zerkalo.io

Elevii din clasa a IV-a ar putea primi din nou note? Perciun: Vom examina dacă este cazul pentru anumite discipline

Ministerul Educației și Cercetării urmează să analizeze posibilitatea reintroducerii notelor pentru anumite discipline în clasa a IV-a. Ministrul Dan Perciun a declarat că, în curând, va fi prezentat un studiu în acest sens. Potrivit oficialului, ministerul dorește să se asigure că tranziția spre clasa a V-a, când apar notele, nu este prea complicată pentru elevi. El a dat asigurări că discuțiile pe acest subiect vor fi publice. 

În timpul unor declarații pentru jurnaliști, ministrul Educației s-a referit la evaluarea elevilor din clasele primare. Potrivit oficialului, cu 10 ani în urmă s-a renunțat la note pentru a pune „mai puțin accent pe competiție și mai mult pe plăcerea studiului”. Acum, a menționat Perciun, cadrele didactice și unii părinți „și-ar dori o revenire la note”.

„Noi avem un studiu realizat recent la acest capitol și îl vom prezenta cât de curând. S-ar putea să intervenim cu anumite modificări, dar ele nu vor fi dramatice. Urmează să examinăm dacă este cazul pentru anumite discipline în clasa a IV-a să reintroducem notele, dar este o discuție pe care o vom avea public, foarte pe larg”, a comunicat ministrul Educației pe 5 februarie.

El a adăugat că ministerul vrea să se asigure „că tranziția spre clasa a V-a, când apar notele, nu este prea complicată și prea dramatică”.

„Se schimbă cel puțin două lucruri în viața copilului. Trece de la interacțiunea cu un cadru didactic, care i-a fost conducător de clasă, la interacțiunea cu mai mulți profesori, ceea ce întotdeauna implică un anumit stres, adaptarea la un nou mediu. Totodată apar notele cu care nu a fost familiarizat anterior. Din aceste considerente s-ar putea să le introducem un pic mai devreme, în clasa a IV-a, pentru unele discipline, în așa fel încât perioada asta de adaptare să fie mai lungă și să fie într-un mediu mai prietenos și familiar pentru copii”, a conchis oficialul.

În prezent, în învățământul primar, evaluarea rezultatelor învățării se face în baza descriptorilor „independent”, „ghidat” și „cu mai mult sprijin” și prin calificativele „foarte bine”, „bine”, „suficient”. În învățământul gimnazial și liceal, evaluarea se face cu note de la „10” la „1” și, după caz, cu calificativele „foarte bine”, „bine”, „satisfăcător”, „admis”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: