TEXT LIVE Moldova Security Forum 2026, prima zi. Principalele declarații și idei de la eveniment

Chișinăul găzduiește, astăzi, 8 octombrie, prima zi a Moldova Security Forum 2026. Evenimentul aduce în prim-plan securitatea regională, apărarea, amenințările hibride și integrare europeană. Conducerea de vârf a țării, miniștri, oficiali din Ucraina, reprezentanți NATO și experți internaționali vor lua parte la discuții. NewsMaker este partener media al evenimentului și transmite cele mai importante declarații în timp real.

12:07

„Nu putem să discutăm despre un flanc estic puternic fără să includem Moldova”, a spus ministrul interimar al Apărării Naționale din România, Radu Miruță.

Potrivit acestuia, în doar trei zile, militarii români au adunat rămășițe de la 18 drone rusești în sud-estul României, iar într-o singură noapte au fost utilizate opt aeronave de luptă.

„Să fie foarte clar: Rusia atacă, Ucraina se apără. Iar noi suntem la câțiva pași distanță, pentru că respectăm legea, partenerii internaționali și toți vecinii noștri. Nu la fel procedează Rusia. Pe cei care zic că războiul nu există, i-aș invita să vină în partea de sud-est a României”.

12:03

Ministrul Apărării de la Chișinău, Anatolie Nosatîi, avertizează că ostilitățile s-ar putea intensifica: „Nu există nicio soluție rapidă în viitorul apropiat. Conform estimărilor, ne așteptăm ca ostilitățile să se agraveze și ca aceasta să aibă o influență mare asupra regiunii. Pentru noi nu e vorba despre un scenariu pesimist, dar despre identificarea soluțiilor”.

11:58

A început sesiunea despre cooperarea în domeniul apărării pentru un flanc estic mai rezilient, moderată de George Scutaru, directorul general al New Strategy Center din România.

La discuție participă ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, ministrul interimar al Apărării Naționale din România, Radu Miruță, și experții Ian Brzezinski, Oana Popescu-Zamfir și Fredrik Wesslau. Dezbaterea vizează lecțiile apărării Ucrainei, cooperarea cu UE și NATO, mobilitatea militară și apărarea aeriană.

11:09

Întrebat dacă Moldova este pregătită să primească un nou flux de refugiați din Ucraina, Dorin Recean a spus că acest scenariu face parte din planurile autorităților. El a precizat că pregătirile vizează și infrastructura energetică, întrucât rețelele celor două țări sunt interconectate.

„Vom acționa pe toate aceste linii: umanitară, logistică, dar și energetică”, a precizat Recean.

Întrebat dacă Moldova ar putea furniza energie Ucrainei, în cazul unor atacuri masive asupra infrastructurii energetice a țării vecine, fostul premier a declarat: „Noi nu, dar prin noi ar putea ajunge energia din Romania”.

Reprezentanta Serviciului European de Acțiune Externă, Dorota Dlouchy-Suliga, a menționat că UE va sprijini rețeaua energetică ucraineană, inclusiv prin generatoare. Oficiala a amintit, totodată, că UE ajută din 2022 la consolidarea capacității Moldovei de a primi refugiați, fără să răspundă detaliat la întrebarea dacă Uniunea are un plan prin care să ajute Moldova sau alte țări care sunt în prima linie și ar putea fi nevoită să primească în această iarnă un nou val de refugiați.

Amintim, în debutul forumului, președinta Maia Sandu a declarat este pregătită să primească persoanele care vor avea nevoie de siguranță, dacă Ucraina se va confrunta cu o iarnă grea.

10:56

„Rusia nu a putut ajunge la noi pe cale militară și a încercat să submineze procesul și sistemul democratic din Moldova”, a spus fostul premier Dorin Recean, emisar special al președintei pentru dezvoltare și reziliență. Oficialul consideră că aceste amenințări vizează și alte țări și că este necesară o adaptare mai rapidă.

„Noi am încercat să ne asigurăm că reușim să ne fortificăm capacitățile pentru securitatea regiunii, cu toată presiunea care a existat din partea Rusiei, cu toate presiunile care veneau în direcția Republicii Moldova. Moldova continuă să fie în siguranță, chiar și cu Transnistria. Mai mult, ne-am asigurat că regiunea transnistreană a fost abordată în așa fel încât să nu mai fie văzută ca o amenințare pentru securitate, ci ca ceva care poate să ducă la unele incidente.Deci, Moldova a lucrat la aceste capabilități pentru a putea asigura securitatea în întreaga regiune”, a declarat Recean.

