Președintele Partidului „Democrația Acasa” (PDA), Vasile Costiuc, propune consolidarea forțelor „patriotice” în contextul alegerilor parlamentare din această toamnă. Politicianul a precizat că urmează să înceapă discuții în acest sens. Precizările au au fost făcute într-un videoclip publicat pe Facebook pe 9 iunie.
„Oameni buni, ceea ce nu așteaptă de la noi guvernarea PAS: că noi ne putem organiza și mobiliza. Răspunsul moldovenilor trebuie să fie organizare, disciplină și fiecare să vină și să contribuie la crearea unui partid patriotic, care să opună rezistență globaliștilor și sataniștilor care au ajuns astăzi la guvernare. Știu că sună dur ceea ce vă spun eu, dar noi altă cale n-avem. (…) Noi revenim la Chișinău și purtăm discuții pentru consolidarea unui nucleu mare, care o să răspundă așteptărilor moldovenilor la următoarele alegeri parlamentare. Să știți: se începe o nouă etapă în dezvoltarea partidului și în susținerea externă pe care o avem. Mulți nici n-au visat”, a declarat Vasile Costiuc.
Precizăm că, actualmente, liderul PDA se află într-o deplasare de lucru la Washington. Pe 8 iunie, acesta anunțase că a avut întâlniri cu senatorii republicani Robert Brown Aderholt, Andy Ogles și Anna Paulina Luna, cu care a discutat despre presupusa „lipsă a democrației la Chișinău” și „cenzura instaurată de guvernarea PAS”. „Am primit asigurări ca vor veni în Republica Moldova mai aproape de alegerile parlamentare din toamna acestui an”, a menționat el.
Formațiunea de guvernământ nu a comentat, deocamdată, acuzațiile lansate de politician.
***
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie.