Preşedintele Klaus Iohannis a criticat demiterea guvernului condus de Maia Sandu. Într-un mesaj publicat, astăzi, 12 noiembrie, pe site-ul Administrației Prezidențiale a României, acesta a declarat că demersul iniţiat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, într-un moment „esenţial” pentru reforma Justiţiei, este îndreptat împotriva intereselor pe termen mediu şi lung
Parlamentul are la dispoziție trei luni pentru a învesti un nou guvern, iar în caz contrar, ne așteaptă alegeri anticipate. Directorul de programe al Asociației Promo-LEX a explicat pentru NM, că acesta este termenul maxim, prevăzut de Constituție, pentru formarea unui nou cabinet de miniștri. După ce moțiunea de cenzură
Igor Dodon a invitat fracțiunile parlamentare pentru a discuta formarea unui nou guvern și depășirea crizei politice. Acesta a precizat că va accepta orice candidatură la funcția de premier, în afară de cea a Maiei Sandu. În cazul în care nu se va ajunge la un compromis, președintele a spus
Serviciului european pentru politică externă a reacționat la demiterea guvernului Republicii Moldova. Într-un comunicat de presă publicat astăzi, 12 noiembrie, reprezentanții instituției scriu că votul de neîncredere acordat executivului în contextul moldalității de selectare a procurorului general provoacă îngrijorare față de procesul de reformare din țara noastră. „Coaliția de guvernare
După demiterea guvernului, Maia Sandu și Andrei Năstase s-au alăturat protestatarilor din fața legislativului. Aceștia sunt însoțiți și de alți membri ai PAS și PPDA.
Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis de plenul parlamentului, care a aprobat astăzi, 12 noiembrie, moțiunea de cenzură depusă de PSRM. În favoarea acesteia au votat, în total, 63 de deputați din PSRM, cât și din PDM. „În rezultatul votului, cu 63 de voturi, moțiunea de cenzură este
Pentru al cincilea an consecutiv, Victoriabank se alătură Galei Generozității, în calitate de partener principal, un eveniment, deja consacrat, al organizației CCF (Copil, Comunitate Familie) Moldova, reprezentant HHC (Hope and Homes for Children) Marea Britanie și patronul organizației – Valentina Nafornița. Renumita soprană de la Opera de Stat din Viena,
Aproximativ 200 de protestatari participă la o manifestație în fața parlamentului, în susținerea guvernului Sandu. Mitingul a început la ora 10:00, aceeași cu ședința plenară, în cadrul căreia deputații vor dezbate moțiunea de cenzură împotriva executivului. Ieri, 11 noiembrie, reprezentanții blocului ACUM au invitat oamenii la protest. „Mâine, Parlamentul va
Traficul rutier pe strada 31 August 1989 din capitală va fi suspendat parțial până pe 30 noiembrie. Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul primăriei, este vorba despre tronsoanele cuprinse între străzile Tighina și Bulgară, dar și străzile Alexandru Pușkin și Vlaicu Pârcălab. Primăria municipiului Chișinău informează că măsura este luată
Moțiunea de cenzură: sfârșitul coaliției? Încercările președintelui Igor Dodon și ale premierului Maia Sandu de a găsi o soluție pașnică pentru criza politică au fost fără niciun rezultat. Sandu a propus expedierea către Comisia de la Veneția (CV) a legii care s-a transformat în mărul discordiei. În același timp, coform