Fostul premier a menționat și sprijinul logistic oferit Ucrainei prin infrastructura feroviară și portul Giurgiulești. Potrivit lui, doar în 2022, peste 25% din combustibilii cu care a fost aprovizionată Ucraina au trecut prin Moldova.

10:37

Viceministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a îndemnat partenerii internaționali să mențină sprijinul pentru țară în perspectiva apropierii iernii. Potrivit lui, președintele rus Vladimir Putin a încercat în repetate rânduri să folosească această perioadă pentru a submina reziliența Ucrainei și a forța societatea să accepte condițiile Moscovei.

„Vreau să spun acest lucru foarte clar și cu toată responsabilitatea: nu vom capitula. Ucraina va continua să se apere. Vom continua să luptăm pentru libertatea noastră. Volumul și promptitudinea sprijinului internațional pot schimba fundamental situația, reducând numărul vieților ucrainene pierdute atât pe câmpul de luptă, cât și în orașele noastre, din cauza atacurilor cu rachete și a loviturilor cu drone”, a declarat Oleksandr Mischenko.

El a remarcat că, datorită sprijinului internațional, Ucraina și-a extins și modernizat producția de apărare, în special producția de drone, care contribuie la ținerea în frâu a ofensivei ruse. Potrivit lui, aceeași logică trebuie aplicată pentru protejarea orașelor și a civililor.

Mischenko consideră că comunitatea internațională nu trebuie să lase Ucraina fără sprijin sau să accepte agresiunea ca pe o nouă normalitate.

10:32

A început sesiunea dedicată modului în care parteneriatele Moldovei contribuie la consolidarea rezilienței și securității. Discuția este moderată de jurnalista Teri Schultz.

10:27

„SUA susțin democrația, independența și suveranitatea teritorială a Republicii Moldova”, a spus ambasadorul american la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter. Diplomatul a precizat că acest sprijin vizează inclusiv spațiul aerian al țării.

Burkhalter a salutat sprijinul aliaților europeni pentru Moldova și a autoritățile de la Chișinău să continue cooperarea cu Washingtonul, inclusiv pentru supravegherea spațiului aerian .

„Adversarii noștri – și știm cine sunt – vor deveni mult mai agresivi, dar ei știu că noi știm cine sunt ei”, a conchis ambasadorul.

10:14

„În ultimii aproape cinci ani, Moldova a fost în prima linie când e vorba de operațiunile hibride ale Kremlinului”, a spus ministrul de Externe, Mihai Popșoi.

„Războiul informațional, operațiunile cibernetice, încercările de a sabota procesele noastre democratice – atâtea au fost… Și, de fiecare dată, au eșuat”, a declarat oficial.

Popșoi a precizat că Moldova poate valorifica lecțiile învățate și că acest succes nu ar fi fost posibil fără sprijinul UE și al statelor membre.

„Acum ne găsim într-o poziție în care putem deja să ne opunem și să valorificăm lecțiile învățate. Această cooperare, acest succes nu ar fi fost posibil fără sprijinul UE și al statelor membre”.

10:10

Discuția cu președinta Maia Sandu s-a încheiat. Urmează sesiunea privind modul în care parteneriatele Moldovei contribuie la consolidarea rezilienței și securității, moderată de jurnalista Teri Schultz.

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, și ambasadorul SUA, Joseph Mark Burkhalter, vor susține discursuri. La dezbatere vor participa Dorin Recean, reprezentanți ai Ucrainei, NATO și UE, precum și expertul András Rácz. Discuțiile vor viza amenințările hibride și consolidarea capacității de apărare a Moldovei.

09:58

Maia Sandu consideră că războiul cognitiv va fi cel mai mare risc pentru Moldova la următoarele alegeri, dar și pentru alte democrații. Potrivit ei, acesta devine mai subtil și urmărește să submineze încrederea în instituții și în procesele democratice.

„Atacurile cibernetice sunt problematice, banii murdari, încercările de a cumpăra alegători – da, sunt periculoase, dar cel mai mare risc pentru Moldova și pentru alte democrații va fi războiul cognitiv, pentru că devine mai subtil, nu va fi atât de evident.

Nu aș lăuda Rusia sau războiul hibrid, dar iată că oamenii cred tot mai puțin în unele lucruri. Instituțiile se bucură de tot mai puțină încredere, procesele democratice, și asta subminează, în general, încrederea. Mi-e frică că nu avem suficient pentru a acționa eficient în acest sens.

Am încercat să avem dialog cu cei care sunt proprietari de rețele de socializare, dar au zis că e o problemă de libertate de exprimare, de aceea e mai complicat”.

09:51

Întrebată ce urmărește Rusia prin dronele care ajung în Moldova, Maia Sandu a spus că acestea fac parte, în opinia sa, dintr-o politică de intimidare care vizează și alte țări, cum ar fi Polonia. Șefa statului a menționat intensificarea atacurilor asupra Odesei și a altor regiuni ucrainene din apropierea Republicii Moldova.  

„Cred că asta face parte din politica de intimidare a Rusiei, nu doar împotriva Moldovei, dar și alte țări”.

Referindu-se la ultimele atacuri din Marea Neagră, președinta a spus că acestea subminează activitățile economice care ajută Ucraina și urmăresc să reducă sprijinul populațiilor din țările prietene.

„Își doresc ca Ucraina să rămână singură”, a declarat Sandu.

Întrebată ce ar trebui să facă Moldova, șefa statului a precizat că țara investește în supraveghere și apărare, inclusiv aeriană, cu sprijinul partenerilor.

„Nu e vorba doar despre bani, dar și de disponibilitatea acestui echipament. Consider că trebuie să colaborăm și cu alte țări: Ucraina și România. Este foarte greu pentru o țară mică, cum e Moldova, să aibă suficientă apărare”, a mai spus șefa statului.

09:44

A început discuția cu președinta Maia Sandu, moderată de Alec Russell, editor pentru afaceri externe al Financial Times. Discuțiile se vor axa pe rolul Moldovei în securitatea regională, răspunsul la agresiunea hibridă, protejarea instituțiilor democratice și integrarea europeană.

09:40

Maia Sandu a declarat că reziliența Moldovei depinde de oameni și de încrederea lor că țara continuă să avanseze spre UE, în pofida amenințărilor de securitate și a dificultăților economice provocate de războiul de peste graniță.

„Reziliența noastră depinde de oameni, de încrederea acestora că, în pofida amenințărilor la securitate, a unei crize foarte grave, a unei economii care trece prin timpuri grele din cauza războiului de peste graniță, noi continuăm să mergem către UE. Facem față șocului energetic și continuăm să consolidăm instituții care ne vor duce către UE. Facem reforme cu viteză și întrunim toate condițiile. Progresul de acasă trebuie să fie observat și în procesul de aderare.

Rusia încearcă să ne testeze limitele cu drone, cu minciuni, și de fiecare dată Moldova a făcut față”, a declarat șefa statului.

09:31

Maia Sandu a declarat că Moldova a devenit un „laborator pentru ingerințele electorale ale Rusiei”.

„În două cicluri electorale, am reușit să vedem tot instrumentarul de care dispun. O bancă rusească sancționată a deschis mii de conturi pentru a-i mitui pe cetățenii Republicii Moldova. Alarme false cu bombă în cadrul aeroporturilor, atacuri cibernetice sofisticate. Rusia a cheltuit aproximativ 2% din PIB-ul nostru pentru astfel de acțiuni. Instituțiile noastre au reușit să țină piept. În Moldova, ingerința Rusiei a fost deschisă și brutală”, a declarat șrefa statului.

Președinta a precizat că Moldova împărtășește cu partenerii săi lecțiile învățate din această experiență.

09:22

Președinta Maia Sandu a declarat că nouă drone rusești au încălcat spațiul aerian al Moldovei în ultimele șapte zile, iar în septembrie — peste 20, mai multe decât în întregul an trecut. Potrivit ei, aceste acțiuni sunt intenționate și însoțite de manipularea informațiilor.

„Cu ce ne confruntăm? Este un război care este amenințător de aproape. Un război hibrid care niciodată nu se oprește. În ultimele șapte zile, nouă drone rusești au încălcat spațiul nostru aerian. În septembrie — mai mult de 20, mai mult decât pe parcursul întregului an trecut. O fac intenționat.

Fiecare dronă, fiecare rachetă vine la pachet cu manipularea informațiilor. Prin canale de Telegram anonime, moldovenilor li se spune că pericolul vine din cauză că îi ajutăm pe ucraineni și că armata noastră se pregătește pentru războiul altcuiva. Rusia trimite drone, apoi dă vina pe cei care sunt alături de victime. Asta înseamnă o inversare a responsabilității – o metodă clasică de manipulare. Scopul este să sperie cetățenii și să îi facă să nu dorească să susțină Ucraina și propria noastră apărare”.

09:11

„Moldova este în prima linie de protecție a democrației și a suveranității”, a declarat Agne Gleveckaite, șefa Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova. Oficiala a lăudat cetățenii, care, susține ea, nu au privit „de pe margine” atunci când țara a fost supusă ingerințelor.

„Experiența voastră depășește frontierele statului. Împreună putem învăța multe și e bine că vorbim despre aceste provocări pe care le aveți”.

09:05

„Războiul s-a întors în Europa”, a declarat Mark Speich, secretarul general al Fundației Konrad Adenauer. Potrivit oficialului, războiul hibrid vizează alegerile, presa și încrederea în instituții, iar Republica Moldova a resimțit în mod special aceste atacuri: „În acest război nu se folosesc tancuri”.

„Scopul nostru este dublu – noi sprijin democrația Republicii Moldova, sistemul democratic, noi aducem aici lecțiile învățate în Germania și mă bucur că și de această dată fundația este co-organizatorul acestui eveniment”.

Tema ediției este „Consolidarea rezilienței democratice și a securității prin viziune strategică și cooperare multilaterală”. Discuțiile, la care participă peste 90 de experți din 20 de țări, se vor concentra asupra modului în care instituțiile și serviciile publice pot face față crizelor, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, al dezinformării, atacurilor cibernetice și presiunilor energetice. Detalii – AICI.

Programul include sesiuni plenare și dezbateri tematice despre amenințările hibride, securitatea cibernetică, presiunile energetice, cooperarea în domeniul apărării și securitatea regională. Mai multe detalii – AICI.

Reamintim, prima ediție a Forumului a avut loc în perioada 19-20 noiembrie 2024. Detalii – AICI. Cea de-a doua ediție a fost dedicată securității energetice, amenințărilor cibernetice, dezinformării și combaterii corupției electorale și a avut loc în perioada 18-19 noiembrie 2025. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Armata Națională va avea mai mulți militari? Ce spun Sandu și Nosatîi înaintea ședinței cu ușile închise din Parlament (VIDEO)

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ședința cu ușile închise în care Parlamentul va examina structura și efectivul Armatei Naționale „nu este ceva ce ar trebui să ne îngrijoreze”. Potrivit șefei statului, documentul va fi examinat în secret „pentru că nu vrem ca alte țări, mai ales cele care sunt ostile Republicii Moldova, să cunoască toate aceste lucruri”. De cealaltă parte, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a spus că armata țării ar trebui să fie într-un număr mai mare și că tot astăzi va fi discutat și cel fel de structură trebuie să fie Armata.

„Este o procedură firească. Un document secret trebuie să respecte niște proceduri. De ce documentul e secret? Pentru că nu vrem ca alte țări, mai ales cele care sunt ostile Republicii Moldova, să cunoască toate aceste lucruri. Deputații sunt în drept, dar deputații sunt obligați prin lege să respecte secretul. De asta, președintele Parlamentului a atenționat ca toată lumea să fie conștientă de această responsabilitate și să respecte legea. Nu este nimic special, deosebit sau ceva ce ar trebui să ne îngrijoreze”, a declarat Maia Sandu.

Întrebată dacă unul dintre subiectele abordate va fi creșterea numărului militarilor din Republica Moldova, Maia Sandu a declarat: „Nu pot să răspund la acest lucru”.

De cealaltă parte, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că „în timp, importanța sectorului de apărarea fost considerată diminuată”. „Dacă anterior efectivul scriptic al Armatei număra peste 9 mii de efectiv, în timp a fost redus – până la 6 500 de personal și 2 000 de angajați civili. (…) Armata Republicii Moldova ar trebui să fie într-un număr mai mare. Și tot astăzi va fi discutat și cel fel de structură trebuie să fie Armata, reieșind din pericolele și amenințările curente care sunt actualmente în direcția Republicii Moldova”, a comunicat Nosatîi.

Întrebat dacă una dintre prevederi va fi majorarea efectivului Armatei Naționale, ministrul a răspuns: „Da, definitiv. Haideți să fie aprobată această hotărâre și, respectiv, partea publică va fi adusă la cunoștința cetățenilor”.

Amintim că, în seara zilei de 7 octombrie, președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a anunțat că, pe 8 octombrie, în cadrul ședinței plenare, va fi analizat proiectul de hotărâre al Parlamentului privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale. Grosu a precizat că proiectul va fi examinat într-o ședință cu caracter închis, deoarece documentul conține informații clasificate ca secret de stat. Totodată, el a spus că la ședința cu caracter închis vor putea participa doar deputații și un număr foarte restrâns de angajați ai Secretariatului Parlamentului. Deputații vor avea acces la ședință în baza legitimației, dar nu vor avea voie să aibă asupra lor niciun fel de dispozitive electronice (telefoane, laptopuri, ceasuri). Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: