Facebook/Maia Sandu

NM Espresso: despre întrevederea lui Sandu cu eurodeputații, opinia OSCE despre votarea în Transnistria și despre impozitul pe locuință în Chișinău

Electorală

MAEIE a propus să fie dublat numărul de secții electorale peste hotare pentru alegerile parlamentare comparativ cu alegerile prezidențiale din toamna anului 2020. „În scopul economisirii banilor”, MAEIE va solicita ajutorul reprezentanților diasporei în organizarea activității secțiilor de votare.

Sandu

Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu deputații Parlamentului European Andrius Kubilius, Siegfried  Mureșan și Andrzej Halicki, care au venit într-o vizită la Chișinău. Sandu a declarat că a discutat cu eurodeputaii despre situația politică din Moldova, pregătirea pentru alegerile parlamentare anticipate și combaterea pandemiei. Sandu a mai menționat că Moldova „va putea lansa un plan de redresare a economiei și de modernizare a țării” imediat ce va fi deblocată asistența externă.

Eurodeputați

Eurodeputatul român Siegfried  Mureșan, șeful delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Moldova, a comunicat într-un interviu acordat pentru NM, care sunt așteptările UE de la viitorul parlament al Moldovei și când UE va relua asistența financiară pentru Moldova. Iar eurodeputatul Halicki a menționat pentru NM, de ce, în opinia sa, Moldova a revenit pe calea europeană și dacă Moldova ar putea adera la UE în situația în care conflictul transnistrean nu este reglementat. Reprezentantul Lituaniei în Parlamentul European Kubilius a spus, la rândul său, de ce „noii politicieni” din Moldova nu sunt vinovați de păcatele vechilor partide proeuropene și dacă în UE vor fi recunoscute certificatele de vaccinare moldovenești.

OSCE

Ambasadorul Thomas MayrHarting, Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, se află într-o vizită în Moldova. Acesta a avut deja întrevederi cu conducerea guvernului Moldovei și cu Vadim Krasnoselski, liderul Transnistriei. MayrHarting a declarat în cadrul unui briefing organizat după aceste întrevederi că la alegeri parlamentare actuale va trebui să fie identificat un echilibru dintre combaterea „votării organizate” a locuitorilor din Transnistria și respectarea drepturilor acestora la libertatea circulației. MayrHarting a mai subliniat faptul că unul dintre subiectele principale ale negocierilor Misiunii OSCE cu Tiraspolul îl constituie respectarea drepturilor omului în Transnistria.

Situația epidemiologică

73 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 4375 de teste. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat de la începutul epidemiei a ajuns până la 254 814 persoane. 246 894 dintre acestea s-au vindecat, 6084 au decedat (5 – în ultimele 24 de ore). 1836 de persoane bolnave continuă să se trateze, 104 dintre acestea fiind în stare extrem de gravă, iar 14 – conectate la aparatele de respirație asistată.

Vaccinare

Ritmurile de imunizare în Moldova s-au accelerat de două ori. Potrivit informațiilor Ministerului Sănătății, în ultimele două săptămâni s-au vaccinat 120 mii de persoane. Cei de la minister au mai subliniat faptul că în Moldova nu s-a înregistrat niciun caz de reacții adverse grave provocate de vaccinurile anti-COVID.

La un nou maraton de imunizare, care se va desfășura la Palatul Republicii, de la 28 până la 30 mai, toți doritorii vor putea să se vaccineze fără programare prealabilă. Vaccinarea fără programare va fi posibilă și la Piața centrală din Chișinău. Acolo își va relua activitatea Centrul de imunizare.

Credite

În primele trei luni ale acestui an, portofoliul de credite al organizațiilor de creditare nebancară a crescut cu 217 milioane de lei. Însă adesea, clienții acestor organizații sunt nevoiți să returneze de două-trei ori mai mulți bani decât suma creditului. NM a relatat în articolul «Кредитная история» („Istoria creditară”), cum Sergiu Frunze  din Orhei a intrat în datorii și cum organizațiile de microcreditare se judecă cu datornicii lor.

Impozite

Mai mulți chișinăuieni s-au indignat după ce au primit chitanțele pentru impozitul pe locuințe. La mulți, sumele sunt de 1,5-2 ori mai mari decât cele din anul trecut. NM a relatat, de ce impozitul s-a majorat în anul curent și de ce acesta este diferit pentru toată lumea.

Podcast NM

Subiectul unui nou podcast săptămânal al NM a fost sugerat de „adresarea scandaloasă” a lui Morgenstern către fanii săi și incidentul cu marijuana al unui candidat la funcția de deputat. Podcastul este despre ipocrizia muzicală și cea politică, legalise, „legăturile spirituale” și despre Moldova care ne așteaptă chiar mâine.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 26 mai

Va avea loc ședința CEC.

La Chișinău vor începe să funcționeze punctele mobile de vaccinare într-un autobuz și într-un troleibuz.

