Parlamentul European va organiza marți, 19 noiembrie, o sesiune plenară extraordinară pentru a marca împlinirea a 1000 de zile de la declanșarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, a anunțat președinta PE, Roberta Metsola, transmite Calea Europeană. „Sunt mândră să anunţ o sesiune plenară extraordinară în Parlamentul European, marţi, 19 noiembrie, pentru
Reprezentanții Poliției R. Moldova anunță că obiectul depistat marți, 12 noiembrie, la Coșernița, raionul Criuleni, s-a dovedit a fi un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip “Shahed” de origine rusească, care nu avea atașat explozibil. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), drona a fost ridicată și transportată
În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile prognozate pentru următoarele 24 de ore, Poliția recomandă șoferilor să își adapteze viteza în funcție de starea drumurilor și să fie mai prudenți, mai ales în apropierea trecerilor de pietoni, care pot fi greu vizibile în astfel de condiții meteo. Potrivit meteorologilor, vremea va fi
Partidele de la guvernare și opoziția s-au înțeles pentru organizarea alegerilor anticipate pe 23 februarie 2025, relatează Reuters, citat de Observatornews. Data urmează să fie validată de președintele Germaniei, însă acest pas este considerat o formalitate. Este un compromis, ţinând cont că partidele de opoziție şi-au dorit alegeri anticipate în
Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție: Notă de protest pentru implicarea Moscovei în alegeri Trimiși în judecată pentru trădare de patrie Numărul cererilor pentru compensații, în creștere Maia Sandu, la conferința ONU privind schimbările climatice Ministra justiției, despre activitatea PA: este loc de mai bine Încă
Un tânăr din Comrat a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru producerea unui accident rutier mortal, comis în stare de ebrietate. Sentința a fost pronunțată pe 11 noiembrie 2024 de către Judecătoria Comrat. Conform actului de acuzare, în vara anului 2023, inculpatul, în vârstă de
Trei noi domenii au fost incluse în Ghidul privind Drepturile Omului pentru Moldova. Evenimentul, organizat de Ambasada Drepturilor Omului și Societatea Baltică pentru Drepturile Omului, a reunit oficiali din instituțiile publice, organizații neguvernamentale, profesioniști din domeniul dreptului și parteneri internaționali. Evenimentul de prezentare a avut loc pe 11 noiembrie, la
Poliția de Frontieră informează că în data de 13 noiembrie curet, între orele 14:00 – 19:00, activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei comun „Palanca-Maiaki-Udobnoe” va fi suspendată. Activitatea va fi suspendată din cauza unor lucrări de mentenanță la rețeaua electrică. „Călătorilor care au planificat traversarea frontierei prin acest punct
Vreme predominant mohorâtă și umedă, cu precipitații slabe care vor afecta aproape întreaga țară în următoarele 24 de ore. În regiunile de nord, acestea vor lua forma lapoviței, în timp ce restul teritoriului va înregistra ploi. Ceața va persista, reducând considerabil vizibilitatea, ceea ce va crea condiții dificile pentru șoferi,
O dronă a fost depistată în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, anunță oamenii legii. Incidentul a fost raportat de localnici, iar polițiștii au intervenit la fața locului. Zona în care a căzut drona a fost imediat izolată pentru siguranța cetățenilor, iar accesul publicului a fost restricționat. Toate serviciile specializate