Republica Moldova va găzdui, în septembrie 2025, secțiunea dedicată vinurilor spumante a faimosului Concours Mondial de Bruxelles (CMB). Informația a fost făcută publică în cadrul Vernisajului Vinului de Quentin Havaux, CEO al competiției, și Thomas Brandl, ambasadorul CMB pentru Moldova, în timpul evenimentului desfășurat la Palatul Republicii din Chișinău. Evenimentul
La Stăuceni, autoritățile locale planifică construirea celui mai mare centru comercial din Moldova. Despre acest proiect a anunțat primarul orașului, Alexandru Vornicu, pe 6 decembrie, precizând că documentația urbanistică necesară a fost deja aprobată. „Acest centru comercial va crea peste 3.000 de locuri de muncă și va aduce venituri din
Parlamentul Coreei de Sud nu a reușit să adopte proiectul de lege privind demiterea președintelui Yoon Suk Yeol, după ce acesta a încercat, fără succes, să impună legea marțială în țară. Potrivit publicației „Meduza”, la vot au participat 195 de deputați din totalul de 300. Pentru ca legea privind impeachmentul
Românii au asistat la o decizie fără precedent, când Curtea Constituțională a anulat turul I al alegerilor prezidențiale din 2024. Deși acest lucru pare extraordinar, în lume au existat numeroase cazuri similare, unele chiar recente. Totuși, doar în Austria, o țară democratică, s-a întâmplat o situație similară, relatează Adevărul. 1.Ucraina
Poșta Moldovei lansează campania de iarnă „Poșta lui Moș Crăciun”. Proiectul, devenit deja o tradiție, aduce bucurie în sufletele copiilor și îi invită să-și împărtășească dorințele și gândurile bune prin scrisori adresate Moșului. Participarea este simplă și gratuită. Copiii pot trimite scrisori adresate „Pentru Moș Crăciun”, fără a lipi timbre
Clubul spaniol FC Sevilla i-a adus un omagiu lui Helmut Duckadam la poarta de pe stadionul Ramón Sánchez-Pizjuán, unde „Eroul” a apărat patru penalty-uri în 1986. Duckadam s-a stins din viață pe 2 decembrie 2024, la vârsta de 65 de ani, scrie G4Media. Spaniolii au publicat o postare în semn
Rubrica „Săptămâna 112”, din nou pe NewsMaker. Conform tradiției, vă prezentăm cele mai răsunătoare evenimente ale săptămânii: Un medic de pe ambulanță a atacat un membru al unei paciente. Cadrul medical a folosit un limbaj vulgar, a strigat, a trântit ușa și a împins un bărbat care filma comportamentul ei.
Chișinău Arena a găzduit, pentru prima dată, Campionatul Național de Judo al Republicii Moldova, rezervat seniorilor. Competiția, organizată de Federația de Judo, a adunat aproximativ 260 de sportivi din întreaga țară, care s-au întrecut pentru titlurile naționale la categoriile masculine și feminine. Festivitatea de deschidere a evenimentului l-a avut ca
Oaspeții care stau în locuințe închiriate în Italia, cum ar fi proprietățile Airbnb sau Booking, trebuie acum să fie întâmpinați personal de proprietari, transmite Euronews. Există o nemulțumire tot mai mare în destinațiile europene cu privire la proliferarea proprietăților Airbnb și la perturbările pe care aceasta le aduce cartierelor. La
Redacția NewsMaker a relansat proiectul special „Citește, Moldova!” — despre lectură și cărțile preferate. În fiecare săptămână, pe NM, vom citi și discuta despre cărțile îndrăgite, iar cei mai atenți cititori vor primi cadouri. Astăzi, vă invităm să citiți împreună cu prezentatoarea TV Lilu Ojovan, un fragment din cartea „Conversații