P.S. Newsletter-ul nostru matinal Espresso poate fi obținut prin poștă, în mod gratuit și în trei limbi concomitent. Este simplu – trebuie doar să vă abonați accesând linkul următor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reacții după atacul SUA din Iran: UE cere revenirea la negocieri, Rusia – „încetarea agresiunii”

Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a cerut duminică „tuturor părţilor să facă un pas în spate” şi să revină la masa negocierilor, după atacurile forţelor americane asupra unor instalaţii nucleare iraniene, potrivit Agerpres. La rândul său, premierul britanic Keir Starmer a declarat că „Iranului nu trebuie să i se permită niciodată să dezvolte o armă nucleară, iar Statele Unite au luat măsuri pentru a reduce această ameninţare”. Pe de altă parte, Rusia, țară aflată în război și un aliat al Iranului, a criticat atacurile. Ministerul rus de Externe a cerut „încetarea agresiunii și intensificarea eforturilor pentru readucerea situației pe un făgaș politico-diplomatic”.

„Cer tuturor părţilor să facă un pas în spate, să se întoarcă la masa negocierilor şi să evite orice escaladare”, a scris Kallas pe reţeaua X, adăugând că Iranul nu trebuie să dezvolte arme nucleare şi că miniştrii de externe ai UE vor discuta situaţia luni.

La rândul său, premierul britanic Keir Starmer a cerut duminică Iranului „să revină la masa negocierilor” în urma atacurilor americane asupra siturilor nucleare ale Teheranului. „Iranului nu trebuie să i se permită niciodată să dezvolte o armă nucleară, iar Statele Unite au luat măsuri pentru a reduce această ameninţare”, a declarat Starmer pe reţeaua X, subliniind că „stabilitatea în regiune este o prioritate”.

„Situaţia în Orientul Mijlociu rămâne volatilă, iar stabilitatea în regiune este o prioritate. Facem apel la Iran să revină la masa negocierilor şi să găsească o soluţie diplomatică pentru a pune capăt acestei crize”, a adăugat el.

Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a anunțat o reuniune de urgență la sediul organizației ONU din Viena, după loviturile americane asupra a trei situri nucleare din Iran, relatează AFP. Întrunirea urmează să aibă loc luni, 23 iunie.

Alianța Nord-Atlantică spune că urmărește îndeaproape situația din Iran, după ce președintele american Donald Trump a anunțat că forțele SUA au atacat trei principale instalații nucleare ale țării, a declarat un oficial NATO.

Rusia cere „încetarea agresiunii

Ministrul de externe de la Teheran, Seyed Abbas Araghchi a condamnat atacul SUA, afirmând că reprezintă o încălcare a dreptului internațional care va avea „consecințe eterne”.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a numit atacul din Iran un „punct de cotitură istoric” care ar putea conduce Orientul Mijlociu spre pace. Măsuri de securitate sporită sunt luate la New York și la Washington, dar și în Israel.

Ministerul de Externe al Rusiei, țară aflată în război după ce a atacat Ucraina, a criticat atacurile efectuate de SUA asupra unor obiective nucleare din Iran.

„Rusia condamnă categoric loviturile efectuate de SUA asupra mai multor obiective nucleare din Iran, acțiuni ce încalcă grav dreptul internațional și Carta ONU, indiferent de justificările aduse”, se arată în comunicatul MAE rus.

Rusia s-a adresat către conducerea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) și a Consiliului de Securitate al ONU să reacționeze la cele întâmplate.

„Este necesar ca acțiunile confruntaționale ale SUA și Israelului să fie respinse în mod colectiv. Facem apel la încetarea agresiunii și la intensificarea eforturilor pentru readucerea situației pe un făgaș politico-diplomatic”, a transmis MAE rus într-o declarație oficială.

Cu o reacție a venit și vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev.

„Trump, care a venit ca un președinte pacificator, a început un nou război pentru SUA”, a scris Medvedev pe canalul său de Telegram, citat de TASS.

Totodată, ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters.

„Plecam în această după-amiază la Moscova şi mâine dimineaţă am o întâlnire cu preşedintele Putin. Rusia este un prieten al Iranului”, a declarat Araghchi jurnaliştilor, adăugând că discuţiile vor viza situaţia de securitate din regiune şi consecinţele atacurilor lansate de SUA.

China cere armistițiu

China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un armistițiu.

„China solicită părților implicate în conflict, în special Israelului, să ajungă la o încetare a focului cât mai curând posibil, să asigure siguranța civililor și să înceapă dialogul și negocierile. China este pregătită să colaboreze cu comunitatea internațională pentru a uni eforturile, pentru a susține justiția și pentru a lucra la restabilirea păcii și stabilității în Orientul Mijlociu”, a mai transmis MAE chinez.

***

Amintim că Statele Unite ale Americii au bombardat instalațiile nucleare iraniene, de la Fordo, Natanz şi Isfahan, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, a anunțat Donald Trump într-o declarație de la Casa Albă, citat de presa română. Preşedintele american a descris acțiunea ca un „atac foarte reuşit”.

Iranul a declarat că își rezervă toate opțiunile pentru a se apăra după atacurile SUA, afirmând că acestea au fost „scandaloase și vor avea consecințe veșnice”.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) susține că nu a fost raportată nicio creștere a nivelurilor de radiații în urma loviturilor americane asupra celor trei amplasamente nucleare din Iran, relatează Reuters.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: