Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a transmis un mesaj de condoleanțe în urma decesului compozitorului Eugen Doga, pe care l-a descris drept „o legendă a Republicii Moldova și unul dintre cei mai prețuiți compozitori ai Europei”.
„Melodiile lui Eugen Doga vor rămâne pentru totdeauna parte a sufletului Moldovei și a patrimoniului cultural al Europei. Iar el va rămâne mereu în amintirile mele despre Moldova. Condoleanțe familiei sale și celor apropiați. Să le fie consolare moștenirea pe care maestrul a lăsat-o în urma sa, o moștenire care va continua să inspire generații”, a scris Janis Mazeiks pe rețelele de socializare.
Marele compozitor Eugen Doga s-a stins din viață pe 3 iunie, la vârsta de 88 de ani. Ministerul Culturii a confirmat decesul printr-un necrolog publicat pe rețelele sociale.
Până la această oră, nu au fost comunicate detalii oficiale privind organizarea funeraliilor. Președinta Maia Sandu a anunțat deja că ziua funeraliilor va fi decretată zi de doliu național.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!