Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

A treia zi de ghețuș. Consecințe: o persoană a decedat, peste 15.000 consumatori – fără lumină

În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova s-au produs peste 150 de accidente rutiere din cauza poleiului. Majoritatea accidentelor s-au soldat cu pagube materiale, iar o persoană a decedat. Datele au fost comunicate pe 28 ianuarie de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), care a prezentat situația din țară în contextul vremii. Potrivit Guvernului, pe 28 ianuarie, pe întreg teritoriul țării se înregistrează ceață densă, lapoviță și se formează ghețuș. În același timp, peste 15.000 de consumatori sunt fără energie electrică din cauza condițiilor meteo.

Peste 150 de accidente rutiere

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, în ultimele 24 de ore, pe fondul poleiului, în țară au avut loc peste 150 de accidente rutiere, majoritatea cu pagube materiale, iar o persoană și-a pierdut viața.

„Totodată, circa 90 de mijloace de transport au fost deblocate cu sprijinul polițiștilor, iar peste 150 de intervenții directe au fost acordate cetățenilor, inclusiv persoanelor vârstnice sau aflate în dificultate. Zonele cele mai afectate au fost Edineț, Ocnița, Florești, Drochia, Bălți, Orhei, Rezina, Călărași, Strășeni, Anenii Noi, Hîncești, Ialoveni și Cimișlia”, a comunicat MAI.

Potrivit MAI, în ultimele 24 de ore, Serviciul 112 a recepționat peste 2.700 de apeluri, dintre care multe au vizat intervenții medicale și sprijin pentru cetățeni.

Peste 400 de persoane, cu traumatisme

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a declarat în timpul unor declarații pentru jurnaliști pe 28 ianuarie că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate peste 400 de persoane cu traumatisme.

Ceață densă, lapoviță și ghețuș – pe 28 ianuarie

Guvernul Republicii Moldova a declarat că pe întreg teritoriul țării se înregistrează ceață densă, lapoviță și formarea ghețușului. „În prezent, circulația se desfășoară fluent, fără blocări ale drumurilor naționale sau locale. (…) La moment, Aeroportul Internațional Chișinău activează în regim normal”, a comunicat Guvernul.

Peste 15.000 de consumatori, fără energie electrică

Potrivit Guvernului, peste 15.000 de consumatori din circa 100 de localități rămân fără energie electrică. „Operatorii sistemelor de distribuție a energiei electrice lucrează în continuare la remedierea avariilor”, a precizat Guvernul.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Poliția răspunde acuzațiilor lui Costiuc, după incidentul de la Botanica, soldat cu un rănit: „Speculații”

Deputatul fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a declarat că tânărul împușcat în curtea unui bloc de pe bulevardul Dacia din capitală depusese anterior o plângere la poliție, în care avertiza că „este pregătit un atentat la viața lui”. Parlamentarul a cerut o anchetă pentru a verifica dacă a fost neglijență de serviciu în activitatea poliției. În reacție, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a declarat că persoana „nu a depus anterior plângeri la poliție pe faptul că s-ar simți amenințată” și a adăugat că parlamentarul „operează cu speculații”.

Ce a declarat Vasile Costiuc

Pe 27 ianuarie, Vasile Costiuc a spus că, în prezent, victima se află în comă, la spital. Totodată, deputatul a menționat că anterior tânărul a depus plângere la poliție, în care avertiza că „este pregătit un atentat la viața lui”. „Omul acesta s-a adresat la poliție. Întrebarea mea: care au fost măsurile operative întreprinse de către poliția de investigație operativă a lui Cernăuțeanu? (…) Nu mai dați vina pe Vasile Costiuc că din cauza lui a fugit banditul în Transnistria”, a comunicat parlamentarul, acuzându-l pe șeful IGP de „incompetență profesională” și „neglijență în serviciu”.

Potrivit deputatului, „conflictul între infractori și victimă a apărut din cauza unei datorii fictive inventate de infractori”. „Unul din reținuți este doar șoferul automobilului cu care s-a deplasat infractorul la fața locului. (…) Al doilea este persoana care a inventat datoria fictivă. (…) Cel mai important spune că al treilea infractor este “chilerul“ care a fost angajat să săvârșească un omor la comandă”, a mai spus Costiuc.

De asemenea, Costiuc s-a adresat ministrei Afacerilor Interne să dispună o anchetă, pentru a verifica dacă a fost neglijență de serviciu, „pentru că plângerea băiatului a rămas neexaminată”.

Reacția IGP

Inspectoratul General al Poliției a calificat „regretabil faptul că unele persoane publice își folosesc repetat statutul pentru a denigra Poliția și pentru a-și crește paginile de socializare”.

„Precizăm că respectiva persoană (victima), intens mediatizată de deputatul Vasile Costiuc, nu a depus anterior plângeri la Poliție pe faptul că s-ar simți amenințată, mai mult respectivul tânăr cu statut în acest caz de victimă figurează în 19 procese având statut de contravenient/ bănuit/ învinuit/inculpat, majoritatea pentru huliganism, aflate la moment în gestiunea instanței de judecată. Reiterăm că, într-o societate democrată, este regretabil faptul că un deputat operează cu speculații și nu solicită informații instituțiilor de drept, pentru a putea informa veridic cetățenii, așa cum pretinde”, a mai declarat Inspectoratul în seara zilei de 27 ianuarie.

***

Pe 23 ianuarie, deputatul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a publicat pe Facebook un video în care a vorbit despre acest caz.

Pe 24 ianuarie, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că, cu două zile înainte, poliția a fost sesizată despre tragerea unor focuri de armă în curtea unui bloc de pe bd. Dacia din capitală. Instituția a stabilit că un tânăr de 26 de ani a fost rănit prin împușcare de către persoane necunoscute, fiind transportat la spital. Potrivit Inspectoratului, doi complici au fost reținuți imediat. Principalul suspect s-a eschivat în stânga Nistrului, a comunicat Inspectoratul General al Poliției. Potrivit instituției, eschivarea s-a produs „în urma difuzării premature a unor informații în spațiul public, chiar în momentul în care erau întreprinse acțiuni operative de percheziții și reținere a principalului suspect”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: