024 au fost 99 de vinării, iar în 2025 – 106.

În cadrul conferinței s-a mai anunțat că, timp de 3 zile, înainte de Ziua Națională a Vinului, tuturor celor care aterizează pe aeroportul din Chișinău li se va oferi gratuit o sticluță de vin și material promoțional despre eveniment.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: