Chișinăul găzduiește, pe 19 și 20 noiembrie, prima ediție a „Moldova Security Forum”, un eveniment organizat de Biroul Fundației Konrad Adenauer în Republica Moldova, Oficiul de legătură NATO în Republica Moldova și Institutul pentru Politici și Reforme Europene. Forumul își propune să abordeze principalele provocări de securitate națională și regională, precum amenințările hibride, dezinformarea și riscurile cibernetice, reunind oficiali moldoveni și internaționali. NewsMaker este partener general al evenimentului.
Prima parte a forumului, desfășurat pe 19 noiembrie, s-a încheiat. Pe 20 noiembrie va avea loc cea de-a doua parte.
16:27
Francois Heisbourg a spus că „dacă se întâmplă ca rușii să avanseze în Ucraina se pune întrebarea când o să vrea să avanseze și în alte locuri, care sunt aproape de Rusia și Ucraina”.
„Respectiv, toate măsurile pe care urmează să le întreprindem trebuie să le întreprindem acum și nu peste 10 ani, pentru că timp noi nu avem”, a comunicat el.
16:18
Întrebat „ce ar putea face NATO când Rusia va ataca un stat membru” al alianței, James Carafano a spus că „Rusia de fapt a atacat NATO”.
„Liderii NATO, anul trecut, au zis că Rusia permanent săvârșește atacuri cibernetice împotriva lor. Eu cred că Europa a demonstrat, și comunitatea transatlantică, în ultimii zece ani că suntem destul de rezilienți împotriva atacurilor hibride. (…) Adevărata amenințare față de securitatea fizică și stabilitatea Europei și a comunității transatlantice de fapt o reprezintă războiul convențional și ideea este că dacă demonstrați o capacitate reală de apărare atunci se încheie și războiul convențional”, a comunicat James Carafano.
15:52
James Carafano a spus, în timpul forumului, „de ce SUA are interes față de bazinul Mării Negre”.
„Marea Neagră este de fapt ieșirea către coridorul care face legătură între Europa și Asia și respectiv este un punct de importanță crucială. De ce SUA este atât de interesată de aceste spații de circulație? Pentru că cu cât mai mult avem acces la aceste spații, cu atât mai puțin interes are Rusia la aceste spații”, a menționat James Carafano.
15:30
Cu privire la rolul Republicii Moldova pentru securitatea din regiunea Mării Negre, Iulian Groza a spus că în ultimii ani a observat că „foarte multe s-au făcut pentru a face Moldova parte a soluției, pentru a ajuta Ucraina să-și dezvolte exporturile”.
„Moldova s-a descurcat foarte bine ca parte a inelului de solidaritate UE. (…) Acum Republica Moldova joacă un rol mai eficient în acest proces”, a comunicat directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene.
15:20
A fost dat start celui de-al treilea panel din cadrul „Moldova Security Forum”, ultimul din această zi. Potrivit organizatorilor, acest panel va pune accent pe importanța strategică a regiunii Mării Negre și pe identificarea acțiunilor comune pentru contracararea amenințărilor emergente la adresa securității.
Participanții la discuție sunt: profesoara de relații internaționale, șefa Departamentului de Științe Politice și Relații Internaționale la Universitatea Kadir Has din Turcia Sinem Akgül Açıkmeşe, consilierul special al Fundației pentru cercetări strategice din Franța Francois Heisbourg, consilierul principal al președintelui și membru E.W. Richardson, The Heritage Foundation, Statele Unite ale Americii James Carafano și directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene Iulian Groza.
***
Al doilea panel de discuții s-a încheiat. Începând cu ora 15:15 se va desfășura penelul III, dedicat stabilității strategice în regiunea Mării Negre
14:37
Întrebat, în timpul forumului, care sunt planurile Chișinăului cu privire la soluționarea conflictului transnistrean, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe Valeriu Mija a spus că există o singură strategie.
„Anume prin cale pașnică și politică. Noi ne bucurăm că s-a schimbat contextul într-un fel. Avem un avantaj asimetric și suntem pe care integrării în Uniunea Europeană și suntem alături de Ucraina, asta mai este încă un avantaj. În al treilea rând suntem pe numitor comun cu toți actorii din regiune astfel încât Ucraina, Republica Moldova, România, deci tot bazinul Mării Negre trebuie să rămână într-o stare stabilă. Respectiv, stabilitatea trebuie să rămână și pentru Transnistria, nu au avut loc careva escaladări pe parcursului 2021- 2022, nici formatul 5+2 nu mai este unul funcțional. Respectiv abordarea noastră este una integrativă. Nu impunem ceva Transnistriei. Noi lucrăm la un mecanism informațional, lansat la sfârșitul lui august, atunci domnul Serebrian a informat conducerea de la Tiraspol cu privire la acțiunile ce privesc integrarea în UE. (…) Astfel încât ei să înțeleagă că trebuie să se adapteze. Înțelegem frustrările negociatorilor din Transnistria și încercăm să le abordăm foarte atent. Ceea ce încercăm noi este o abordare integrativă din punct de vedere al măsurilor de securitate, economice, astfel încât Transnistria să fie mai mai mult și mai mult expusă valorilor Uniunii Europene”, a comunicat Mija.
14:15
„Am văzut ce s-a întâmplat în Georgia în 2008 și multe din ceea ce se întâmplă în Georgia acum este legat de ceea ce s-a întâmplat în 2008. Am văzut ceea ce s-a întâmplat în Ucraina în 2014, am văzut cum lucrurile au evoluat în Ucraina în 2022. Trebuie să privim aceste lucruri foarte clar și să înțelegem perspectiva. Dacă Rusia reușește să scape basma curată de data asta, atunci în continuare ar putea fi atacată nu doar vecinătatea Federației Ruse, un următor atac ar putea fi redirecționat spre comunitatea europeană. Respectiv trebuie să facem tot posibilul pentru a-i stopa”, a menționat cofondatorul și vicepreședintele Institutului georgian pentru Studii Strategice Irakli Porchkhidze.
14:06
Reprezentanta specială a Uniunii Europene în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, șefa Direcției Georgia, Moldova, Armenia, Azerbaidjan și Belarus din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă Dorota Suliga-Dlouchy a menționat că înainte privea bazinul Mării Negre din punct de vedere economic.
„Însă acum nu ne mai putem permite să menționăm această viziune. Avem nevoie de o viziune cu privire la securitate”, a comunicat Dorota Suliga-Dlouchy.
13:49
Ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei Paun Rohovei a spus că „securitatea din Marea Neagră este extrem de importantă având în vedere rolul său de rută cheie de tranzit pentru mărfurile resursei energetice”.
„Orice perturbare a acestui coridor maritim, prin agresiune militară, piraterie sau terorism ar putea avea consecințe de amploare asupra fluxurilor comerciale globale, afectând economiile cu mult dincolo de granițele acestei regiuni”, a declarat Paun Rohovei, într-o intervenție online.
Potrivit lui Paun Rohovei, securitatea și stabilitatea în această zonă poate fi asigurată prin formula păcii a președintelui Vladimir Zelenski.
„Implementarea practică a acelor 10 puncte din formula păcii a președintelui Zelenski, propus în noiembrie 2022, este singura modalitate viabilă de a restabili o pace cuprinzătoare, justă și durabilă pentru Ucraina și de a proteja sistemul global de securitate”, a menționat el.
Paun Rohovei a mai spus că „este importantă consolidarea eforturilor comunității internaționale pentru a forța Moscova la pace și de a garanta că această pace va fi păstrată pe o perioadă de timp lungă”.
„Reprezentanții acestora ar putea fi invitați la cel de-al doilea summit al păcii pentru a conveni asupra sfârșitului războiului dacă sunt gata să oprească războiul de agresiune”, a mai declarat Rohovei.
13:35
Secretarul de stat pentru afaceri strategice al Ministerului Afacerilor Externe al României Ana Tinca a spus că invazia rusă în Ucraina a „modificat profund situația în regiune”.
„Consecințele sunt devastatoare și pe termen lung. Afectează în primul rând Ucraina. (…) Dar și țările vecine, România și Republica Moldova. Se simt consecințele în diverse forme”, a comunicat Ana Tinca.
„UE este un actor important în regiunea Mării Negre. (…) Ce ar trebui UE să facă în viitor pentru a consolida securitatea din regiunea Mării Negre? Văd doi piloni de bază – securitatea și conectivitatea. (…) Cred că NATO și UE pot și ar trebui să joace un rol mai ambițios”, a adăugat Tinca.
„Totul începe de la continuarea suportului pentru Ucraina, până Ucraina nu învinge”, a declarat Tinca, într-o intervenție online.
13:20
A fost dat start celui de-al doilea panel din cadrul „Moldova Security Forum”. Se va discuta despre rolul și prioritățile Uniunii Europene în asigurarea păcii, stabilității și consolidării rezilienței democratice în regiunea Mării Negre.
Participanții la discuție sunt: secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe Valeriu Mija, secretarul de stat pentru afaceri strategice al Ministerului Afacerilor Externe al României Ana Tinca, ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei Paun Rohovei, reprezentanta specială a Uniunii Europene în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, șefa Direcției Georgia, Moldova, Armenia, Azerbaidjan și Belarus din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă Dorota Suliga-Dlouchy și cofondatorul și vicepreședintele Institutului georgian pentru Studii Strategice Irakli Porchkhidze.
***
Primul panel de discuții s-a încheiat. Începând cu ora 13:15 se va desfășura panelul II, dedicat Uniunii Europene.
11:30
Cu referire la neutralitatea Republicii Moldova, Anatol Țăranu a menționat că aceasta „s-a prefăcut într-un element de insecuritate”.
„Dacă atragem atenția la mesajele care ne sunt transmise de la Moscova, începând cu Lavrov, Zaharova, păi o să vedem că Kremlinul insistă cu tot dinadinsul, cu toată puterea ca Republica Moldova să fie o țară neutră. Noi suntem în permanență stimulați să păstrăm neutralitatea și nu cumva să atentăm la principiul neutralității din Constituția noastră. (…) Dacă un asemenea stat cere ca noi să păstrăm necondiționat neutralitatea, păi asta este inclusiv și un indiciu care este rolul adevărat al neutralității noastre constituționale în raport cu asigurarea securității. (…) Neutralitatea astăzi nu se apără, mai degrabă este un obstacol în obținerea unei soluții de securitate dar neutralitatea este susținută de majoritatea populației Republicii Moldova și aici apare o întrebare fundamentală: cum sunt formulate mesajele trimise de guvernare și partidele politice, de oamenii politici din Republica Moldova, care permit ca în societatea moldovenească să domine aceste predispoziții față de neutralitate, care repet încă o dată că nu ne apără”, a comunicat Țăranu.
Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a adăugat că „neutralitatea costă într-adevăr”.
11:15
În timpul forumului, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a mai spus că „atunci când vorbim de securitate, aceasta ține nu doar de apărare”.
„Am văzut că securitatea acum ține de toate sferele de activitate ale Guvernului și am văzut cum Federația Rusă a fost capabilă să folosească energia pentru a-și impune voința”, a menționat Nosatîi.
„În cadrul unui război hibrid, inamicul folosește toate mijloacele pentru a-și atinge obiectivele. Energia reprezintă o prioritate pentru Guvern, pentru a identifica resurse alternative și a consolida reziliență energetică”, a mai spus oficialul moldovean.
11:05
Asistentul Secretarului General al NATO pentru inovare, combaterea amenințărilor hibride și cibernetice, Jean-Charles Ellermann-Kingombe, a spus că inteligența artificială reprezintă un exemplu bun de detectare a campaniilor de dezinformare.
„Trebuie să folosim inteligența artificială și tehnologiile noi drept mijloace importante pentru consolidarea rezilienței în domeniul cibernetic”, a adăugat el.
11:03
Participanții la primul panel au fost întrebați cum văd inteligența artificială – ca amenințare sau ca instrument util.
10:32
Anatolie Nosatîi a spus că „numaidecât Moldova va participa la eforturile comune de refacere a Ucrainei postbelice”.
„În acest sens vom oferi toată susținerea pe care o putem oferi, inclusiv activități de deminare și activități de ajutor umanitar”, a continuat ministrul Apărării.
10:30
Participanții la primul panel au fost întrebați cum văd „inițiativa recentă a lui Zelenski ca după victorie să fie înlocuite unele din trupe ucrainene cu trupele europene”.
10:20
Fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Anatol Țăranu, a declarat că „statul Republica Moldova este practic în vizorul strategilor de la Kremlin”.
„Noi suntem în zona pericolului invaziei ruse, chiar dacă la acest moment suntem apărați de eroismul armatei ucrainene”, a comunicat Anatol Țăranu.
„Se spune că aderarea la Uniunea Europeană ne garantează securitatea. Aderarea la UE, cu adevărat, ridică gradul de reziliență al Republicii Moldova dar nu este o garanție absolută a securității Republicii Moldova. Doar aderarea la NATO ar putea să ne pună sub această umbrelă a securității garantate”, a adăugat Țăranu.
10:05
Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, a declarat că „în ultimul an, din cauza schimbărilor în domeniul geopolitic și al războiului nejustificat pe care Federația Rusă l-a început în Ucraina, nu în 2022, în 2014 – odată cu anexarea ilegală a Crimeei începerea ostilităților în zona de est a Ucrainei, Guvernul Republicii Moldova a început să atragă mai multă atenție la dezvoltarea forțelor de apărare și securitate”.
10:02
Asistentul Secretarului General al NATO pentru inovare, combaterea amenințărilor hibride și cibernetice, Jean-Charles Ellermann-Kingombe, a spus că Republica Moldova continuă să fie în lumina amenințărilor hibride”.
„Din păcate, Republica Moldova este un teren de testare pentru activitatea hibridă din partea Federației Ruse”, a adăugat el. „NATO oferă susținere pentru Republica Moldova în ceea ce privește contracararea dezinformării, în ceea ce privește consolidarea capabilităților de apărare și sporirea securității”, a continuat Jean-Charles Ellermann-Kingombe.
10:00
A fost dat start primului panel. Acesta este dedicat celor 75 de ani de existență ai NATO.
09:57
Iulian Groza, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, a declarat că „pentru Republica Moldova, securitatea rămâne o prioritate critică”.
„Nu ne aflăm în amenințare directă, dar suntem utilizați ca instrument pentru destabilizare și sunt permanente încercări de a ne devia de pe calea noastră europeană”, a declarat Groza.
Potrivit lui Groza, pe parcursul acestor două zile de forum vor fi peste 70 de vorbitori și moderatori și peste 300 de participanți.
09:53
Brigitta Triebel, directoarea biroului KAS în Republica Moldova, a declarat că „democrația și libertatea au nevoie de securitate”.
„În următoarele două zile sper să vedem cum vom putea lupta pentru securitatea și libertatea în Moldova, în Europa”, a comunicat Brigitta Triebel.
09:50
Janis Mazeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a spus că „securitatea Ucrainei reprezintă securitatea regiunii și a Europei”.
„Dacă Republica Moldova va avea o justiție mai puțin coruptă, securitatea se va îmbunătăți”, a subliniat diplomatul.
09:48
Justin Suni, șeful interimar al Biroului de legătură NATO din Republica Moldova, a spus că „NATO și aliații apreciază foarte mult parteneriatul cu Republica Moldova”.
„Noi am exprimat întotdeauna suportul pentru integritatea Republicii Moldova și suportul pentru neutralitate”, a adăugat Justin Suni.
09:43
Președintele Parlamentului Igor Grosu a declarat că forumul este important „mai ales în contextul actual din regiune – când avem un război barbar”.
„Chiar astăzi se fac 1000 de zile de la începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Sunt o mie de zile în care Ucraina a luptat și luptă zi de zi eroic”, a declarat oficial moldovean.
„În toată această perioadă grea, de când războiul a revenit pe continentul nostru, noi – aici, în Moldova, am învățat și niște lecții. Am învățat cine ne sunt prieteni și cine ne sunt dușmani. Am învățat că nu putem sta și să ne ascundem după sintagma de neutralitate”, a comunicat Grosu.
„În ultimii ani, Moldova a fost ținta unor atacuri hibride fără precedent iar ele s-au intensificat în această toamnă în contextul alegerilor prezidențiale și al referendumului privind integrarea europeană. Dezinformarea, atacurile cibernetice, cumpărarea de voturi, alerte false cu bombă și alte încercări de a destabiliza procesele democratice au fost organizate pentru a deturna voința și parcursul nostru de a face parte din marea familie europeană”, a continuat Grosu.
09:38
Forumul a început.
Potrivit organizatorilor, Moldova Security Forum este un eveniment dedicat abordării celor mai mari provocări de securitate națională și regională, cu un accent special pe amenințările hibride, dezinformare, amenințările cibernetice și ascensiunea inteligenței artificiale. Pe 19 noiembrie, începând cu ora 09:30, în debutul forumului vor ține discursuri: Sanda Sandu de la Biroul Fundației Konrad Adenauer în Republica Moldova, Igor Grosu – președintele Parlamentului Republicii Moldova, Justin Suni – șeful interimar al Biroului de legătură NATO din Republica Moldova, Janis Mazeiks – ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Brigitta Triebel – directoarea biroului KAS în Republica Moldova și Iulian Groza – director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene. Începând cu ora 10:00 se va desfășura primul panel de discuții din cadrul forumului.
Printre cei care vor participa la eveniment pe parcursul celor două zile de forum sunt: ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, viceprim-ministrul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, ambasadorul României la Chișinău Cristian-Leon Țurcanu, ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova Margret Uebber, ambasadorul Poloniei în Republica Moldova Tomasz Kobzdej, ambasadorul Cehiei în Republica Moldova Jaromír Plíšek, ambasadorul Italiei în Republica Moldova Lorenzo Tomassoni, deputata Partidului Acțiune și Solidaritate Doina Gherman, inclusiv președinta Comisiei Electorale Centrale Angelica Caraman.
AICI găsiți agenda întreagă a evenimentului.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!