Euronews

Iranul anunță arestarea mai multor suspecți, după doborârea avionului ucrainean

Autorităţile iraniene au anunţat marţi, 14 ianuarie, că mai multe persoane, despre care se crede au fost implicate în doborârea avionului de pasageri ucrainean, au fost arestate. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al autorităţilor judiciare din Iran, Gholamhossein Esmaili, informează agenţia de ştiri Reuters.

„Au avut loc ample investigaţii şi unii oameni au fost arestaţi”, a declarat oficialul, fără să ofere alte detalii.

Totodată, președintele Iranului, Hassan Rohani, a anunțat că, în cadrul sistemului judiciar, ar putea fi creată o curte specială, care va examina cauzele producerii catastrofei aviatice, scrie agenția iraniană IRNA.

„Din momentul în care am aflat că nu a fost un accident aviatic obișnuit, am depus multe eforturi pentru a afla circumstanțele exacte în care a fost doborât avionul”, a declarat liderul de la Teheran.

Acesta a mai precizat că noua curte ar trebui să includă judecători de la Curtea Supremă de Justiție și zeci de experți. „Nu este un caz obișnuit, atenția întregii lumi va fi asupra acestui proces de judecată”, a subliniat oficialul.

Totodată, președintele Iranului a lansat acuzații în adresa SUA.

„Vinovat se face nu doar cel care a apăsat pe buton. Sunt și alții. Oamenii noștri știu că a fost o greșeală. Dar ce circumstanțe au condus la această greșeală? Rădăcinile problemelor se află în SUA”, a declarat Hassan Rohani.

Amintim că Teheranul a recunoscut, anterior, că o unitate antiaeriană a Gardienilor Revoluţiei a doborât „din greşeală” avionul companiei Ukrainian Airlines, incident soldat cu moartea celor 176 de persoane aflate la bord.

Avionul a fost doborât în contextul în care Iranul se temea de represalii după ce atacase baze militare din Irak ca ripostă la asasinarea de către SUA a comandantului militar iranian Qassem Soleimani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

GEELY – lider în vânzările de mașini dintre toți producătorii din China

GEELY a lansat relativ recent un nou sub-brand de mașini GEELY Galaxy. Sub această marcă, vinde mașini cu motoare electrice. Unul dintre acestea, crossover-ul GEELY EX5, a fost prezentat recent pe piața din Republica Moldova. Linia Galaxy a avut mult succes: GEELY chiar a stabilit un record de vânzări de mașini aparținând acestui sub-brand.

Producătorul chinez a vândut peste un milion de mașini acestei mărci. Ca urmare, GEELY a devenit marca cu cea mai rapidă creștere care produce mașini pe baza noilor surse de energie. Nicio altă companie nu a reușit să vândă atât de repede un milion de exemplare ale acestor mașini. Numai în luna mai GEELY a vândut peste 101,8 mii de mașini electrice, ceea ce reprezintă cu 273% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Crossover-ul GEELY EX5 a jucat un rol important în atingerea acestui record.

GEELY EX5 este construit pe platforma ultra-modernă și performantă GEEA 3.0 și este echipat cu un motor electric de 218 CP, care asigură o accelerație rapidă de la 0 la 100 km/h în doar 6,9 secunde. Autonomia ajunge până la 430 km cu o singură încărcare, iar cu ajutorul funcției de încărcare rapidă, 80% din baterie poate fi reîncărcată în doar 30 de minute — ideal atât pentru oraș, cât și pentru călătorii lungi.

GEELY EX5 vă așteaptă deja în centrele auto GEELY Moldova din Chișinău, Bălți și Cahul. Descoperiți tehnologiile viitorului, astăzi!

TEST DRIVE – 022 809 350
Str. Calea Ieșilor, 14

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: