00000007pm 1080005, PM7

Preşedintele Uzbekistanului, Şavkat Mirzioev, organizează duminică alegeri anticipate pentru a-şi prelungi şederea la putere, la doar câteva luni după ce a schimbat Constituţia pentru a ridica limita prerogativelor prezidenţiale, care în vechea formă l-ar fi obligat să stea la putere doar până în 2026, relatează News.ro. Mirzioev a organizat un

Expoziția imersivă „Basarabeni în Gulag” va continua până la data de 30 iulie. Potrivit reprezentanților Guvernului Republicii Moldova, decizia a fost luată în urma multiplelor solicitări din partea cetățenilor. Acțiunea se desfășoară în Piața Marii Adunări Naționale în memoria victimelor celui mai mare val de deportări staliniste, din noaptea de

Legendarul fotbalist spaniol Luis Suarez Miramontes, câștigător al Balonului de Aur în 1960, a murit la vârsta de 88 de ani, duminică, la Milano, scrie HotNews. Originar din La Coruña, mijlocaşul ofensiv a jucat la Barcelona (1955-1961), Inter Milano (1961-1970) și Sampdoria (1970-1973). A câştigat Cupa Europeană a Cluburilor Campionilor,

Președinta țării, Maia Sandu, a întreprins o vizită de lucru în localitățile Vadul lui Isac și Manta, așezate în lunca Prutului, Cahul. Într-o postare pe o rețea de socializare, șefa statului a mărturisit că oamenii din această zonă sunt primitori, iar tradițiile sunt parte a vieții de zi cu zi.

La nici două zile după lansare, aplicația Threads a depășit 70 de milioane de utilizatori. Cifra este una uriașă, însă specialiștii susțin că era de așteptat, oarecum, și că mulți clienți au ales să „scape de haosul” aplicației rivale, Twitter, scrie Euronews. Însă succesul brusc al aplicației Threads generează noi

Un pistol cu încărcător și două balonașe Co2 au fost depistate la o cetățeancă străină. Femeia de 33 de ani s-a prezentat pe sensul Aeroportul Internațional Chișinău în calitate de pasageră a cursei Chișinău – Antalya. Incidentul s-a produs pe 9 iulie, în jurul orei 01:30. Potrivit Poliției de Frontieră,

Un nou accident rutier în capitală. O persoană a ajuns în stare gravă la spital în urma unei coleziuni dintre o Toyota și o Dacie. Accidentul s-a produs în jurul orei 00:30, la intersecția străzii Alexei Mateevici cu Gavriil Bănulescu-Bodoni. La volanul mașinii de model Dacia se afla un bărbat

Republica Moldova se va afla duminică, 9 iulie, sub cod galben de vânt puternic. Avertizarea a fost emisă la ora 09:50. Potrivit meteorologilor, începând cu ora 11:00 și până la 20:00, pe arii extinse, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s. Conform serviciului Hidrometeorologic

NATO a transformat Vilnius într-o fortăreaţă apărată cu armament avansat pentru a-i proteja pe preşedintele american Joe Biden şi pe ceilalţi lideri ai alianţei care se vor întâlni săptămâna viitoare la doar 32 km de gardul de frontieră al Lituaniei, acoperit cu sârmă ghimpată, cu aliatul Rusiei, Belarusul, relatează HotNews.

Cei doi copii, în vârstă de trei și, respectiv opt ani, răniți în tragicul accident rutier care s-a produs pe un drum din raionul Orhei, au fost transferați în seara zilei de 8 iulie la Institutul Mamei și Copilului. Despre aceasta a informat ministra Sănătății Ala Nemerenco. Potrivit lui Nemerenco,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x