parlament.md

De pe locurile 72 și 73 pe lista electorală, în fotolii de parlamentari: PAS are doi deputați noi

Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) are doi deputați noi. Curtea Constituțională a validat, pe 6 august, mandatele lui Roman Roșca și Victor Mătrăgună, candidați care au ocupat locurile 72 și, respectiv, 73 pe lista PAS la alegerile parlamentare din 2025.

Mandatele au devenit vacante după demisia Victoriei Belous și a lui Alexandr Trubca. Belous a revenit în funcția de ministră a Finanțelor în Guvernul condus de Vasile Tofan, iar Trubca a renunțat la mandat în urma scandalului legat de afacerile sale imobiliare din Trușeni, dezvoltate în perioada în care era deputat.

Conform Legii cu privire la statutul deputatului în Parlament, un mandat vacant este atribuit următorului supleant de pe lista formațiunii, iar validarea acestuia este de competența Curții Constituționale.

Cine este Roman Roșca

Roman Roșca are 44 de ani și este masterand în drept economic la Universitatea de Stat din Moldova. Și-a început cariera în 2006, în calitate de inspector superior pentru resurse umane în cadrul Comisariatului de poliție din Tighina. Ulterior, a avansat în structurile Ministerului Afacerilor Interne, ocupând diverse funcții.

În 2012, a renunțat la cariera în poliție și s-a orientat spre mediul de afaceri. Respectiv, a fondat și administrat compania „Invest Market” SRL.

În 2019, Roșca a fost ales consilier municipal din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), deținând și funcția de secretar adjunct al Organizației Teritoriale Chișinău a formațiunii.

Roman Roșca a devenit deputat în Parlament în iulie 2022, după ce colegul său de partid, Dorel Iurcu, a renunțat la mandat pentru a prelua funcția de primar. În legislativ, a condus Comisia specială pentru monitorizarea și controlul realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova, creată la inițiativa președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

În iulie 2025, a fost numit viceprim-ministru pentru Reintegrare în Guvernul Dorin Recean, după desemnarea lui Oleg Serebrian în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Turcia. După alegerile parlamentare din 2025 și formarea noului Guvern, nu și-a păstrat funcția în Executiv. Pe 24 iunie 2026 a revenit în administrația publică în calitate de secretar de stat la Biroul politici de reintegrare, însă, câteva zile mai târziu, Guvernul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia.

Cine este Victor Mătrăgună

Victor Mătrăgună a candidat cu numărul 73 pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate. Este jurist de profesie și ocupă în prezent funcția de șef al Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat.

Potrivit informațiilor prezentate de PAS în contextul alegerilor din toamna anului trecut, Mătrăgună este originar din satul Jeloboc, raionul Orhei. De-a lungul timpului, a activat în calitate de antreprenor și consilier local. În 2025, acesta a absolvit un program de masterat în domeniul anticorupției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Șansă”

Alexei Lungu va compărea pe banca acuzaților, într-un dosar privind finanțarea ilegală a partidelor politice

Alexei Lungu, liderul partidului „Șansă” – formațiune asociată oligarhului fugar și condamnat Ilan Șor, dizolvată recent prin decizia Curții de Apel – a fost trimis în judecată într-un dosar privind finanțarea ilegală a partidelor politice și încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale formațiunilor politice sau ale fondurilor electorale, scrie Rise Moldova.

Jurnalist de profesie, Lungu a activat timp de aproximativ zece ani în trustul General Media Group, controlat la acea vreme de Vladimir Plahotniuc. A lucrat mai întâi la Publika TV, apoi la Prime TV, iar în 2019, la scurt timp după plecarea lui Plahotniuc din Republica Moldova, a părăsit holdingul media.

Ulterior, Lungu s-a angajat la „Exclusiv Media”, companie afiliată fostului președinte Igor Dodon. Aceasta administra postul NTV Moldova, care retransmitea canalul rus NTV (HTB), dar și alte instituții media apropiate Partidului Socialiștilor.

În 2022, Lungu s-a alăturat trustului media afiliat lui Ilan Șor și a devenit moderator al emisiunii „PULS”, difuzată la Orizont TV – post care a preluat o parte din conținutul TV6, după suspendarea licenței acestuia.

În 2023, Alexei Lungu a preluat conducerea partidului „Șansă”. Pe 22 iulie 2026, Curtea de Apel a dispus dizolvarea formațiunii, la solicitarea Ministerului Justiției. În aceeași ședință au fost dizolvate și partidele FASM, „Victorie” și „Renaștere”, toate asociate lui Ilan Șor, iar activitatea partidului „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, a fost suspendată pentru 12 luni.

În 2023, Alexei Lungu a devenit președintele Partidului „Șansă”. Formațiunea a fost dizolvată din decizia Curții de Apel din 22 iulie 2026, la solicitarea Ministerului Justiției. Pe lângă „Șansă”, și alte partide afiliate lui Șor au fost dizolvate, în aceeași ședință – FASM, „Victorie” și „Renaștere” – iar activitatea „Moldova Mare”, partid condus de Victoria Furtună, a fost limitată pentru 12 luni.

În martie 2026, Lungu a primit o citație din partea Centrului Național Anticorupție pe Aeroportul Internațional Chișinău, într-o cauză penală privind finanțarea ilegală a partidelor politice.

Potrivit Rise Moldova, dacă va fi găsit vinovat, Alexei Lungu riscă o pedeapsă cu închisoarea de la șase la zece ani, o amendă de până la 400.000 de lei și interdicția de a ocupa anumite funcții publice sau de a desfășura anumite activități pentru o perioadă de până la zece ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: